ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3809/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Galați sub nr. 2915 din 17 iunie 2002 reclamantul D.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul local al municipiului Galați restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galați, compus din teren în suprafață de 250 mp și casa de locuit. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a dobândit imobilul prin moștenire de la mama sa D.T. care l-a deținut fără acte. Imobilul teren a trecut în proprietatea statului prin oferta de donație autentificată sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973, însă prin sentința civilă nr. 4473/2002 pronunțată de Judecătoria Galați s-a constatat nulitatea absolută a donației.

Deși a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la data de 13 iunie 2001, unitatea deținătoare nu a emis nici o dispoziție în acest sens. Pe parcursul judecării cauzei, pârâta a emis dispoziția nr. 370/RS din 19 decembrie 2003 prin care s-a respins cererea reclamantului, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și că termenul final de depunere a actelor doveditoare s-a împlinit la data de 1 iulie 2003. Prin sentința civilă nr. 147 din 25 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis acțiunea, s-a anulat dispoziția nr. 370/SR din 19 decembrie 2003 emisă de Primăria municipiului Galați și a fost obligată pârâta la plata sumei de 316.726.000 lei către reclamant, cu titlu de echivalent valoric al terenului în suprafață de 250 mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în litigiu a fost moștenit de reclamant de la masa sa, care l-a deținut fără acte; prin actul de donație autentificat sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973 a donat statului numai terenul, fără construcție. În prezent, terenul face parte din domeniul public, motiv pentru care nu poate fi restituit în natură. Pârâtul a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând că acțiunea a fost prematur formulată, deoarece procedura începută prin notificare nu a fost finalizată prin emiterea dispoziției prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 207/A din 7 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare a imobilului are valoarea unui refuz de restituire, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal. În cursul soluționării plângerii s-a emis dispoziția nr. 370/SR din 19 decembrie 2003 și în mod corect instanța de fond a verificat legalitatea acesteia. Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că reclamantul nu a făcut dovada că era proprietarul terenului la momentul preluării abuzive a acestui bun, iar pe de altă parte că pentru terenul revendicat nu se puteau acorda despăgubiri bănești, fiind aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Deși nu s-a precizat expres temeiul de drept, indicându-se generic prevederile art. 299-316 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-reclamant a depus la dosar, la data de 10 aprilie 2006, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate anterior în cauză ca legale și temeinice. Întrucât acest act a fost depus cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca și concluzii scrise la dosar. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în raport cu considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în varianta în vigoare la data pronunțării hotărârilor anterioare, explicitate prin Hotărârea nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege: orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc. Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, se completează dispozițiile sus-menționate, prevăzându-se că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În speță, prin oferta de donație autentificată sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973 de Notariatul de Stat Galați, reclamantul a donat statului terenul în suprafață de 250 mp, situat în Galați. Deci, la acea dată, prin acceptarea ofertei de donație, statul a recunoscut implicit calitatea de proprietar a donatorului asupra terenului în litigiu. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4473 din 10 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Galați s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație, în sensul prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanțele anterioare au reținut în mod corect că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel că nu poate fi primită critica formulată în acest sens prin motivele de recurs.

Contrar susținerilor recurentului, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data pronunțării hotărârilor anterioare, privitoare la acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Acest text de lege privește situația imobilelor-construcții care aveau altă destinație decât aceea de locuință și a căror restituire în natură nu este posibilă. Imobilul în cauză este un teren care nu poate fi restituit în natură, fiind cuprins în detalii de sistematizare, ce intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (9), potrivit cărora valoarea terenului se stabilește conform valorii de piață de la data soluționării notificării.

De menționat că, în prezent, stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se face în conformitate cu titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (19 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Galați împotriva deciziei nr. 207/A din 7 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.