ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7233/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 237 din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Botoșani, inculpatul I.M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d C. pen., la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) - c) C. pen., și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 26 martie 2006. S-a reținut, în fapt, că în ziua de 25 martie 2006, inculpatul și partea vătămată I.E., care sunt consăteni, s-au întâlnit la un bar din localitate, au consumat băuturi alcoolice, ocazie cu care inculpatul a sesizat că partea vătămată avea o sumă mai mare de bani asupra sa.

Inculpatul s-a hotărât să deposedeze de bani pe partea vătămată, astfel că după ce au plecat din bar inculpatul a urmărit pe partea vătămată, a lovit-o pe la spate și după ce aceasta a căzut la pământ, inculpatul în timp ce o ținea de cap i-a sustras din buzunare suma de 99 lei, actul de identitate, un certificat de handicap și o altă sumă de 20 lei. Împotriva sentinței penale a formulat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei. Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul, constatând că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o încadrare juridică corespunzătoare a faptei. Cât privește pedeapsa aplicată s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., reținându-se în mod întemeiat circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând critica invocată în apel referitoare la greșita individualizare a pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanțele sale personale. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. La stabilirea și aplicarea pedepsei instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acordând eficiența cuvenită atât pericolului social concret al faptei săvârșite, împrejurărilor în care s-a consumat infracțiunea dar și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante care au permis reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege incriminator.

Aplicând și respectiv menținând o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare instanțele au dat dovadă de clemență, coborând pedeapsa cu mult sub limita minimă, astfel că o nouă redozare nu se mai impune, iar aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nu se justifică față de circumstanțele personale ale inculpatului, instanțele apreciind corect că scopul educativ și preventiv al pedepsei astfel cum a fost stabilit de legiuitor în art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acestuia. Așa fiind, Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce conform art. 88 C. pen., timpul reținerii și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 283 din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii din 26 martie 2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2006.