ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj la 16 iunie 2004, ce a fost precizată, reclamanta C.M.D. a chemat în

judecată pârâții P.C. Coșovenii de Sus, P.C. Coșovenii de Sus, SC M.S. SA, A.V.A.S.,

S.R. prin M.F.P. solicitând restituirea în natură a morii, a terenului aferent

de 3500 mp plus 1 ha, a instalațiilor aferente morii și plata contravalorii

presei de fabricat ulei, marca „K.”, a unei combine, marca „C.” și a

inventarului tehnic aferent, care nu mai există în materialitatea lor sau

acordarea de măsuri reparatorii.

În motivarea cererii sale, reclamanta

a arătat că este unica moștenitoare a autoarei D.C.E., decedată la 29 ianuarie

2003, fiica lui D.I. și a V.D., moara fiind proprietatea bunicului reclamantei,

D.I.

Se arată că autoarea reclamantei,

anume D.C.E. a formulat mai multe notificări către Primărie, solicitând

restituirea în natură a imobilului și apoi către SC M.S. SA, întrucât se

susține că moara există și se află în administrarea acesteia din urmă, care, în

mod nejustificat refuză să răspundă notificării.

A doua notificare se referă la

restituirea în natură a terenurilor din punctul „Ograda” și a construcției

aferentă, iar cea de-a treia notificare are ca obiect presa de fabricat ulei și

combina, utilaje ce au făcut parte din inventarul tehnic, ce a aparținut morii.

La termenul din 9 noiembrie 2004 D.M.,

care a arătat că este fiica lui D.G., decedat la 13 ianuarie 1982 (acesta din

urmă fiind fiul lui D.I., bunicul reclamantei) a formulat cerere de intervenție

principală solicitând restituirea morii, a terenului aferent de 3500 mp plus 1

ha, a instalațiilor, precum și a întregului inventar tehnic.

Prin sentința civilă nr. 368 din 3

aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamanta C.M.D. și cererea de intervenție principală formulată de D.M. în

contradictoriu cu SC M.S. SA.

A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA

să restituie în natură moara situată în comuna Coșovenii de Sus, identificată

în raportul de expertiză întocmit de ing. expert V.C.

A fost respinsă acțiunea, precum și

cererea de intervenție față de S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. București, P. Coșovenii

de Sus, P.C. Coșovenii de Sus, D.D.P. Craiova.

Instanța de fond a reținut că

reclamanta și intervenienta au făcut dovada calității de persoane îndreptățite,

cât și existența în patrimoniul autorului lor, D.I., a dreptului de proprietate

asupra morii din comuna Coșovenii de Sus, preluată abuziv prin naționalizare,

în temeiul Legii nr. 119/1948, pentru teren, presa de ulei și celelalte utilaje

solicitate, cererile fiind apreciate ca nefondate.

Împotriva sentinței tribunalului au

declarat apel reclamanta și intervenienta. Apelantele au criticat soluția

primei instanțe, în ceea ce privește restituirea terenului, cererea de acordare

a măsurilor reparatorii pentru presa de ulei marca „K.” și celelalte utilaje

precum și, față de împrejurarea că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra

capătului de cerere privind stabilirea cotelor, părți ideale în care reclamanta

și intervenienta urmează a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de

instanță.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.

814 din 16 octombrie 2007, a admis apelul reclamantei și intervenientei D.M., a

desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Instanța de apel a reținut că, prin

cererea formulată de reclamantă și intevenientă la data de 15 martie 2005,

acestea au solicitat în mod expres, la pct. 3, stabilirea cotelor succesorale

în raport de care urmează a beneficia de măsurile reparatorii, în natură sau

prin echivalent, acordate de instanță, iar această solicitare nu a fost avută

în vedere de tribunal, care a omis a se pronunța cu privire la acest petit.

S-a apreciat că instanța de trimitere

va stabili în raport de art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005, cotele - părți ideale, în care urmează a se

stabili dreptul de proprietate al reclamantei și intervenientei, potrivit

dreptului comun, ținând seama de clasa succesorală din care fac parte și, în

raport de faptul că, pentru același bun a fost formulată notificare, în termen

legal și de către alți pretinși moștenitori ai aceluiași autor.

