ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7233/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 237

din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Botoșani, inculpatul I.M. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d C. pen., la pedeapsa

de un an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a) - c) C. pen., și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 26

martie 2006.

S-a reținut, în fapt, că în

ziua de 25 martie 2006, inculpatul și partea vătămată I.E., care sunt

consăteni, s-au întâlnit la un bar din localitate, au consumat băuturi

alcoolice, ocazie cu care inculpatul a sesizat că partea vătămată avea o sumă

mai mare de bani asupra sa.

Inculpatul s-a hotărât să

deposedeze de bani pe partea vătămată, astfel că după ce au plecat din bar

inculpatul a urmărit pe partea vătămată, a lovit-o pe la spate și după ce

aceasta a căzut la pământ, inculpatul în timp ce o ținea de cap i-a sustras din

buzunare suma de 99 lei, actul de identitate, un certificat de handicap și o

altă sumă de 20 lei.

Împotriva sentinței penale a

formulat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Suceava a

respins, ca nefondat, apelul, constatând că prima instanță a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o încadrare juridică

corespunzătoare a faptei.

Cât privește pedeapsa

aplicată s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere dispozițiile art. 52

și 72 C. pen., reținându-se în mod întemeiat circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând critica invocată în apel referitoare la greșita

individualizare a pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu

circumstanțele sale personale.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

La stabilirea și aplicarea

pedepsei instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., acordând eficiența cuvenită atât pericolului social concret al faptei

săvârșite, împrejurărilor în care s-a consumat infracțiunea dar și datelor ce

caracterizează persoana inculpatului, reținând în favoarea acestuia

circumstanțe atenuante care au permis reducerea pedepsei sub minimul prevăzut

de textul de lege incriminator.

Aplicând și respectiv

menținând o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare instanțele au dat dovadă de

clemență, coborând pedeapsa cu mult sub limita minimă, astfel că o nouă

redozare nu se mai impune, iar aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nu se

justifică față de circumstanțele personale ale inculpatului, instanțele

apreciind corect că scopul educativ și preventiv al pedepsei astfel cum a fost

stabilit de legiuitor în art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin privarea

de libertate a acestuia.

Așa fiind, Înalta Curte

constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va

respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Se va deduce conform art. 88

C. pen., timpul reținerii și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 283 din 30

octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii din 26 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 decembrie 2006.