ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2863/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81 din 26 ianuarie 2006, Tribunalul București a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul D.O.M., deținut în Penitenciarul Jilava. În motivarea acestei hotărâri se rețin următoarele: Condamnatul contestator a fost condamnat de Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 456 din 1 mai 2002, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., reținându-se că la data de 23 decembrie 2001, acesta a lovit-o pe partea vătămată I.M.D.

în zona cefei, după care, profitând că partea vătămată, căzută în genunchi avea mâinile ocupate, i-a smuls geanta purtată de aceasta în diagonală, peste piept, după care a fugit. Obiectul contestației la executare îl constituie reevaluarea materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost condamnat. Conform art. 461 C. proc. pen., contestația la executare este admisibilă pentru cazuri determinate de lege, limitativ, în alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Coroborând aceste dispoziții legale cu motivele invocate de revizuient, tribunalul a constatat că, în realitate, revizuientul solicită reformarea sentinței penale de condamnare, lucru posibil numai prin exercitarea căilor de atac ordinare; din dosarul de fond rezultă că petentul-revizuient a exercitat și apelul și recursul, sentința penală de condamnare rămânând definitivă prin decizia nr. 590 din 6 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Ori, în atare situație, instanța investită cu soluționarea contestației la executare, a constatat că solicitările petentului-contestator au făcut obiectul celor două căi de atac, iar instanțele de control judiciar le-au avut în vedere la soluționarea acestora. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul D.O.M., criticând-o pentru netemeinicie, motivând că a fost condamnat de instanța de fond în mod nelegal prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 198/ A din 10 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator D.O.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs condamnatul D.O.M., nemotivat în scris și numai în susținerea orală a cerut reaprecierea probelor ce au fost analizate eronat, și numai din această cauză a ajuns să fie condamnat nelegal pentru tâlhărie. Apoi a solicitat schimbarea încadrării juridice, fără a indica în ce infracțiune anume. Recursul este nefondat. Curtea, examinând actele și probele cauzei, constată că acest recurent după ce a folosit toate căile ordinare de atac (apel și recurs) a rămas definitiv condamnat la 8 ani închisoare (pedeapsă în executarea căreia se află), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.

În această situație fiind, a introdus mai întâi o cerere de revizuire ce i-a fost respinsă și mai apoi a formulat, contestație la executare, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. și care face obiectul dosarului de față. Hotărârea atacată urmează a fi menținută, ca temeinică și legală, văzând că cerințele art. 461 lit. d) C. proc. pen., invocat de condamnat ca temei de drept, nu poate fi reținut, deoarece nu se invocă vreo piedică sau nelămurire concretă și apărută pe timpul sau în legătură cu executarea pedepsei de 8 ani închisoare, ci pur și simplu, recurentul reia, repetă, în termeni de generalitate, motive pe care le-a ridicat cu ocazia soluționării apelului și recursului la sentința de condamnare inițială.

Așa fiind, și reținându-se că în realitate, nu ne aflăm într-o contestație la executare astfel după cum este reglementată prin dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută, iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.O.M. împotriva deciziei penale nr. 198/ A din 10 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2006.