ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2010

Asupra recursurilor civile de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 16 iunie 2004, ce a fost precizată, reclamanta C.M.D. a chemat în judecată pârâții P.C. Coșovenii de Sus, P.C. Coșovenii de Sus, SC M.S. SA, A.V.A.S., S.R. prin M.F.P. solicitând restituirea în natură a morii, a terenului aferent de 3500 mp plus 1 ha, a instalațiilor aferente morii și plata contravalorii presei de fabricat ulei, marca „K.”, a unei combine, marca „C.” și a inventarului tehnic aferent, care nu mai există în materialitatea lor sau acordarea de măsuri reparatorii. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a autoarei D.C.E., decedată la 29 ianuarie 2003, fiica lui D.I.

și a V.D., moara fiind proprietatea bunicului reclamantei, D.I. Se arată că autoarea reclamantei, anume D.C.E. a formulat mai multe notificări către Primărie, solicitând restituirea în natură a imobilului și apoi către SC M.S. SA, întrucât se susține că moara există și se află în administrarea acesteia din urmă, care, în mod nejustificat refuză să răspundă notificării. A doua notificare se referă la restituirea în natură a terenurilor din punctul „Ograda” și a construcției aferentă, iar cea de-a treia notificare are ca obiect presa de fabricat ulei și combina, utilaje ce au făcut parte din inventarul tehnic, ce a aparținut morii. La termenul din 9 noiembrie 2004 D.M., care a arătat că este fiica lui D.G., decedat la 13 ianuarie 1982 (acesta din urmă fiind fiul lui D.I., bunicul reclamantei) a formulat cerere de intervenție principală solicitând restituirea morii, a terenului aferent de 3500 mp plus 1 ha, a instalațiilor, precum și a întregului inventar tehnic.

Prin sentința civilă nr. 368 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C.M.D. și cererea de intervenție principală formulată de D.M. în contradictoriu cu SC M.S. SA. A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA să restituie în natură moara situată în comuna Coșovenii de Sus, identificată în raportul de expertiză întocmit de ing. expert V.C. A fost respinsă acțiunea, precum și cererea de intervenție față de S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. București, P. Coșovenii de Sus, P.C. Coșovenii de Sus, D.D.P. Craiova. Instanța de fond a reținut că reclamanta și intervenienta au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, cât și existența în patrimoniul autorului lor, D.I., a dreptului de proprietate asupra morii din comuna Coșovenii de Sus, preluată abuziv prin naționalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, pentru teren, presa de ulei și celelalte utilaje solicitate, cererile fiind apreciate ca nefondate.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta și intervenienta. Apelantele au criticat soluția primei instanțe, în ceea ce privește restituirea terenului, cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru presa de ulei marca „K.” și celelalte utilaje precum și, față de împrejurarea că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind stabilirea cotelor, părți ideale în care reclamanta și intervenienta urmează a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de instanță. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 814 din 16 octombrie 2007, a admis apelul reclamantei și intervenientei D.M., a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Instanța de apel a reținut că, prin cererea formulată de reclamantă și intevenientă la data de 15 martie 2005, acestea au solicitat în mod expres, la pct. 3, stabilirea cotelor succesorale în raport de care urmează a beneficia de măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent, acordate de instanță, iar această solicitare nu a fost avută în vedere de tribunal, care a omis a se pronunța cu privire la acest petit. S-a apreciat că instanța de trimitere va stabili în raport de art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, cotele - părți ideale, în care urmează a se stabili dreptul de proprietate al reclamantei și intervenientei, potrivit dreptului comun, ținând seama de clasa succesorală din care fac parte și, în raport de faptul că, pentru același bun a fost formulată notificare, în termen legal și de către alți pretinși moștenitori ai aceluiași autor.

