ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5431/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5431/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 377 din 3 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a dispus, în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen. și art. 74, 76 C. pen., condamnarea inculpatului M.N., la 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-a constatat că partea vătămată S.N.I.F., filiala Mehedinți nu s-a constituit parte civilă. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., inculpații C.M.
și B.G. la câte 2 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestor doi inculpați, pe o durată de 4 ani. Cei doi inculpați au fost obligați la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen. și li s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În fapt prima instanță a constatat următoarele: La data de 19 martie 2004 inculpații s-au deplasat cu căruța ce aparținea lui B.G. în localitatea Schela Nouă, punctul Valea Fântânii unde din cadrul sistemului de irigații au sustras un jgheab metalic lung de 8 m care era căzut la pământ fiind desprins din suporții în care fusese asamblat. Jgheabul a fost transportat până la centrul de colectare a fierului vechi aparținând SC Z.C.
SRL și l-au lăsat la intrare, lângă curtea locuinței administratorului. Ulterior, jgheabul a fost tăiat cu un aparat de sudură împrumutat de la M.C.E. fiind valorificat contra sumei de 1.570.000 lei. Situația de fapt reținută de prima instanță a fost stabilită în baza probatoriului administrat în cauză, respectiv plângerea S.N.I.F., filiala Mehedinți, declarațiile martorilor M.V., G.L., M.C.E., procesele verbale de confruntare și declarațiile inculpaților. Cu privire la inculpați s-a reținut că nu recunosc săvârșirea faptei susținând că nu au sustras acel jgheab și că aparatul de sudură a fost solicitat pentru ca numitul C.M. să taie caroseria unui autoturism. Apărarea inculpaților a fost însă înlăturată pe baza declarațiilor celor trei martori.
La individualizarea judiciară a pedepselor prima instanță a avut în vedere atât pericolul social concret al faptelor comise, cât și împrejurarea că doi dintre inculpați nu au antecedente penale în timp ce M.N. se află în stare de recidivă post executorie. Pe latură civilă s-a reținut că prejudiciul este recuperat, iar partea civilă nu mai solicită despăgubiri. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care ulterior și-a retras apelul, și inculpatul M.N. care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât nu a participat la sustragerea jgheabului. Prin decizia penală nr. 80 din 8 martie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a luat act de retragerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 377 din 3 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva aceleiași sentințe, obligându-l pe acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului M.N. este dovedită cu probele administrate în cauză și că încadrarea juridică a faptei este corectă. Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a participat la săvârșirea faptei, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen.
Înalta Curte, examinând cauza sub aspectele invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat, dar pentru următorul motiv: Prima instanță condamnând inculpatul la pedeapsa închisorii i-a aplicat totodată pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., deși raportat la infracțiunea care a atras condamnarea se constată că este nejustificată interzicerea drepturilor ce vizează ocuparea unei profesii sau meserii, drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator. Motivele de recurs invocate de inculpat nu au aplicabilitate, deoarece probele administrate în cauză relevă activitatea infracțională desfășurată de acesta în săvârșirea infracțiunii de furt.
Astfel, din declarațiile constante ale martorei M.V., date la urmărirea penală, rezultă că jgheabul a fost adus de toți cei trei inculpați. De asemenea, martorul M.E. a arătat că la domiciliul său s-au prezentat într-o noapte M.N. și C.M. și i-au cerut aparatul pentru a tăia un tub sau o țeavă. Aceste declarații se coroborează cu declarațiile martorului G.L. care a arătat că fierul „a fost adus la centru de cei trei inculpați” și pentru că aceștia nu au avut buletinele asupra lor, actul de predare s-a întocmit pe numele acestui martor. Totodată, se constată că nu se justifică nici solicitarea de reducere a pedepsei de 2 ani închisoare, care a fost corect individualizată, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., întrucât instanța de fond, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. b) și c) C. pen., a redus deja pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 80 din 8 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Se va casa în parte, atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 377 din 3 noiembrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, secția penală, numai sub aspectul pedepsei accesorii. Rejudecând, în baza art. 71 C. pen., se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 80 din 8 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Casează, în parte, atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 377 din 3 noiembrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, secția penală, numai sub aspectul pedepsei accesorii și rejudecând: În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Cheltuielile judiciare, ocazionate de judecarea recursului, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.