ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3960/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta L.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a

Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, anularea ca nelegală a deciziei nr. 609

din 15 decembrie 2005, de încadrare în grad de handicap emisă de pârâtă, încadrarea

la „deficiență funcțională gravă cu beneficiul de asistent personal”, precum și

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale și a unor daune morale

pentru prejudiciul suferit în toată perioada în care pârâta nu și-a îndeplinit

în mod corespunzător atribuțiile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

în mod greșit, prin decizia nr. 609 din 15 decembrie 2005 a fost încadrată în gradul de handicap ACC - Gr.II cu diagnosticul de demență mixtă (senilă și

vasculară), întrucât, potrivit documentelor medicale prezentate și a stării

concrete în care se află, încadrarea trebuia să fie făcută la deficiență

funcțională gravă cu beneficiul de asistent personal.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 402/CA din 24 mai 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a

reținut că reclamanta prezintă o afecțiune neurologică gravă, semipareză stg.

post AVC din 23 martie 2005, complicată cu demență mixtă severă (vasculară și

senilă).

Or, din dispozițiile Ordinului nr. 726/2002

Cap II pct. 1 rezultă că pentru categoriile prevăzute la lit. a) și b) (deficiență

accentuată și deficiență gravă), certificatele de încadrare într-o categorie de

persoană cu handicap se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu

deficit motor apărute anterior dobândirii calității de asigurat în sistemul

asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare.

În speță, deficiența funcțională suferită de

reclamantă este urmarea unui accident vascular cerebral intervenit în anul 2005,

deci după împlinirea de către aceasta a vârstei standard de pensionare și, ca

atare, cererea sa este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate,

recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile Ordinului nr.

726/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, respectiv Cap. II pct. 1 lit.

a) și b), ignorând atât prevederea conform căreia persoanele cu handicap mintal

psihic și neurologic de intensitate accentuată sau gravă necesită măsuri

speciale de protecție, precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală

efectuată în cauză, potrivit cu care recurenta, date fiind afecțiunile grave de

care suferă, respectiv demență mixtă, senilă și vasculară necesită asistarea de

un însoțitor permanent.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările

dosarului, în raport cu prevederile legale aplicabile, ca și prin prisma

criticilor recurentei, reține că recursul formulat nu este fondat, în

considerarea aspectelor prezentate în cele ce urmează.

Prin decizia nr. 609 din 15 decembrie 2005,

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a

stabilit că recurenta L.B., suferind de demență mixtă (senilă și vasculară), se

încadrează în gradul de handicap ACC - gr.II, are deficiență funcțională

accentuată, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 519/2002, art. 19 alin.

(1).

Totodată, astfel cum o atestă și actele

medicale depuse la dosar, recurenta este în vârstă de 76 de ani, are statut de

pensionară pentru munca depusă și limită de vârstă, accidentul vascular cerebral

care a avut drept urmări hemiplegia stângă, constituit pe fondul hipertensiunii

arteriale, survenind în anul 2003, respectiv după împlinirea vârstei standard

de pensionare.

În raport cu această situație de fapt,

necontestată și desigur independent de gravitatea afecțiunilor de care suferă,

recurenta-reclamanta nu poate beneficia de un asistent personal, întrucât,

astfel după cum a reținut și instanța de fond, prevederile legale incidente nu

o permit.

Astfel, Ordinul nr. 726/2002 al Ministerului

Sănătății și Familiei, la pct. 10 din Precizări, prevede că numai până la împlinirea

vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea nr. 19/2000, se face

examinarea celor care solicită eliberarea certificatului de încadrare într-o

categorie de persoană cu handicap care necesită protecție specială, persoanele care

au împlinit vârsta standard de pensionare, urmând a fi îndrumate către

autoritățile administrației publice locale, în vederea acordării drepturilor

prevăzute de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor

vârstnice.

În plus, s-au avut în vedere și prevederile

Cap. II afecțiuni neurologice din același Ordin nr. 726/2002, conform cărora

accesul la protecția specială prevăzută pentru persoanele cu handicap este

rezervat numai pentru accidentele vasculare cerebrale, deficit motor, apărute

anterior calității de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat, dar nu

mai târziu de vârsta standard de pensionare.

Așa fiind, Înalta Curte reține că instanța de

fond a dat o corectă interpretare prevederilor legale sus-menționate, menținând

decizia nr. 609/2005 ca fiind legală, întrucât, nefiind întrunite cerințele

stipulate în Ordinul nr. 726/2002, în evaluarea gradului de handicap stabilit

nu s-au luat în considerare și sechelele după accidentul vascular cerebral

survenit în anul 2003.

Față de toate cele sus menționate, în raport cu

care criticile recurentei-reclamante apar ca neîntemeiate, Înalta Curte urmează

să respingă, ca nefondat, recursul de față, conform art. 312 C. proc. civ., reiterând că reclamanta-recurentă are posibilitatea de a se adresa autorității

administrației publice locale în vederea acordării drepturilor prevăzute de

Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.B. împotriva

sentinței civile nr. 402/CA din 24 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2006.