S-a precizat astfel, că este necesar a se lămuri, dacă a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, cererea formulată de D.D.M.E. și D.V., în calitate de moștenitori ai autorului D.I., înregistrată sub nr. 262/N/2002, iar în caz afirmativ, modul de rezolvare a notificării, urmând a se pune în discuția părților, necesitatea introducerii în cauză și a acestor persoane, întrucât numai în contradictoriu cu toți cei care au solicitat măsuri reparatorii pentru același bun imobil, în calitate de succesori ai aceluiași autor, se poate da o rezolvare justă, petitului din precizarea la acțiune, fondat pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001. În rejudecare, urmare rediscutării cadrului procesual, reclamanta C.M.D.

și intervenienta D.M. s-au opus introducerii în cauză a altor persoane, care au formulat notificări pentru aceleași bunuri. Instanța de trimitere a citat în cauză, în calitate de intervenienți principali, pe D.D.M.E. și D.V. Aceștia au învederat instanței că sunt descendenți de gradul II al autorului D.I., nepoți de fiu, și că, în această calitate au uzat de procedura prealabilă administrativă, reglementată de Legea nr. 10/2001 solicitând să li se stabilească calitatea de persoane îndreptățite și respectiv, să se dispună restituirea în natură a imobilului notificat. Prin sentința civilă nr. 392 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată și cererile de intervenție principale formulate de D.M.

și D.D.M.E. în contradictoriu cu SC M.S. SA. A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul D.V. A dispus obligarea pârâtei SC M.S. SA să restituie reclamantei și intervenientelor D.M. și D.D.M.E., în natură și în cote egale de 1/3 pentru fiecare parte, imobilul moară situat în comuna Coșovenii de Sus, județul Dolj, imobil identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul V.C. A respins acțiunea principală și cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenientele D.M. și D.D.M.E., față de pârâții S.R. prin M.F.P., A.V.A.S. București, P. și P.C. Coșovenii de Sus și D.G.D.P. Craiova. A obligată pârâta SC M.S. SA la plata cheltuielilor de judecată în suma de 900 lei către reclamantă și 300 lei către intervenienta D.M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorul D.I. a avut în proprietate imobilul „moară”, situat în comuna Coșovenii de Sus, imobil ce a fost naționalizat potrivit actelor depuse la dosar, în temeiul Legii nr. 119/1948. Potrivit actului normativ de preluare erau supuse naționalizării și trecerii în proprietatea administrațiilor locale, morile sistematice având cel puțin un valț dublu și o capacitatea teoretică de măcinare, de maxim un vagon/24 ore. În cauză s-a făcut dovada, prin probatoriul administrat, că imobilul „moară” aparținând autorului a fost moară țărănească, exceptată de la naționalizare, conform art. 50 din Legea nr. 119/1948. În ceea ce privește persoanele îndreptățite la restituire după autorul D.I.

(moștenitorii care au formulat notificare) s-a reținut că acestea sunt reclamanta precum și intervenientele D.M. și D.D.M.E., în calitate de descendente de gradul II ale autorului D.I. S-a stabilit că intervenientul D.V. nu are vocație succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de gradul I, în patrimoniul căruia se afla deja cota succesorală legală, de pe urma defunctului D.I. Prin urmare, acesta nu justifică calitatea de persoană îndreptățită în sensul impus de dispozițiile art. 1 și 2 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că adresele emise de către pârâta SC M.S. SA Craiova nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a reprezenta un răspuns la notificare. S-a stabilit că reclamanta și intervenienta au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, cât și dovada existenței în patrimoniul autorului lor, D.I.

a dreptului de proprietate asupra morii situată în com. Coșoveni, preluată abuziv prin naționalizare în temeiul Legii nr. 119/1948. Instanța de fond a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reținând că, în ceea ce privește moștenitorii autorului D.I. (decedat la 13 aprilie 1967), așa cum rezultă din actele de stare civilă și certificatul de moștenitor depus la dosar, aceștia sunt D.V. (soție - decedată la 23 iulie 1977); D.M.G. (fiu); D.I.C. (fiu) și C.E.D. (fiică), potrivit certificatului de moștenitor nr. 2015 din 30 decembrie 1975. D.V. a lăsat ca moștenitori pe B.I. (fiu), B.A.V. (fiu) și D.C.E. (fiică), decedată la 29 ianuarie 2004, având ca unică moștenitoare pe reclamanta C.M.D.

