ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la 24 februarie 2004, Consiliul Local al comunei Plăieșii de Jos, județul Harghita, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 25 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii în contencios administrativ, în sensul anulării în parte a H.G. nr. 45/2003, conform petitului din acțiune. În motivarea recursului, s-a susținut că în hotărârea atacată s-a citat greșit textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și că, astfel, s-a și ajuns la o soluție greșită. S-a mai susținut că s-a încălcat principiul inadmisibilității modificării actelor administrative intrate în circuitul civil, precum și faptul că s-au încălcat prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

S-a mai invocat de recurentă, încălcarea prevederilor art. 480 și 481 C. civ., privind respectarea dreptului de proprietate, cu referire la pct. 8 al Anexei nr. l la Legea nr. 213/1998, care prevăd că aparțin de domeniul public al comunelor, „bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarat de interes public național ” . Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 25 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Plăieșii de Jos, județul Harghita, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Finanțelor și SC P.H., pentru anularea Anexei nr. 25 de la H.G.

nr. 45/2003, în privința bunurilor de la pozițiile 26, 27, 28 și 29 de la Anexa nr. 40 a H.G. nr. 1351/2001, privind izvoarele din zăcământul de ape minerale carbogazoase „Casin Iacobeni”, județul Harghita, înregistrată la Guvernul României, sub nr. 30852 cod 8.01, pentru aprobarea bunurilor din domeniul public al statului. Instanța de fond a reținut că în discuție este actul de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public, delimitându-se numai domeniul public al statului, județelor, municipiilor, orașelor, comunelor, acte care, în principiu, potrivit art. 23 din Legea nr. 213/2003, pot fi supuse controlului judecătoresc conform Legii nr. 29/1990 (legea anterioară Legii nr. 554/2005, privind contenciosul administrativ).

S-a reținut de instanță că acest act de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public, nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, deci nu este de natură a vătăma drepturile reale existente ale deținătorilor imobilelor. Instanța de fond a mai constatat că includerea în Anexa nr. 25 a H.G. nr. 45/2003 s-a făcut în temeiul art. 135 alin. (4) din Constituție (nerevizuită), a art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, reținându-se și aspectul că „zăcământul de ape minerale carbogazoase - Casin Iacobeni” din județul Harghita se află în evidența A.N.R.M., fiind luat în evidența Comisiei Republicane de Rezerve Geologice, prin încheierea nr. 99-75 din 14 iulie 1975. Verificându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs formulate Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică, astfel că recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc.

civ. În cauză este în discuție trecerea pe lista de inventar a bunurilor proprietate publică a statului, privind zăcământul de ape minerale carbogazoase „Casin Iacobeni” din județul Harghita. Împrejurarea că prin lista de inventar a H.G. nr. 1351/2001, aceleași izvoare de apă minerală fuseseră menționate a face parte din domeniul public al comunei Plăieșii de Jos, este nerelevantă față de dispozițiile art. 135 alin. (4) din Constituție (nerevizuită), precum și în raport cu art. 3 alin. (3) din Legea 213/1998, zăcământul de apă minerală fiind de interes public național, luat în evidență, ca atare, încă din 1975, de Comisia Republicană de Rezerve Geologice. Așa fiind, recurentul nu a fost și nici nu poate fi titularul unui drept de proprietate asupra acestor izvoare, chiar dacă sunt situate pe teritoriul comunei, ele fiind introduse din greșeală pe liste de inventar din 2001, motiv pentru care s-a și revenit prin actul administrativ contestat în cauză.

Este relevantă în cauză și Legea nr. 61/1998, ce stabilește regimul juridic al resurselor minerale(lege neabrogată de Legea nr. 213/1998). Motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate. Cu privire la citarea dispozițiilor legale, opinia recurentului că s-a greșit, este neîntemeiată, judecata făcându-se corect prin coroborarea textelor de legi invocate. Cât privește „încălcarea principiului modificării actelor administrative”, recursul este, de asemenea, neîntemeiat, actul administrativ contestat în cauză corectând actul ilegal anterior, printr-un act cu aceeași putere juridică. Cum ilegalitatea nu creează drept, recurenta nu poate susține că actul anterior celui atacat în cauză, trebuie să rămână valabil, acesta fiind nelegal, referindu-se la o inventariere de bunuri, cenzurabile în fața instanțelor de contencios administrativ.

Cât privește încălcarea dreptului de proprietate, este de observat că recurenta nu a avut nici un moment în proprietate zăcământul de ape minerale în litigiu, astfel încât nu se pune problema încălcării art. 480 C. civ. Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Plăieșii de Jos, județul Harghita, împotriva sentinței civile nr. 25 din 26 ianuarie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.