ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 479/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 577

din 14 decembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 4794/2005 al Tribunalului Prahova,

secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta M.I. împotriva pârâților B.M., F.T.C.C.C.F.C. Prahova O.C. și SC

G.S. SRL Comarnic și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare cumpărare nr. 2644/1973 și 1333/2003, cu 6.113.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin vânzări succesive,

începând din anul 1956, N.D. a vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2644/1973

pârâtei C.C. Comarnic, în prezent F. Prahova un teren în suprafață de 67,30 mp.

și construcția compusă din 2 camere. Deoarece vânzătorul nu avea calitatea de

proprietar asupra bunului vândut, contractul este lovit de nulitate absolută,

fiind încheiat pe riscul cumpărătorului, cu complicitatea acestuia și în frauda

adevăraților proprietari, respectiv defuncții D.I. și D.V.

De asemenea, contractul de

vânzare cumpărare nr. 1333/2003 prin care F. Prahova a vândut prin licitație

publică, imobilul, este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat fără

documentele care să ateste dreptul de proprietate.

Apelurile declarate de

pârâtele F. Prahova SC C. și SC G.S. SRL Comarnic au fost admise prin decizia nr.

76 din 20 martie 2006 pronunțată în dosar nr. 1445/2006 al Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, iar hotărârea

instanței de fond schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Instanța de control judiciar

a reținut în argumentarea soluției pronunțate faptul că, contrar concluziilor

primei instanțe, contractul nr. 2644/1973 este încheiat cu respectarea

condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ., astfel încât în mod eronat s-a

constatat nulitatea absolută a acestuia.

De asemenea, în privința

contractului nr. 1333/2003, instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea

sentinței de faptul că vânzarea a avut loc în urma unei licitații publice,

necontestate de reclamantă.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

formulate recurenta, invocă în esență faptul că vânzătorii nu aveau calitatea

de proprietar ai imobilelor înstrăinate, astfel încât, contrar concluziilor

instanței de apel, vânzarea lucrului altuia, fiind făcută cu rea-credință este

sancționată cu nulitatea absolută a contractului încheiat în aceste condiții.

Analizând recursul formulat,

cu prioritate, prin prisma motivului de ordine publică, invocat conform art. 306

alin. (2) C. proc. civ., din oficiu, Curtea constată că sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că natura litigiului

fiind civilă, în mod greșit cauza a fost soluționată de instanțe comerciale.

Astfel, solicitarea

reclamantei de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare

privind un imobil, teren și construcție cu destinația de casă de locuit, nu

conferă litigiului un caracter comercial, chiar dacă o parte contractantă, are

calitatea de comerciant.

Concluzia se desprinde cu

claritate din interpretarea dispozițiilor art. 4 C. com., potrivit căruia sunt

considerate fapte de comerț, în afara celor enumerate la art. 3 și „celelalte

contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau

dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.

Contractele în litigiu, au

prin urmare, un evident caracter civil, cu consecința, că revine instanței

civile, în speță, Judecătoriei Sinaia, competența soluționării cauzei, și nu

celor comerciale, cum greșit s-a procedat.

În concluzie, soluția ce se

impune este aceea de admitere a excepției necompetenței materiale a instanțelor

comerciale, admiterea recursului reclamantei, casarea deciziei instanței de

apel și a sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă

instanță Judecătoriei Sinaia.

Față de soluția preconizată,

analizarea celorlalte motive de recurs este inutilă și lipsită de interes

juridic, însă vor fi avute în vedere de instanță cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

reclamanta M.I., împotriva deciziei nr. 76 din 20 martie 2006, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia recurată și

sentința nr. 567 din 14 decembrie 2005, a Tribunalului Prahova și trimite cauza

spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Sinaia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2007.