La rândul său, fiul autorului, D.M.G., decedat la 13 ianuarie 1980 a lăsat ca moștenitori pe D.E. (soție), D.M. și D.E., potrivit certificatului de moștenitor S 698/1982. Alături de persoanele învederate, acesta mai are un fiu, intervenientul D.V., care a renunțat la succesiunea tatălui său, conform declarației autentificate sub nr. 4120/1982. D.C., decedat la data de 13 aprilie 1964 a lăsat ca moștenitor pe intervenienta D.D.M.E. Instanța a reținut că reclamanta și intervenientele au calitatea de descendente de gradul II ale autorului D.I. Referitor la intervenientul D.V., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosar, acesta nu mai are vocație succesorală, neacceptând succesiunea ascendentului său de grad I, în patrimoniul căruia se află deja cota succesorală legală de pe urma defunctului D.I., astfel că acesta nu justifică calitatea de persoană îndreptățită, deci nu are calitatea de persoană îndreptățită.

După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanta și cei trei intervenienți au formulat notificări, solicitând restituirea în natură a morii, terenului aferent, notificări ce nu au fost soluționate, apreciindu-se că adresele emise de către pârâta SC M.S. SA nu îndeplinesc cerințele impuse de lege și nu echivalează cu soluționarea notificărilor. În ceea ce privește moara, conform concluziilor raportului de expertiză s-a reținut că aceasta există și se află evidențiată în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA. Împotriva sentinței 392 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj au declarat apel reclamanta C.M.D. și intervenienta D.M., criticând-o sub aspectul întinderii drepturilor succesorale care revin părților, întrucât imobilul a fost cumpărat de autorul D.I.

în timpul căsătoriei cu D.V. (bunica maternă a reclamantei), astfel că Vz din acest imobil a aparținut soției autorului a cărei unică moștenitoare este reclamanta. Intervenientele au un drept asupra bunului, numai după autorul D.I. Au fost aduse critici potrivit cărora, tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la restituirea în natură a terenului solicitat a fi restituit și s-a arătat că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru presa de fabricat ulei și combină, deși nu rezultă din raportul de expertiză, că aceste bunuri au fost înlocuite, casate sau distruse, greșit fiind introduși în cauză, în calitate de intervenienți, D.V. și D.D.M.E. S-a susținut că intervenienții au formulat notificare către SC M.S.

SA, care le-a răspuns în sensul că, nu și-au îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare, adresa nefiind contestată de intervenienți, iar intervenienta D.D.M.E. nu a făcut dovada calității de moștenitor, prin depunerea la dosar a unei certificat eliberat de un notar public. S-au invocat critici privind nelegalitatea sentinței civile a Tribunalului Dolj și cu privire la respingerea cererii de recuzare formulată la 22 septembrie 2008, ce a fost respinsă prin încheierea din 29 septembrie 2008, critici în care se susține că judecătoarea D.M. s-a antepronunțat și a întârziat soluționarea cauzei, fiind părtinitoare. Prin decizia nr. 126 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința Tribunalului Dolj, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanta C.M.D.

și intervenienta D.M. a terenului aferent morii, în suprafață de 3465 mp, individualizat conform schiței întocmită de expertul V.C. A stabilit cotele ce revin părților din imobilul restituit (moară si teren), ca fiind 18/24 pentru reclamantă și câte 3/24 pentru fiecare intervenient. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut că apelul reclamantei și intervenientei D.M. este fondat în parte, în ceea ce privește terenul aferent morii și cotele ce se cuvin moștenitorilor. A reținut că obiectul litigiului, conform precizării de acțiune îl constituie restituirea unei mori situată în Coșoveni, a terenului aferent acesteia, a unei suprafețe de 1 ha.

teren, situată în partea de nord a morii, a unei prese de fabricat ulei și a unei combine. Moara ce formează obiectul litigiului a fost una țărănească și nu una sistematică, situație în care era exceptată de la naționalizare. Astfel fiind, s-a dispus restituirea acesteia în natură, ca fiind preluată fără tidu valabil. Referitor la teren, tribunalul a apreciat că acesta a fost restituit moștenitorilor autorului D.I., în procedura legilor fondului funciar, iar diferența de teren nu este aferentă morii, fiind ocupată de DN 722, bloc de locuințe, zonă de protecție și alee acces blocuri.