S-a precizat astfel, că este necesar a

se lămuri, dacă a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 modificată, cererea formulată de D.D.M.E. și D.V., în

calitate de moștenitori ai autorului D.I., înregistrată sub nr. 262/N/2002, iar

în caz afirmativ, modul de rezolvare a notificării, urmând a se pune în

discuția părților, necesitatea introducerii în cauză și a acestor persoane, întrucât

numai în contradictoriu cu toți cei care au solicitat măsuri reparatorii pentru

același bun imobil, în calitate de succesori ai aceluiași autor, se poate da o

rezolvare justă, petitului din precizarea la acțiune, fondat pe dispozițiile art.

4 din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, urmare rediscutării

cadrului procesual, reclamanta C.M.D. și intervenienta D.M. s-au opus

introducerii în cauză a altor persoane, care au formulat notificări pentru

aceleași bunuri.

Instanța de trimitere a citat în cauză,

în calitate de intervenienți principali, pe D.D.M.E. și D.V.

Aceștia au învederat instanței că sunt

descendenți de gradul II al autorului D.I., nepoți de fiu, și că, în această

calitate au uzat de procedura prealabilă administrativă, reglementată de Legea nr.

10/2001 solicitând să li se stabilească calitatea de persoane îndreptățite și

respectiv, să se dispună restituirea în natură a imobilului notificat.

Prin sentința civilă nr. 392 din 9

decembrie 2008, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată și cererile

de intervenție principale formulate de D.M. și D.D.M.E. în contradictoriu cu SC

M.S. SA.

A respins cererea de intervenție

principală formulată de intervenientul D.V.

A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA

să restituie reclamantei și intervenientelor D.M. și D.D.M.E., în natură și în

cote egale de 1/3 pentru fiecare parte, imobilul moară situat în comuna

Coșovenii de Sus, județul Dolj, imobil identificat în raportul de expertiză

întocmit de expertul V.C.

A respins acțiunea principală și

cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenientele D.M.

și D.D.M.E., față de pârâții S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. București, P. și P.C.

Coșovenii de Sus și D.G.D.P. Craiova.

A obligată pârâta SC M.S. SA la plata

cheltuielilor de judecată în suma de 900 lei către reclamantă și 300 lei către

intervenienta D.M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că autorul D.I. a avut în proprietate imobilul „moară”, situat în

comuna Coșovenii de Sus, imobil ce a fost naționalizat potrivit actelor depuse

la dosar, în temeiul Legii nr. 119/1948.

Potrivit actului normativ de preluare

erau supuse naționalizării și trecerii în proprietatea administrațiilor locale,

morile sistematice având cel puțin un valț dublu și o capacitatea teoretică de

măcinare, de maxim un vagon/24 ore.

În cauză s-a făcut dovada, prin

probatoriul administrat, că imobilul „moară” aparținând autorului a fost moară

țărănească, exceptată de la naționalizare, conform art. 50 din Legea nr. 119/1948.

În ceea ce privește persoanele

îndreptățite la restituire după autorul D.I. (moștenitorii care au formulat

notificare) s-a reținut că acestea sunt reclamanta precum și intervenientele

D.M. și D.D.M.E., în calitate de descendente de gradul II ale autorului D.I.

S-a stabilit că intervenientul D.V. nu

are vocație succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de gradul I,

în patrimoniul căruia se afla deja cota succesorală legală, de pe urma

defunctului D.I.

Prin urmare, acesta nu justifică

calitatea de persoană îndreptățită în sensul impus de dispozițiile art. 1 și 2

raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că adresele emise de către

pârâta SC M.S. SA Craiova nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a

reprezenta un răspuns la notificare.

S-a stabilit că reclamanta și

intervenienta au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, cât și dovada

existenței în patrimoniul autorului lor, D.I. a dreptului de proprietate asupra

morii situată în com. Coșoveni, preluată abuziv prin naționalizare în temeiul

Legii nr. 119/1948.

Instanța de fond a apreciat că sunt

incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reținând că, în

ceea ce privește moștenitorii autorului D.I. (decedat la 13 aprilie 1967), așa

cum rezultă din actele de stare civilă și certificatul de moștenitor depus la

dosar, aceștia sunt D.V. (soție - decedată la 23 iulie 1977); D.M.G. (fiu);

D.I.C. (fiu) și C.E.D. (fiică), potrivit certificatului de moștenitor nr. 2015

din 30 decembrie 1975.

D.V. a lăsat ca moștenitori pe B.I.

