ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8364/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.A.L.Z. a solicitat Primăriei municipiului Craiova, pe cale de notificare formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren și construcții situat în Craiova, județul Gorj. Primarul municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 5733 din 23 mai 2003, prin care: - a înaintat spre competentă rezolvare Ministerului Apărării Naționale, UM 02517 partea din notificare având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 1164,35 mp și a clădirii situate pe acest teren cu motivarea că sunt deținute de Parchetul militar Craiova; - a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 547,98 mp și construcției de pe acest teren, aflate în administrarea R.A.A.D.P.F.L.

Craiova, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și a vocației succesorale a solicitantei. Întrucât solicitanta a decedat la 30 mai 2002, moștenitorii acesteia R.C.C. și R.D.G. au formulat contestație în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea art. 2 din dispoziția de mai sus (referitor la respingerea cererii de restituire în natură) și restituirea în natură a părții din imobilul teren și construcții deținut de Primăria municipiului Craiova și aflat în administrarea R.A.A.D.P.F.L. Craiova. În motivarea contestației se susține că întregul imobil a fost proprietatea lui N.I. și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 cu încălcarea art. II din acest act normativ, întrucât proprietarul N.I.

era pensionar, fiind astfel exceptat de la naționalizare, așa încât imobilul se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat fără titlu valabil, situație în care persoana naționalizată își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În continuare se arată că fostul proprietar N.I. a decedat la 15 ianuarie 1955, lăsând ca unic moștenitor pe soția supraviețuitoare N.L., decedată la rându-i la 1 iunie 1976 și care, prin testamentul autentificat sub nr. 85 din 7 ianuarie 1971, a dispus ca „toate bunurile gospodărești ce se vor găsi în patrimoniul meu la încetarea mea din viață să fie moștenite de R.A.”.

În raport cu cele astfel arătate, contestatorii au susținut că, în contra celor menționate în dispoziția atacată, au făcut dovada dreptului de proprietate și a vocației succesorale a autoarei lor notificatoare. Tribunalul Dolj, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 493 din 21 noiembrie 2003, prin care a respins contestația, iar apelul declarat de contestatori a fost respins prin decizia nr. 2041 din 11 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Prima instanță a calificat testamentul invocat ca fiind un legat cu titlu universal având ca obiect bunuri mobile gospodărești. Aceeași calificare a dat-o legatului și instanța de apel, înlăturând susținerile contestatorilor din sensul că autoarea lor a fost instituită legatar universal în înțelesul art. 894 alin. (1) C. civ., astfel că are ca obiect toate bunurile (mobile și imobile) existente în patrimoniul acesteia la data decesului ei.

Ca urmare, amândouă instanțele au hotărât că autoarea contestatorilor nu avea la data notificării calitatea de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 de a cere restituirea unor imobile preluate de stat de la autorul testatoarei. Contestatorii au declarat recurs, prin care, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au cerut casarea hotărârilor și restituirea imobilului în natură. Dezvoltând recursul, contestatorii au susținut că instanțele au calificat greșit testamentul, întrucât voința reală a testatoarei a fost de a transmite prin legat bunurile imobile, deoarece la aceeași dată cu autentificarea testamentului a vândut bunurile mobile pe care le avea către autoarea contestatorilor, ceea ce are semnificația că dacă ar fi dorit să le testeze nu le-ar fi vândut.

Definind noțiunea de „bunuri” ca fiind tot ce posedă cineva (avut, proprietate, avere, bogăție) și noțiunea de „gospodărie” ca fiind totalitatea bunurilor care constituie averea imobilă a unui locuitor, contestatorii au concluzionat că prin sintagma „bunuri gospodărești” testatoarea a avut în vedere tocmai bunurile imobile ce s-ar găsi în patrimoniul său. Pe de altă parte, contestatorii susțin că, potrivit „arborelui genealogic și actelor de filiație” depuse odată cu recursul, autoarea lor R.A.L.Z. a avut și calitatea de moștenitoare legală ca strănepoată de fiu, astfel încât calitatea sa de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 rezultă atât din calitatea de legatar universal, cât și din cea de moștenitor legal.

Recursul astfel motivat nu este întemeiat. Caracteristic legatului universal și legatului cu titlu universal este vocația conferită legatarului, iar nu cantitatea bunurilor ce compun patrimoniul testatorului, adică emolumentul succesoral. Astfel, în cazul legatului universal legatarul are vocație la întreaga universalitate potrivit prevederilor art. 888 C. civ., iar în cazul legatului cu titlu universal vocația există, conform art. 894 C. civ., asupra - unei fracțiuni din moștenire; - tuturor bunurilor imobile; - tuturor bunurilor mobile; - unei fracțiuni din totalitatea bunurilor imobile sau - unei fracțiuni din totalitatea bunurilor mobile.

Așadar, cantitatea bunurilor din patrimoniul testatoarei de la momentul instituirii legatului nu are nici o semnificație în definirea acelui legat, neputând fi primite astfel susținerile din prezentul recurs referitoare la determinarea voinței reale a testatoarei prin raportare la concomitența dintre legat și actul de vânzare-cumpărare, esențială fiind, așa cum mai sus s-a arătat, natura vocației succesorale conferite legatarei R.A. de către testatoarea N.L. Sub acest din urmă aspect este cert că autoarei contestatorilor i s-a conferit vocație asupra tuturor bunurilor gospodărești. Sensul noțiunii de „toate bunurile gospodărești” nu poate fi definit decât ca fiind acele bunuri mobile ce se găsesc în mod firesc într-o gospodărie servind la normala ei funcționare și exploatare.

Ca urmare, nu poate fi acceptată susținerea din recurs potrivit căreia noțiunea de mai sus ar include imobilele care compun o gospodărie. În raport cu cele astfel definite, legatul supus analizei nu poate fi calificat decât ca un legat cu titlu universal, prin care autoarei contestatorilor i s-a conferit vocație succesorală numai asupra bunurilor mobile existente în patrimoniul testatoarei la data deschiderii succesiunii acesteia, fiind exclusă vocația asupra bunurilor imobile. Ca urmare, instanțele au calificat corect legatul și, pe cale de consecință, au statuat pe deplin legal în sensul inexistenței calității contestatorilor de persoane îndreptățite a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul obiect al notificării.

Nu poate fi cercetată pe calea prezentului recurs secunda critică din motivul de casare invocat, referitoare la calitatea de persoane îndreptățite ale defunctei R.A. și, implicit, a contestatorilor, rezultată din calitatea acestora de moștenitoare/moștenitori legali ai fostului proprietar al imobilului naționalizat. Aceasta pentru că asemenea susținere a fost formulată pentru prima dată în recurs, nefăcând obiectul judecății în primă instanță și în apel, iar recursul formulat omisso medio este inadmisibil potrivit prevederilor art. 294 aplicabil prin art. 316 C. proc. civ., tinzându-se la schimbarea cauzei procesului. Față de toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de R.C.C. și R.D.G. împotriva deciziei nr. 2041 din 11 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.