ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 479/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 577 din 14 decembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 4794/2005 al Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva pârâților B.M., F.T.C.C.C.F.C. Prahova O.C. și SC G.S. SRL Comarnic și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 2644/1973 și 1333/2003, cu 6.113.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin vânzări succesive, începând din anul 1956, N.D. a vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2644/1973 pârâtei C.C.

Comarnic, în prezent F. Prahova un teren în suprafață de 67,30 mp. și construcția compusă din 2 camere. Deoarece vânzătorul nu avea calitatea de proprietar asupra bunului vândut, contractul este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat pe riscul cumpărătorului, cu complicitatea acestuia și în frauda adevăraților proprietari, respectiv defuncții D.I. și D.V. De asemenea, contractul de vânzare cumpărare nr. 1333/2003 prin care F. Prahova a vândut prin licitație publică, imobilul, este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat fără documentele care să ateste dreptul de proprietate. Apelurile declarate de pârâtele F. Prahova SC C. și SC G.S. SRL Comarnic au fost admise prin decizia nr. 76 din 20 martie 2006 pronunțată în dosar nr. 1445/2006 al Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, iar hotărârea instanței de fond schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Instanța de control judiciar a reținut în argumentarea soluției pronunțate faptul că, contrar concluziilor primei instanțe, contractul nr. 2644/1973 este încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ., astfel încât în mod eronat s-a constatat nulitatea absolută a acestuia. De asemenea, în privința contractului nr. 1333/2003, instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea sentinței de faptul că vânzarea a avut loc în urma unei licitații publice, necontestate de reclamantă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate recurenta, invocă în esență faptul că vânzătorii nu aveau calitatea de proprietar ai imobilelor înstrăinate, astfel încât, contrar concluziilor instanței de apel, vânzarea lucrului altuia, fiind făcută cu rea-credință este sancționată cu nulitatea absolută a contractului încheiat în aceste condiții. Analizând recursul formulat, cu prioritate, prin prisma motivului de ordine publică, invocat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., din oficiu, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că natura litigiului fiind civilă, în mod greșit cauza a fost soluționată de instanțe comerciale. Astfel, solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare privind un imobil, teren și construcție cu destinația de casă de locuit, nu conferă litigiului un caracter comercial, chiar dacă o parte contractantă, are calitatea de comerciant.

Concluzia se desprinde cu claritate din interpretarea dispozițiilor art. 4 C. com., potrivit căruia sunt considerate fapte de comerț, în afara celor enumerate la art. 3 și „celelalte contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”. Contractele în litigiu, au prin urmare, un evident caracter civil, cu consecința, că revine instanței civile, în speță, Judecătoriei Sinaia, competența soluționării cauzei, și nu celor comerciale, cum greșit s-a procedat. În concluzie, soluția ce se impune este aceea de admitere a excepției necompetenței materiale a instanțelor comerciale, admiterea recursului reclamantei, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Sinaia.

Față de soluția preconizată, analizarea celorlalte motive de recurs este inutilă și lipsită de interes juridic, însă vor fi avute în vedere de instanță cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamanta M.I., împotriva deciziei nr. 76 din 20 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia recurată și sentința nr. 567 din 14 decembrie 2005, a Tribunalului Prahova și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Sinaia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.