ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2004

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1285 din 18

decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

A.G. a fost condamnat, prin sentința

penală nr. 312/2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin

decizia penală nr. 4958/2002 a Curții Supreme de Justiție, la pedeapsa de 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că motivul invocat

de condamnat pentru revizuirea sentinței penale de condamnare (reaprecierea

probelor administrate) nu se circumscrie celor prevăzute de art. 394 lit. a) și

e) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 76/ A din 5 februarie 2004, a respins

apelul formulat de condamnat.

Împotriva acestei decizii

condamnatul a formulat recurs, prin care a reiterat motivul invocat în cererea

introductivă și în apel, susținând că, prin reaprecierea probelor administrate,

a fost condamnat nelegal.

Recursul declarat nu este fondat.

Cazurile de revizuire a unei

hotărâri judecătorești definitivă, sunt prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În speță, motivul de revizuire

invocat de condamnat și anume reaprecierea probelor administrate, pe baza

cărora s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare a sa, nu se încadrează

în nici unul dintre cazurile prevăzute de textul de lege mai sus arătat.

De altfel, aspectele menționate de

petiționar (în sensul că partea vătămată a fost constrânsă să dea declarații,

aflându-se în stare de ebrietate) au fost verificate și cu ocazia examinării

declarării unui recurs în anulare, în lucrarea 6475/7945/2002 al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În raport de considerentele arătate,

Înalta Curte constată că recursul declarat nu este fondat și va fi respins, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același Cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul A.G., împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 5

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 aprilie 2004.