ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1285 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: A.G. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 312/2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4958/2002 a Curții Supreme de Justiție, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că motivul invocat de condamnat pentru revizuirea sentinței penale de condamnare (reaprecierea probelor administrate) nu se circumscrie celor prevăzute de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 76/ A din 5 februarie 2004, a respins apelul formulat de condamnat. Împotriva acestei decizii condamnatul a formulat recurs, prin care a reiterat motivul invocat în cererea introductivă și în apel, susținând că, prin reaprecierea probelor administrate, a fost condamnat nelegal. Recursul declarat nu este fondat. Cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitivă, sunt prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. În speță, motivul de revizuire invocat de condamnat și anume reaprecierea probelor administrate, pe baza cărora s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare a sa, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute de textul de lege mai sus arătat. De altfel, aspectele menționate de petiționar (în sensul că partea vătămată a fost constrânsă să dea declarații, aflându-se în stare de ebrietate) au fost verificate și cu ocazia examinării declarării unui recurs în anulare, în lucrarea 6475/7945/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat nu este fondat și va fi respins, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) din același Cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul A.G., împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 5 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2004.