ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8364/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

R.A.L.Z. a solicitat Primăriei

municipiului Craiova, pe cale de notificare formulată în temeiul art. 21

din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren și

construcții situat în Craiova, județul Gorj.

Primarul municipiului Craiova a emis

dispoziția nr. 5733 din 23 mai 2003, prin care:

- a înaintat spre competentă

rezolvare Ministerului Apărării Naționale, UM 02517 partea din

notificare având ca obiect restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1164,35 mp și a clădirii situate pe acest

teren cu motivarea că sunt deținute de Parchetul militar Craiova;

- a respins cererea de restituire în

natură a terenului în suprafață de 547,98 mp și

construcției de pe acest teren, aflate în administrarea R.A.A.D.P.F.L. Craiova,

cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și

a vocației succesorale a solicitantei.

Întrucât solicitanta a decedat la 30

mai 2002, moștenitorii acesteia R.C.C. și R.D.G. au formulat

contestație în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr.

10/2001, solicitând anularea art. 2 din dispoziția de mai sus (referitor

la respingerea cererii de restituire în natură) și restituirea în

natură a părții din imobilul teren și construcții

deținut de Primăria municipiului Craiova și aflat în administrarea

R.A.A.D.P.F.L. Craiova.

În motivarea contestației se

susține că întregul imobil a fost proprietatea lui N.I. și a

fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 cu încălcarea art. II din

acest act normativ, întrucât proprietarul N.I. era pensionar, fiind astfel

exceptat de la naționalizare, așa încât imobilul se încadrează

în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat

fără titlu valabil, situație în care persoana

naționalizată își păstrează calitatea de proprietar

avută la data preluării, pe care o exercită după primirea

deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În continuare se arată că

fostul proprietar N.I. a decedat la 15 ianuarie 1955, lăsând ca unic

moștenitor pe soția supraviețuitoare N.L., decedată la

rându-i la 1 iunie 1976 și care, prin testamentul autentificat sub nr. 85

din 7 ianuarie 1971, a dispus ca „toate bunurile gospodărești ce se

vor găsi în patrimoniul meu la încetarea mea din viață să

fie moștenite de R.A.”.

În raport cu cele astfel

arătate, contestatorii au susținut că, în contra celor

menționate în dispoziția atacată, au făcut dovada dreptului

de proprietate și a vocației succesorale a autoarei lor notificatoare.

Tribunalul Dolj, secția

civilă, a pronunțat sentința nr. 493 din 21 noiembrie 2003, prin

care a respins contestația, iar apelul declarat de contestatori a fost

respins prin decizia nr. 2041 din 11 iunie 2004 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă.

Prima instanță a calificat

testamentul invocat ca fiind un legat cu titlu universal având ca obiect bunuri

mobile gospodărești.

Aceeași calificare a dat-o

legatului și instanța de apel, înlăturând susținerile

contestatorilor din sensul că autoarea lor a fost instituită legatar

universal în înțelesul art. 894 alin. (1) C. civ., astfel că are ca

obiect toate bunurile (mobile și imobile) existente în patrimoniul

acesteia la data decesului ei.

Ca urmare, amândouă

instanțele au hotărât că autoarea contestatorilor nu avea la

data notificării calitatea de persoană îndreptățită în

condițiile Legii nr. 10/2001 de a cere restituirea unor imobile preluate

de stat de la autorul testatoarei.

Contestatorii au declarat recurs,

prin care, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au cerut

casarea hotărârilor și restituirea imobilului în natură.

Dezvoltând recursul, contestatorii

au susținut că instanțele au calificat greșit testamentul,

întrucât voința reală a testatoarei a fost de a transmite prin legat

bunurile imobile, deoarece la aceeași dată cu autentificarea

testamentului a vândut bunurile mobile pe care le avea către autoarea

contestatorilor, ceea ce are semnificația că dacă ar fi dorit

să le testeze nu le-ar fi vândut.