(fiu), B.A.V. (fiu) și D.C.E. (fiică), decedată la 29 ianuarie 2004, având ca

unică moștenitoare pe reclamanta C.M.D.

La rândul său, fiul autorului, D.M.G.,

decedat la 13 ianuarie 1980 a lăsat ca moștenitori pe D.E. (soție), D.M. și

D.E., potrivit certificatului de moștenitor S 698/1982.

Alături de persoanele învederate,

acesta mai are un fiu, intervenientul D.V., care a renunțat la succesiunea

tatălui său, conform declarației autentificate sub nr. 4120/1982.

D.C., decedat la data de 13 aprilie

1964 a lăsat ca moștenitor pe intervenienta D.D.M.E.

Instanța a reținut că reclamanta și

intervenientele au calitatea de descendente de gradul II ale autorului D.I.

Referitor la intervenientul D.V.,

astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosar, acesta nu mai

are vocație succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de grad I,

în patrimoniul căruia se află deja cota succesorală legală de pe urma

defunctului D.I., astfel că acesta nu justifică calitatea de persoană

îndreptățită, deci nu are calitatea de persoană îndreptățită.

După apariția Legii nr. 10/2001

reclamanta și cei trei intervenienți au formulat notificări, solicitând

restituirea în natură a morii, terenului aferent, notificări ce nu au fost

soluționate, apreciindu-se că adresele emise de către pârâta SC M.S. SA nu îndeplinesc

cerințele impuse de lege și nu echivalează cu soluționarea notificărilor.

În ceea ce privește moara, conform

concluziilor raportului de expertiză s-a reținut că aceasta există și se află

evidențiată în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA.

Împotriva sentinței 392 din 9

decembrie 2008 a Tribunalului Dolj au declarat apel reclamanta C.M.D. și

intervenienta D.M., criticând-o sub aspectul întinderii drepturilor succesorale

care revin părților, întrucât imobilul a fost cumpărat de autorul D.I. în

timpul căsătoriei cu D.V. (bunica maternă a reclamantei), astfel că Vz din

acest imobil a aparținut soției autorului a cărei unică moștenitoare este

reclamanta.

Intervenientele au un drept asupra

bunului, numai după autorul D.I.

Au fost aduse critici potrivit cărora,

tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la restituirea în natură a terenului

solicitat a fi restituit și s-a arătat că nu s-au acordat măsuri reparatorii

pentru presa de fabricat ulei și combină, deși nu rezultă din raportul de

expertiză, că aceste bunuri au fost înlocuite, casate sau distruse, greșit

fiind introduși în cauză, în calitate de intervenienți, D.V. și D.D.M.E.

S-a susținut că intervenienții au

formulat notificare către SC M.S. SA, care le-a răspuns în sensul că, nu și-au

îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare, adresa nefiind contestată

de intervenienți, iar intervenienta D.D.M.E. nu a făcut dovada calității de

moștenitor, prin depunerea la dosar a unei certificat eliberat de un notar

public.

S-au invocat critici privind

nelegalitatea sentinței civile a Tribunalului Dolj și cu privire la respingerea

cererii de recuzare formulată la 22 septembrie 2008, ce a fost respinsă prin

încheierea din 29 septembrie 2008, critici în care se susține că judecătoarea

D.M. s-a antepronunțat și a întârziat soluționarea cauzei, fiind părtinitoare.

Prin decizia nr. 126 din 9 aprilie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul reclamantei, a

schimbat în parte sentința Tribunalului Dolj, în sensul că a dispus restituirea

în natură către reclamanta C.M.D. și intervenienta D.M. a terenului aferent

morii, în suprafață de 3465 mp, individualizat conform schiței întocmită de

expertul V.C.

A stabilit cotele ce revin părților

din imobilul restituit (moară si teren), ca fiind 18/24 pentru reclamantă și

câte 3/24 pentru fiecare intervenient.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar ordinar a reținut că apelul reclamantei și intervenientei D.M.

este fondat în parte, în ceea ce privește terenul aferent morii și cotele ce se

cuvin moștenitorilor.

A reținut că obiectul litigiului,

conform precizării de acțiune îl constituie restituirea unei mori situată în

Coșoveni, a terenului aferent acesteia, a unei suprafețe de 1 ha. teren,

situată în partea de nord a morii, a unei prese de fabricat ulei și a unei

combine.

