ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10042/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10042/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 2923/2006, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de reclamanții G.C. și G.S. împotriva deciziei civile nr.139 din 10 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova, reținându-se că dezlegarea pricinii atârnă de soluționarea irevocabilă a deciziei civile nr. 229 din 13 martie 2006 pronunțară de Tribunalul Prahova ce face obiectul dosarului nr. 14116/2006 al Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâtele C.C.M.
și M.T., susținând că sunt derutați și au serioase motive cu privire la soluționarea obiectivă a cauzei, întrucât măsura suspendării este nelegală și nepotrivită deoarece nu are legătură cu actuala cauză aflată în recurs pe rolul Curții de Apel Ploiești. Recursul nu este întemeiat. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul altei judecăți. Recursul dedus judecății vizează constatarea nulității absolute parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 6650 din data de 4 noiembrie 1991 și radierea din cartea funciară a înscrierii vizând dreptul de proprietate cu titlul de moștenire al pârâtelor C.C.M.
și M.T. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 3323/2004, reclamanții G.C. și G.S. au chemat în judecată pe aceleași pârâte, pentru a se constata că autorii acestora D.C. și D.T., le-au înstrăinat imobilul în baza certificatului de moștenitor 762/1953. Soluția pronunțată în această cauză se află în recurs pe rolul Curții de Apel Ploiești și formează obiectul dosarului civil nr. 4116/2006. Ca atare, soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 139 din 10 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, este condiționată de soluția irevocabilă ce se va pronunța în cauză în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 229 din 13 martie 2006 a Tribunalului Prahova și care formează obiectul dosarului nr. 2923/R/C/2006 al Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împrejurare în raport cu care încheierea recurată este temeinică și legală, recursul fiind nefondat, va fi respins, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele C.C.M., A.C. și M.T. împotriva încheierii din 20.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, dată în dosarul nr. 2923/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.