Definind noțiunea de „bunuri”

ca fiind tot ce posedă cineva (avut, proprietate, avere,

bogăție) și noțiunea de „gospodărie” ca fiind

totalitatea bunurilor care constituie averea imobilă a unui locuitor,

contestatorii au concluzionat că prin sintagma „bunuri

gospodărești” testatoarea a avut în vedere tocmai bunurile imobile ce

s-ar găsi în patrimoniul său.

Pe de altă parte, contestatorii

susțin că, potrivit „arborelui genealogic și actelor de

filiație” depuse odată cu recursul, autoarea lor R.A.L.Z. a avut

și calitatea de moștenitoare legală ca strănepoată de

fiu, astfel încât calitatea sa de persoană îndreptățită în

înțelesul Legii nr. 10/2001 rezultă atât din calitatea de legatar

universal, cât și din cea de moștenitor legal.

Recursul astfel motivat nu este

întemeiat.

Caracteristic legatului universal

și legatului cu titlu universal este vocația conferită

legatarului, iar nu cantitatea bunurilor ce compun patrimoniul testatorului,

adică emolumentul succesoral.

Astfel, în cazul legatului universal

legatarul are vocație la întreaga universalitate potrivit prevederilor

art. 888 C. civ., iar în cazul legatului cu titlu universal vocația

există, conform art. 894 C. civ., asupra

- unei fracțiuni din

moștenire;

- tuturor bunurilor imobile;

- tuturor bunurilor mobile;

- unei fracțiuni din

totalitatea bunurilor imobile sau

- unei fracțiuni din

totalitatea bunurilor mobile.

Așadar, cantitatea bunurilor

din patrimoniul testatoarei de la momentul instituirii legatului nu are nici o

semnificație în definirea acelui legat, neputând fi primite astfel

susținerile din prezentul recurs referitoare la determinarea voinței

reale a testatoarei prin raportare la concomitența dintre legat și

actul de vânzare-cumpărare, esențială fiind, așa cum mai

sus s-a arătat, natura vocației succesorale conferite legatarei R.A.

de către testatoarea N.L.

Sub acest din urmă aspect este

cert că autoarei contestatorilor i s-a conferit vocație asupra

tuturor bunurilor gospodărești.

Sensul noțiunii de „toate

bunurile gospodărești” nu poate fi definit decât ca fiind acele

bunuri mobile ce se găsesc în mod firesc într-o gospodărie servind la

normala ei funcționare și exploatare.

Ca urmare, nu poate fi

acceptată susținerea din recurs potrivit căreia noțiunea de

mai sus ar include imobilele care compun o gospodărie.

În raport cu cele astfel definite,

legatul supus analizei nu poate fi calificat decât ca un legat cu titlu

universal, prin care autoarei contestatorilor i s-a conferit vocație

succesorală numai asupra bunurilor mobile existente în patrimoniul

testatoarei la data deschiderii succesiunii acesteia, fiind exclusă

vocația asupra bunurilor imobile.

Ca urmare, instanțele au

calificat corect legatul și, pe cale de consecință, au statuat

pe deplin legal în sensul inexistenței calității contestatorilor

de persoane îndreptățite a beneficia de măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul obiect al notificării.

Nu poate fi cercetată pe calea

prezentului recurs secunda critică din motivul de casare invocat,

referitoare la calitatea de persoane îndreptățite ale defunctei R.A.

și, implicit, a contestatorilor, rezultată din calitatea acestora de

moștenitoare/moștenitori legali ai fostului proprietar al imobilului

naționalizat.

Aceasta pentru că asemenea

susținere a fost formulată pentru prima dată în recurs,

nefăcând obiectul judecății în primă instanță

și în apel, iar recursul formulat omisso medio este inadmisibil potrivit

prevederilor art. 294 aplicabil prin art. 316 C. proc. civ., tinzându-se la

schimbarea cauzei procesului.

Față de toate cele ce

preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de R.C.C. și R.D.G. împotriva deciziei nr. 2041 din 11 iunie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.