Curtea de Apel Craiova a reținut că, din modul de redactare a dispozitivului sentinței tribunalului nu rezultă, explicit că „moara” cuprinde construcțiile existente precum și terenul aferent, identificarea imobilului fiind realizată de instanță, prin trimiterea la raportul de expertiză întocmit de expertul V.C., dar coroborând aceasta cu considerentele sentinței, în care se reține că o parte din teren a fost restituit pe calea legilor fondului funciar, iar diferența nu este aferentă morii, Curtea a apreciat că Tribunalul Dolj nu a avut în vedere, în dispozitivul sentinței și terenul aferent morii și a omis a dispune restituirea acestuia. Ca atare, instanța de apel a constatat că se impune restituirea terenului aferent morii, în suprafață de 3465 mp, astfel cum această suprafață a fost individualizată în raportul de expertiză, obiectiv stabilit de instanța de fond, expertul precizând că a avut în vedere documentația topo folosită în anul 1994 de către SC M.S.

SA, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest teren aparținând autorului D.I., fiind teren aferent morii și necesar pentru buna exploatare a morii și a construcțiilor anexă la aceasta. Suprafața terenului a fost stabilită de expert, conform actului de vânzare-cumpărare din octombrie 1942, autentificat de Tribunalul Dolj sub nr. 2534 din 3 octombrie 1942, act în care sunt menționate 2 suprafețe de teren învecinate, suprafețe ce sunt identificate și în notificarea nr. 33/N/2002 formulată de autoarea reclamantei, D.C.E. Instanța a reținut că autoarea reclamantei a mai formulat două notificări, în temeiul Legii nr. l0/2001, respectiv notificarea nr. 61/N/2002 prin care a solicitat restituirea unei prese pentru fabricat ulei, a unei combine și cea cu nr. 1102/N/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a morii și terenului aferent acestuia, situate în Coșoveni.

Autorul reclamantei, D.I. a cumpărat moara conform contractului autentificat sub nr. 2536 din 3 octombrie 1942 de Tribunalul Dolj, de la D.D., la aceeași dată perfectându-se și un alt act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2534, pentru cele două suprafețe de teren, astfel că terenul aferent morii este cel menționat în actul autentificat sub nr. 2534 încheiat în anul 1942. Referitor la critica privind greșita stabilire a cotelor, instanța de apel a reținut următoarele: D.D.M.E. nu a făcut dovada că moara și terenul aferent acesteia, achiziționate de D.I. în anul 1942, dată la care era căsătorit cu D.V., constituie bun propriu, astfel că se impune a fi recalculate cotele părților. Nefiind înlăturată prezumția de comunitate de bunuri, instanța a apreciat că D.I.

a avut o cotă de Vi din imobil, cotă care a fost culeasă de soția supraviețuitoare V.D. (1/4), iar restul de 3/4 a revenit descendenților. Cota soției supraviețuitoare și dreptul propriu al acesteia au fost culese de singura fiică, D.C.E., mama reclamantei. Dintre descendenții autorului D.I., au formulat notificare D.C.E. (fiică), D.D.M.E. (nepoată după fiul D.C.I.), D.V. si D.M. (nepoți după fiul D.G.M.). Tribunalul a reținut că dreptul la măsuri reparatorii subzistă pentru D.M.D. (fiica lui D.C.E.), D.D.M.E. și D.M., iar cu privire la descendentul D.V. s-a reținut că, acesta a renunțat la succesiunea autorului său, situația în care nu este îndreptățit la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta din urmă nedeclarând apel în cauză.