Moara ce formează obiectul litigiului

a fost una țărănească și nu una sistematică, situație în care era exceptată de

la naționalizare.

Astfel fiind, s-a dispus restituirea

acesteia în natură, ca fiind preluată fără tidu valabil.

Referitor la teren, tribunalul a

apreciat că acesta a fost restituit moștenitorilor autorului D.I., în procedura

legilor fondului funciar, iar diferența de teren nu este aferentă morii, fiind

ocupată de DN 722, bloc de locuințe, zonă de protecție și alee acces blocuri.

Curtea de Apel Craiova a reținut că,

din modul de redactare a dispozitivului sentinței tribunalului nu rezultă,

explicit că „moara” cuprinde construcțiile existente precum și terenul aferent,

identificarea imobilului fiind realizată de instanță, prin trimiterea la

raportul de expertiză întocmit de expertul V.C., dar coroborând aceasta cu

considerentele sentinței, în care se reține că o parte din teren a fost

restituit pe calea legilor fondului funciar, iar diferența nu este aferentă

morii, Curtea a apreciat că Tribunalul Dolj nu a avut în vedere, în

dispozitivul sentinței și terenul aferent morii și a omis a dispune restituirea

acestuia.

Ca atare, instanța de apel a constatat

că se impune restituirea terenului aferent morii, în suprafață de 3465 mp,

astfel cum această suprafață a fost individualizată în raportul de expertiză,

obiectiv stabilit de instanța de fond, expertul precizând că a avut în vedere

documentația topo folosită în anul 1994 de către SC M.S. SA, pentru obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest teren aparținând

autorului D.I., fiind teren aferent morii și necesar pentru buna exploatare a

morii și a construcțiilor anexă la aceasta.

Suprafața terenului a fost stabilită

de expert, conform actului de vânzare-cumpărare din octombrie 1942,

autentificat de Tribunalul Dolj sub nr. 2534 din 3 octombrie 1942, act în care

sunt menționate 2 suprafețe de teren învecinate, suprafețe ce sunt identificate

și în notificarea nr. 33/N/2002 formulată de autoarea reclamantei, D.C.E.

Instanța a reținut că autoarea

reclamantei a mai formulat două notificări, în temeiul Legii nr. l0/2001,

respectiv notificarea nr. 61/N/2002 prin care a solicitat restituirea unei

prese pentru fabricat ulei, a unei combine și cea cu nr. 1102/N/2001, prin care

a solicitat restituirea în natură a morii și terenului aferent acestuia,

situate în Coșoveni.

Autorul reclamantei, D.I. a cumpărat

moara conform contractului autentificat sub nr. 2536 din 3 octombrie 1942 de Tribunalul

Dolj, de la D.D., la aceeași dată perfectându-se și un alt act de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534, pentru cele două suprafețe de

teren, astfel că terenul aferent morii este cel menționat în actul autentificat

sub nr. 2534 încheiat în anul 1942.

Referitor la critica privind greșita

stabilire a cotelor, instanța de apel a reținut următoarele:

D.D.M.E. nu a făcut dovada că moara și

terenul aferent acesteia, achiziționate de D.I. în anul 1942, dată la care era

căsătorit cu D.V., constituie bun propriu, astfel că se impune a fi recalculate

cotele părților.

Nefiind înlăturată prezumția de

comunitate de bunuri, instanța a apreciat că D.I. a avut o cotă de Vi din

imobil, cotă care a fost culeasă de soția supraviețuitoare V.D. (1/4), iar

restul de 3/4 a revenit descendenților. Cota soției supraviețuitoare și dreptul

propriu al acesteia au fost culese de singura fiică, D.C.E., mama reclamantei.

Dintre descendenții autorului D.I., au

formulat notificare D.C.E. (fiică), D.D.M.E. (nepoată după fiul D.C.I.), D.V.

si D.M. (nepoți după fiul D.G.M.).

Tribunalul a reținut că dreptul la

măsuri reparatorii subzistă pentru D.M.D. (fiica lui D.C.E.), D.D.M.E. și D.M.,

iar cu privire la descendentul D.V. s-a reținut că, acesta a renunțat la

succesiunea autorului său, situația în care nu este îndreptățit la măsuri

reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta din urmă nedeclarând apel în

cauză.

Recalculând cotele, instanța a

apreciat că rezultă o cotă de 18/24 pentru reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun

după V.D. si 3/24 după I.D.) și cote de câte 3/24 pentru fiecare dintre

intervenienți.

