ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1069/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

noiembrie 2005, la Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioară de Expertiză

Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională a

Persoanelor cu Handicap, a formulat recurs împotriva sentinței nr. 239 din 16

septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, solicitând admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii în fond.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că încadrarea lui R.I. în gradul

de handicap grav fără asistent personal s-a făcut cu nerespectarea prevederilor

art. 19 lit. c) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și

încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, întrucât potrivit anchetei

sociale efectuate la data de 29 ianuarie 2005 de către Primăria Ghizelea, nu se

evidențiază necesitatea plății unei persoane (asistent personal) pentru

îngrijire permanentă.

A mai susținut recurenta că în

conformitate cu Ordinul nr. 726 din octombrie 2002 al ministrului sănătății și familiei,

de aprobare a criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap,

asimilarea în gradul I (handicap grav) nu presupune în mod obligatoriu și plata

unei persoane pentru îngrijire (asistent personal), așa cum motivează curtea de

apel.

Recurenta susține că necesitatea de

ajutor pentru anumite activități, respectiv de asistare, este determinată de

vârsta înaintată a intimatului și de unele boli somatice, de exemplu

cardio-vasculare care nu sunt considerate handicap. Pentru acestea a recomandat

ca R.I. să se adreseze organelor locale pentru a beneficia de unele servicii prevăzute

de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

Intimatul a formulat la 13 februarie

2006, o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat,

susținând că Ordinul nr. 726/2002 nu privește, așa cum eronat susține

recurenta, criteriile după care o persoană beneficiază sau nu de asistent

personal, ci doar criteriile după care, raportat la o anumită afecțiune, o

persoană este încadrată în categoria de handicap grav sau accentuat. El

precizează că a fost încadrat în categoria handicap grav, iar ancheta socială

efectuată a precizat expres că are dreptul să beneficieze în continuare de

toate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999, modificată și aprobată prin

Legea nr. 515/2002.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 239 din 16 septembrie 2005,

Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I.

împotriva pârâtei Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu

Handicap pentru Adulți. S-a anulat decizia nr. 1218 din 28 martie 2005, emisă

de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să-l încadreze pe

reclamant în gradul de handicap grav cu asistent personal.

Instanța de fond a reținut că

încadrarea reclamantului în grad de handicap grav, însă fără asistent personal

s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 102/1999, text

legal care prevede dreptul persoanelor cu handicap grav de a avea un asistent

personal. S-a precizat de instanță că în conformitate cu prevederile legale

menționate, determinantă în acordarea dreptului la asistent personal este

recomandarea din ancheta socială, realizată de către o comisie din cadrul

compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau reședința, adultul cu handicap grav. Instanța a menționat că

reclamantul beneficiază de recomandarea comisiei din cadrul Primăriei Ghizelea,

cu avizul I.S.T.P.H. Timișoara, așa cum prevede art. 19 lit. c) din actul

normativ sus-citat, având nevoie de mult ajutor pentru anumite activități și că

are nevoie de asistare (poz. 21 și 24 din anchetă), precizând că se propune ca

petentul să beneficieze de toate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999,

și deci și acela de a avea asistent personal.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică.

Din actele cauzei, rezultă că

reclamantul, în vârstă de 70 de ani, are statutul de pensionar, pentru

activitate desfășurată în sectorul de stat și C.A.P.

La 23 de ani, respectiv în 1958,

reclamantul a fost internat în spitalul TBC Vasile Roaită, operat pentru TBC

coxo-femurală stângă, fiind tratat și tubercolestatic. Afecțiunea bacilară se

reactivează în anii 1965 și 2001, instituindu-se tratament antibacilar.

În 1969 este pensionat de

invaliditate cu grad II, statut în care s-a aflat până la trecerea la categoria

pensionarilor pentru limită de vârstă.

Din 1994 beneficiază și de protecție

specială prevăzută pentru persoanele cu handicap, fiind asimilat în grad II cu

diagnosticul anchiloză completă coxo-femurală stângă după TBC osteoarticulară

coxartroză dreapta.

În 2004, ca urmare a unui traumatism,

reclamantul este internat în Spitalul Județean Timișoara cu diagnosticul

fractură cominutivă supra și intracordiliană femur stâng.

S-a mai reținut traumatism cranio -

cerebral acut deschis, contuzie toracică. Așa fiind, acesta a fost operat.

La 9 februarie 2005, se face

revizuirea stării de sănătate a reclamantului (O.U.G. nr. 102/1999) și prin

certificatul 659, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Timiș

îl asimilează în gradul I (handicap grav), dar fără asistent personal cu

diagnosticul: Artrodeză șold stâng, după coxită TBC, fractură supra și

intercordiliană stângă operată, redoare strânsă genunchi stâng.

Este cert, deci, că situația

medicală a reclamantului este de natură a putea presupune o funcționare

nesatisfăcătoare a reclamantului, agravată, desigur, de vârstă, precum și alte

maladii ale acestuia, fără ca ele însele să fie elemente de handicap în sensul

legii.

Ceea ce este, însă, relevant în

cauză, este faptul că reclamantul, printr-o decizie a recurentei, este încadrat

în gradul de handicap grav

.

Acordarea sau nu de asistent personal este, însă, în funcție

de ancheta socială care în cauză este favorabilă reclamantului,

concluzionându-se chiar ca acesta să beneficieze de toate drepturile prevăzute

de lege (O.U.G nr. 102/1999). Acest lucru a și fost reținut de instanța de fond,

atunci când a admis acțiunea, întrucât decizia atacată de reclamant este

abuzivă.

De precizat că în fața Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu s-au mai adus alte înscrisuri, situația de fapt fiind

aceea reținută de instanța de fond. Hotărârea atacată fiind legală și

temeinică, recursul declarat va fi respins, aprecierea asupra necesității de asistent

personal pentru reclamant fiind permisă de lege și întemeiat dispusă de

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de

Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva sentinței

civile nr. 239/PI din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.