Recalculând cotele, instanța a apreciat că rezultă o cotă de 18/24 pentru reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun după V.D. si 3/24 după I.D.) și cote de câte 3/24 pentru fiecare dintre intervenienți. Cât privește celelalte critici apreciate ce nefondate și respinse ca atare, instanța de apel a apreciat că pentru suprafața de 1 ha teren solicitată distinct prin acțiune, aceasta nu a făcut obiectul vreunei notificări, astfel că nu poate forma obiect de restituire în temeiul legii speciale de reparație. Deși în apel se face vorbire despre o suprafață de 1180 mp, precum și una de 2700 mp, acestea nu fac obiectul acțiunii de față, nefiind solicitate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În ceea ce privește pe D.D.M.E., instanța de apel a apreciat că tribunalul a soluționat corect pe fond și notificarea acesteia, formulată în temeiul aceleiași legi pentru imobilul „moară”. Adresa nr. 1164 din 12 iulie 2002 emisă de pârâta SC M.S. SA nu poate fi considerată și nu are valoarea unui răspuns la notificare, neputând fi asimilată unei dispoziții/decizii și, ca atare, contestată în termenul reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001, aceasta cuprinzând doar o referire la nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ale intimatei, cu această motivare instanța de apel, respingând pretenția acesteia din notificare, în condițiile în care, viza același imobil solicitat prin acțiune, de către apelanta - reclamantă C.M.D.

Cererea de restituire în natură a presei pentru ulei și a combinei a fost respinsă, întrucât nu s-a dovedit că aceste bunuri mai exista în materialitatea lor, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi restituite, aspect nedovedit de reclamantă, care a și recunoscut, că aceste bunuri nu mai există fizic. Nici critica privind greșita respingere a cererii de recuzare nu a fost apreciată ca fondată de instanța de apel, nefiind reținute ca întemeiate, motivele de recuzare, astfel cum au fost formulate prin cererea de recuzare. Împotriva deciziei civile nr. 126 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, la 9 aprilie 2009, au declarat recurs, intervenienții D.V.

și D.D.M.E., primul vizând critici referitoare la greșita apreciere a instanței de apel, în sensul că nu are calitate de persoană îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001 și la introducerea în cauză a celorlalți intervenienți, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul promovat de intervenienta D.D.M.E. dezvoltă critici întemeiate în drept, pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că instanța de apel a recalculat greșit cotele moștenitorilor autorului D.I., încălcând caracterul de bun propriu al acestuia și separația patrimoniilor, prin aplicarea regimului comunității de bunuri, introdus de art. 30 C. fam., invocând principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 1 C. civ.

A fost indicat generic și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 din același cod, însă aceasta nu a fost dezvoltat, nefiind indicate critici care să se circumscrie acestuia, intervenienta realizând referiri doar la desfășurarea și derularea cronologică a procesului. Recursul declarat de intervenientul D.V. nu este susceptibil de a fi analizat, întrucât acesta nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 392 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj, astfel că recursul declarat omisso medio este inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri ce nu a fost apelată, cu încălcarea principiului ierarhiei căilor de atac, atât timp cât intervenientul nu a înțeles să exercite calea de atac devolutivă a apelului.

Recursul formulat de intervenienta D.D.M.E. este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed. În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Codului familiei, în privința bunurilor soților, deosebim următoarele situații: Prima, aceea a căsătoriilor încheiate după punerea în aplicare a Codului familiei (1 februarie 1954), regimul juridic al bunurilor soților, în acest caz, fiind cel stabilit de C. fam. și, cea de-a doua situație, a căsătoriilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Codului familiei. În situația în care, căsătoria exista la data intrării în vigoare a codului, soții sunt supuși, în privința relațiilor patrimoniale, de la data intrării în vigoare a Codului familiei, dispozițiilor acestuia, indiferent care a fost regimul lor matrimonial, legal sau convențional [(art. 4 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954)].