Cât privește celelalte critici

apreciate ce nefondate și respinse ca atare, instanța de apel a apreciat că

pentru suprafața de 1 ha teren solicitată distinct prin acțiune, aceasta nu a

făcut obiectul vreunei notificări, astfel că nu poate forma obiect de

restituire în temeiul legii speciale de reparație.

Deși în apel se face vorbire despre o

suprafață de 1180 mp, precum și una de 2700 mp, acestea nu fac obiectul

acțiunii de față, nefiind solicitate prin cererea de chemare în judecată,

astfel cum a fost precizată.

În ceea ce privește pe D.D.M.E.,

instanța de apel a apreciat că tribunalul a soluționat corect pe fond și

notificarea acesteia, formulată în temeiul aceleiași legi pentru imobilul „moară”.

Adresa nr. 1164 din 12 iulie 2002

emisă de pârâta SC M.S. SA nu poate fi considerată și nu are valoarea unui

răspuns la notificare, neputând fi asimilată unei dispoziții/decizii și, ca

atare, contestată în termenul reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001,

aceasta cuprinzând doar o referire la nedepunerea actelor doveditoare ale

dreptului de proprietate ale intimatei, cu această motivare instanța de apel,

respingând pretenția acesteia din notificare, în condițiile în care, viza

același imobil solicitat prin acțiune, de către apelanta - reclamantă C.M.D.

Cererea de restituire în natură a

presei pentru ulei și a combinei a fost respinsă, întrucât nu s-a dovedit că

aceste bunuri mai exista în materialitatea lor, potrivit art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi restituite, aspect nedovedit de reclamantă,

care a și recunoscut, că aceste bunuri nu mai există fizic.

Nici critica privind greșita

respingere a cererii de recuzare nu a fost apreciată ca fondată de instanța de

apel, nefiind reținute ca întemeiate, motivele de recuzare, astfel cum au fost

formulate prin cererea de recuzare.

Împotriva deciziei civile nr. 126

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, la 9 aprilie 2009, au declarat recurs,

intervenienții D.V. și D.D.M.E., primul vizând critici referitoare la greșita

apreciere a instanței de apel, în sensul că nu are calitate de persoană

îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001 și la introducerea în cauză a

celorlalți intervenienți, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Recursul promovat de intervenienta D.D.M.E.

dezvoltă critici întemeiate în drept, pe motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că instanța de apel a recalculat

greșit cotele moștenitorilor autorului D.I., încălcând caracterul de bun

propriu al acestuia și separația patrimoniilor, prin aplicarea regimului

comunității de bunuri, introdus de art. 30 C. fam., invocând principiul

neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 1 C. civ.

A fost indicat generic și motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 din același cod, însă aceasta nu a

fost dezvoltat, nefiind indicate critici care să se circumscrie acestuia,

intervenienta realizând referiri doar la desfășurarea și derularea cronologică

a procesului.

Recursul declarat de intervenientul

D.V. nu este susceptibil de a fi analizat, întrucât acesta nu a declarat apel

împotriva sentinței civile nr. 392 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj,

astfel că recursul declarat omisso medio este inadmisibil, fiind exercitat

împotriva unei hotărâri ce nu a fost apelată, cu încălcarea principiului

ierarhiei căilor de atac, atât timp cât intervenientul nu a înțeles să exercite

calea de atac devolutivă a apelului.

Recursul formulat de intervenienta D.D.M.E.

este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

În ceea ce privește aplicarea în timp

a dispozițiilor Codului familiei, în privința bunurilor soților, deosebim

următoarele situații:

Prima, aceea a căsătoriilor încheiate

după punerea în aplicare a Codului familiei (1 februarie 1954), regimul juridic

al bunurilor soților, în acest caz, fiind cel stabilit de C. fam. și, cea de-a

doua situație, a căsătoriilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a

prevederilor Codului familiei.

În situația în care, căsătoria exista

la data intrării în vigoare a codului, soții sunt supuși, în privința

relațiilor patrimoniale, de la data intrării în vigoare a Codului familiei,

dispozițiilor acestuia, indiferent care a fost regimul lor matrimonial, legal

sau convențional [(art. 4 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954)].

