ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3962/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3962/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului

de față,

Reclamanta SC C.S. SA Eforie

Sud în prezent SC T.H.R.M.N. SA a solicitat obligarea pârâtei SC D. SRL Eforie

Sud la plata sumei de 181.492.000 lei contravaloarea lipsei de folosință a

hotelurilor F. și O., cât și evacuarea acestei evacuarea acestei societăți din

cele două active, cât și plata cheltuielilor de judecată.

Se motivează că reclamanta

este proprietara activelor deținute de pârâtă fără nici un titlu legitim pe

perioada anului 2003 producându-se o îmbogățire fără justă cauză, prin

exploatarea fără drept a activelor.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 1088 C. civ.

Tribunalul Constanța, prin

sentința civilă nr. 2608 din 14 septembrie 2005, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantei reținându-se că nu există îmbogățire fără justă cauză

deoarece imobilul a fost deținut în baza unui drept de retenție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că, în mod greșit a considerat instanța de

fond că nu sunt întrunite condițiile din art. 998 C. civ., deoarece dreptul de

retenție nu își produce efecte decât de la data instituirii și nu retroactiv.

Pe de altă parte dreptul de

retenție nu conferă beneficiarului decât un drept de conservare și nu un drept

de exploatare a activelor și de împiedicare a proprietarului să-și exercite

dreptul de dispoziție, ceea ce a creat reclamantei un prejudiciu pe anul 2003.

Îmbogățirea patrimoniului

pârâtei s-a produs prin neachitarea către reclamantă a nici unei sume de bani

pentru folosirea activelor reclamantei.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia nr. 47 din 27 februarie 2006, a a dmis apelul reclamantei și a

schimbat, în parte, sentința; a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei și

obligată pârâta la plata sumei de 198.468.393 lei contravaloare lipsă folosință

pentru hotelurile F. și O. începând cu data de 1 ianuarie 2004 la zi.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că dreptul de

retenție s-a instituit, la data de 12 decembrie 2003, și pe baza expertizei s-a

stabilit contravaloare lipsei de folosință actualizată cu indicele de inflație.

Instanța de apel a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv: fapta ilicită,

folosirea activelor fără a deține un titlu legal; prejudiciul produs în

patrimoniul reclamantei; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu; culpa respectiv reprezentarea că folosește activele proprietatea

altuia.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către reclamantă invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Se susține că, în mod greșit

s-a apreciat că dreptul de retenție a fost instituit prin sentința civilă nr. 9409/2003

a Tribunalului Constanța; trebuia apreciat că art. 7 alin. (9) din contractul

părților reglementează expres problema dreptului de retenție statuând că

investițiile imobiliare efectuate pe cheltuiala proprie a asociatului pentru

lucrări de amenajare, extindere, modernizare și intimizare se consideră

amortizate la încetarea termenului contractual, rămânând în proprietatea SC C.S.

SA iar asociatul nu are un drept de retenție asupra spațiului.

În aceste condiții,

reclamanta susține că se impunea și admiterea capătului de cerere privind evacuarea

având în vedere că termenul contractului era de 5 ani începând cu 10 mai 1996.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Interpretarea și aplicarea

judicioasă a art. 7 alin. (9) din contractul părților era esențială în

aprecierea problemei dreptului de retenție deoarece acest text statuează asupra

acestui drept în sensul că investițiile imobiliare de orice natură se consideră

amortizate la expirarea termenului contractului.

Cum contractul a fost

încheiat pe o perioadă de 5 ani care a expirat în 10 mai 2001 și s-au și

acordat despăgubiri pentru lipsa de folosință, rezultă că dreptul de retenție

nu se poate institui peste interdicția cu care părțile au fost de acord la data

încheierii contractului.

Respingând capătul de cerere

privind evacuarea fără a observa reglementarea specială pe care părțile și-au

stabilit-o în ceea ce privește dreptul de retenție instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 7 alin. (9) din contractul care reprezintă legea părților potrivit

art. 969 C. civ.

Urmează a fi admis recursul

reclamantei și se va modifica decizia din apel în sensul că va fi schimbată în

tot sentința de fond și se va admite în întregime acțiunea reclamantei

dispunându-se evacuarea pârâtei din hotelurile O. și F. din Eforie Sud.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC T.H.R.M.N. SA.

Modifică decizia nr. 47 din

27 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța în sensul că schimbă în tot

sentința nr. 2608 com din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Constanța și admite

în tot acțiunea reclamantei.

Dispune evacuarea pârâtei SC

D. SRL Eforie Sud din hotelurile O. și F. situate în Eforie Sud.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 5 decembrie 2006.