Ca o consecință, prin dispozițiile tranzitorii ale decretului (art. 49), au fost abrogate în mod expres art. 1223 – art. 1293 C. civ., de sub titlul IV, intitulat „despre contractul de căsătorie și despre drepturile respective ale soților”, privind convențiile matrimoniale, regimul dotai și societatea de achiziții. Art. 4 alin. (2) din același decret, prevede că bunurile ce soții au la data intrării în vigoare a Codului familiei devin comune sau proprii, potrivit dispozițiilor acestui cod. Din conținutul prevederilor mai sus menționate, rezultă că relațiile patrimoniale dintre soți sunt supuse dispozițiilor Codului familiei, numai de la data intrării în vigoare a acestuia. În cea de-a doua situație, anume căsătoriile încheiate și desfăcute înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei, relațiile patrimoniale dintre soți nu sunt supuse prevederilor acestui cod, ci regimului legal al separației de bunuri.

Stabilirea existenței și întinderii drepturilor soților asupra averii dobândite în timpul căsătoriei, desfăcută înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei trebuie soluționată în raport de prevederile legale în vigoare la acea dată, iar nu de dispozițiile Codului familiei. Instanța de apel a apreciat corect raportul juridic dedus judecății sub aspectul aplicării în timp a Codului familiei, reținând că, prin art. 5 din Decretul nr. 32/1954 s-a instituit o prezumție de comunitate pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent dacă această dobândire a avut loc anterior intrării în vigoare a Codului familiei, cum este cazul autorului D.I. care a dobândit bunurile în anul 1942 și a avut în vedere că D.V.

a venit la succesiunea lui D.I., în calitate de soție supraviețuitoare, aceasta decedând în anul 1977. Aceasta este și ipoteza speței de față, în care, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 (art. 4 care reglementează situația moștenitorilor persoanelor fizice îndreptățite), actul normativ menționat stabilește că „în cazul în care restituirea este cerută de mai mult persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite”.

În cadrul moștenirii legale trebuie respectate principiile care o guvernează, respectiv moștenirea se împarte în ordinea claselor de moștenitori legali (Codul civil reglementează 4 clase de moștenitori legali, dar si situația soțului supraviețuitor, care are calitatea de moștenitor legal, conferită de Legea nr. 319/1944), în cadrul aceleiași clase, moștenirea se împarte după principiul proximității gradului de rudenie, principiul împărțirii legale a moștenirii între rudele de același grad și aceeași clasă.

Ca atare, indiferent dacă suntem în prezența stabilirii sau constatării dreptului de proprietate, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, prin introducerea art. 4 alin. (4) din lege, se confirmă justețea punctului de vedere, care a considerat că, indiferent dacă este vorba de o stabilire sau de o constatare a dreptului de moștenitor, fiecare moștenitor sau coproprietar, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze cerere în acest sens, iar în situația în care nu a formulat o astfel de solicitare, cota sa va profita celor care au formulat cererea. Astfel, moștenitorii care au solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 sunt considerați moștenitori acceptanți, care culeg și cota comoștenitorului care, nu a formulat notificare până la data de 14 februarie 2002 și a devenit străin de succesiune prin neacceptare.

Întrucât în cauză, recurenta-intervenientă nu a făcut dovada că moara și terenul aferent, achiziționate de D.I. în anul 1942, (dată la care era căsătorit cu D.V.), constituie un bun propriu ce derogă de la principiul comunității de bunuri, instanța de apel a reținut corect, calcularea acestor cote, ca urmare a nerăsturnării prezumției de comunitate, rezultând o cotă de 18/24 pentru reclamantă (1/2 plus 1/8 din bun după V.D. si 3/24 după D.I. și cote de câte 3/24 pentru fiecare dintre interveniente. Așa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ. și va respinge recursul intervenientei D.D.M.E., ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (l) din același cod, potrivit cu care partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, vor fi obligați recurenții la 150 lei, către intimata-reclamantă C.M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul D.V. împotriva deciziei nr. 126 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta D.D.M.E. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții la 150 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.