Ca o consecință, prin dispozițiile

tranzitorii ale decretului (art. 49), au fost abrogate în mod expres art. 1223

– art. 1293 C. civ., de sub titlul IV, intitulat „despre contractul de

căsătorie și despre drepturile respective ale soților”, privind convențiile

matrimoniale, regimul dotai și societatea de achiziții.

Art. 4 alin. (2) din același decret,

prevede că bunurile ce soții au la data intrării în vigoare a Codului familiei

devin comune sau proprii, potrivit dispozițiilor acestui cod.

Din conținutul prevederilor mai sus

menționate, rezultă că relațiile patrimoniale dintre soți sunt supuse

dispozițiilor Codului familiei, numai de la data intrării în vigoare a

acestuia.

În cea de-a doua situație, anume

căsătoriile încheiate și desfăcute înainte de intrarea în vigoare a Codului

familiei, relațiile patrimoniale dintre soți nu sunt supuse prevederilor

acestui cod, ci regimului legal al separației de bunuri.

Stabilirea existenței și întinderii

drepturilor soților asupra averii dobândite în timpul căsătoriei, desfăcută

înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei trebuie soluționată în raport

de prevederile legale în vigoare la acea dată, iar nu de dispozițiile Codului

familiei.

Instanța de apel a apreciat corect

raportul juridic dedus judecății sub aspectul aplicării în timp a Codului

familiei, reținând că, prin art. 5 din Decretul nr. 32/1954 s-a instituit o

prezumție de comunitate pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent

dacă această dobândire a avut loc anterior intrării în vigoare a Codului

familiei, cum este cazul autorului D.I. care a dobândit bunurile în anul 1942

și a avut în vedere că D.V. a venit la succesiunea lui D.I., în calitate de

soție supraviețuitoare, aceasta decedând în anul 1977.

Aceasta este și ipoteza speței de

față, în care, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 (art. 4 care reglementează situația

moștenitorilor persoanelor fizice îndreptățite), actul normativ menționat

stabilește că „în cazul în care restituirea este cerută de mai mult persoane

îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în

cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.

De prevederile prezentei legi

beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite”.

În cadrul moștenirii legale trebuie

respectate principiile care o guvernează, respectiv moștenirea se împarte în

ordinea claselor de moștenitori legali (Codul civil reglementează 4 clase de

moștenitori legali, dar si situația soțului supraviețuitor, care are calitatea

de moștenitor legal, conferită de Legea nr. 319/1944), în cadrul aceleiași

clase, moștenirea se împarte după principiul proximității gradului de rudenie,

principiul împărțirii legale a moștenirii între rudele de același grad și

aceeași clasă.

Ca atare, indiferent dacă suntem în

prezența stabilirii sau constatării dreptului de proprietate, modificările

aduse prin Legea nr. 247/2005, prin introducerea art. 4 alin. (4) din lege, se

confirmă justețea punctului de vedere, care a considerat că, indiferent dacă

este vorba de o stabilire sau de o constatare a dreptului de moștenitor,

fiecare moștenitor sau coproprietar, pentru a putea beneficia de prevederile

Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze cerere în acest sens, iar în situația

în care nu a formulat o astfel de solicitare, cota sa va profita celor care au

formulat cererea.

Astfel, moștenitorii care au solicitat

restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 sunt considerați moștenitori

acceptanți, care culeg și cota comoștenitorului care, nu a formulat notificare

până la data de 14 februarie 2002 și a devenit străin de succesiune prin

neacceptare.

Întrucât în cauză,

recurenta-intervenientă nu a făcut dovada că moara și terenul aferent,

achiziționate de D.I. în anul 1942, (dată la care era căsătorit cu D.V.),

constituie un bun propriu ce derogă de la principiul comunității de bunuri,

instanța de apel a reținut corect, calcularea acestor cote, ca urmare a

nerăsturnării prezumției de comunitate, rezultând o cotă de 18/24 pentru

reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun după V.D. si 3/24 după D.I. și cote de câte

3/24 pentru fiecare dintre interveniente.

Așa fiind, în raport de considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1)

teza a Il-a C. proc. civ. și va respinge recursul intervenientei D.D.M.E., ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (l)

din același cod, potrivit cu care partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, vor fi obligați recurenții la

150 lei, către intimata-reclamantă C.M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de intervenientul D.V. împotriva deciziei nr. 126 din 9 aprilie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de intervenienta D.D.M.E. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții la 150 lei,

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24

martie 2010.