ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 854/CA/2005, reclamantul M.F. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Oradea, solicitând ca instanța să dispună anularea Ordinului nr. 78/2005, prin care a fost reîncadrat pe funcția publică de execuție de inspector vamal existent. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că după ce în perioada 15 iulie 2003 - 1 ianuarie 2005 a fost încadrat ca inspector vamal principal și a fost salarizat corespunzător acestei funcții, prin ordinul contestat a fost reîncadrat în gradul profesional de inspector vamal asistent, potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G.
nr. 92/2004, fiind, astfel, retrogradat în funcție. Arată că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2004, act normativ ce trebuie aplicat în 30 de zile de la publicare, și anume, până la 23 decembrie 2004. Pârâta Direcția Regională Vamală Oradea a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate. Prin sentința nr. 160/CA din 23 mai 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului, reținând în considerente că reîncadrarea acestuia în funcția de inspector asistent s-a făcut în baza art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004, în executarea acestei dispoziții legale emițându-se Ordinul nr. 78/2005, de către Autoritatea Națională a Vămilor.
Cum reclamantul a fost salarizat potrivit O.U.G. nr. 82/2004, în categoria A, clasa III, gradul I, conform art. 6 pct. 2 din O.U.G. nr. 92/2004, trebuia să fie reîncadrat în gradul profesional asistent. Reține instanța de fond că dispozițiile O.U.G. nr. 92/2004 au fost aprobate, fără nici o modificare, prin Legea nr. 76/2005 (M. Of. nr. 324/18.04.2005), iar actul administrativ - Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 78 din 26 ianuarie 2005, a fost emis în perfectă concordanță cu prevederile acestei ordonanțe. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 78 din 26 ianuarie 2005 s-au aplicat de fapt dispozițiile prevăzute de art. 6 și 7 din O.U.G.
nr. 92/2004, dispoziții care ar fi trebuit aplicate doar în cadrul instituțiilor sau autorităților publice ce nu efectuaseră reîncadrarea funcționarilor publici potrivit Legii nr. 161/2003. Se susține, deci, că s-a dat o interpretare greșită acestor texte din ordonanță, sub pretextul „reîncadrării”, dispunându-se avansări și retrogradări în grade profesionale. Oricum prin actul administrativ atacat, el a fost retrogradat în grad, fiind prejudiciat, deoarece nu mai are posibilitatea să promoveze în grad timp de doi ani, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din O.G. nr. 82/2000, ce a modificat și completat Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Pârâta Direcția Regională Vamală Oradea, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte îl va respinge, conform considerentelor ce vor fi expuse în continuare. O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005 (M. Of. nr. 324/18.04.2005), prin art. 6 și 7, dispune o nouă încadrare pentru toți funcționarii publici salarizați conform O.U.G. nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice. Pentru punerea în aplicare a acestui act normativ, Autoritatea Vamală a emis Ordinul nr. 78 din 26 ianuarie 2005, act administrativ ce a fost contestat de reclamant.
Conform art. 45 lit. c) din O.U.G. nr. 92/2004, la data intrării în vigoare a acesteia, orice alte dispoziții contrare acesteia se abrogă, deci și reîncadrarea funcționarilor publici, în baza Legii nr. 161/2003 și a Ordinului nr. 218/2003, al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, respectiv reîncadrările făcute prin ordinele anterioare. Așa cum corect reține și instanța de fond, dispozițiile O.U.G. nr. 92/2004 fiind imperative, trebuiau aplicate de la 1 ianuarie 2005, data intrării în vigoare a acestui act normativ. Critica formulată de recurent, în sensul că dispozițiile ordonanței trebuiau aplicate doar în cadrul instituțiilor sau autorităților publice ce nu efectuaseră reîncadrarea funcționarilor publici potrivit Legii nr. 161/2003, nu este întemeiată față de prevederile din art. 6 și 7 din ordonanță, în sensul că aceste dispoziții se aplică tuturor funcționarilor publici.
În raport cu cele prezentate, se constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 160/CA/2005 - PI din 23 mai 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.