ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3962/2006

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud în prezent SC T.H.R.M.N. SA a solicitat obligarea pârâtei SC D. SRL Eforie Sud la plata sumei de 181.492.000 lei contravaloarea lipsei de folosință a hotelurilor F. și O., cât și evacuarea acestei evacuarea acestei societăți din cele două active, cât și plata cheltuielilor de judecată. Se motivează că reclamanta este proprietara activelor deținute de pârâtă fără nici un titlu legitim pe perioada anului 2003 producându-se o îmbogățire fără justă cauză, prin exploatarea fără drept a activelor. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 1088 C. civ. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2608 din 14 septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei reținându-se că nu există îmbogățire fără justă cauză deoarece imobilul a fost deținut în baza unui drept de retenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că, în mod greșit a considerat instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile din art. 998 C. civ., deoarece dreptul de retenție nu își produce efecte decât de la data instituirii și nu retroactiv. Pe de altă parte dreptul de retenție nu conferă beneficiarului decât un drept de conservare și nu un drept de exploatare a activelor și de împiedicare a proprietarului să-și exercite dreptul de dispoziție, ceea ce a creat reclamantei un prejudiciu pe anul 2003. Îmbogățirea patrimoniului pârâtei s-a produs prin neachitarea către reclamantă a nici unei sume de bani pentru folosirea activelor reclamantei.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 47 din 27 februarie 2006, a a dmis apelul reclamantei și a schimbat, în parte, sentința; a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei și obligată pârâta la plata sumei de 198.468.393 lei contravaloare lipsă folosință pentru hotelurile F. și O. începând cu data de 1 ianuarie 2004 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut că dreptul de retenție s-a instituit, la data de 12 decembrie 2003, și pe baza expertizei s-a stabilit contravaloare lipsei de folosință actualizată cu indicele de inflație. Instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv: fapta ilicită, folosirea activelor fără a deține un titlu legal; prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; culpa respectiv reprezentarea că folosește activele proprietatea altuia.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, în mod greșit s-a apreciat că dreptul de retenție a fost instituit prin sentința civilă nr. 9409/2003 a Tribunalului Constanța; trebuia apreciat că art. 7 alin. (9) din contractul părților reglementează expres problema dreptului de retenție statuând că investițiile imobiliare efectuate pe cheltuiala proprie a asociatului pentru lucrări de amenajare, extindere, modernizare și intimizare se consideră amortizate la încetarea termenului contractual, rămânând în proprietatea SC C.S. SA iar asociatul nu are un drept de retenție asupra spațiului.

În aceste condiții, reclamanta susține că se impunea și admiterea capătului de cerere privind evacuarea având în vedere că termenul contractului era de 5 ani începând cu 10 mai 1996. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Interpretarea și aplicarea judicioasă a art. 7 alin. (9) din contractul părților era esențială în aprecierea problemei dreptului de retenție deoarece acest text statuează asupra acestui drept în sensul că investițiile imobiliare de orice natură se consideră amortizate la expirarea termenului contractului. Cum contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani care a expirat în 10 mai 2001 și s-au și acordat despăgubiri pentru lipsa de folosință, rezultă că dreptul de retenție nu se poate institui peste interdicția cu care părțile au fost de acord la data încheierii contractului.

Respingând capătul de cerere privind evacuarea fără a observa reglementarea specială pe care părțile și-au stabilit-o în ceea ce privește dreptul de retenție instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (9) din contractul care reprezintă legea părților potrivit art. 969 C. civ. Urmează a fi admis recursul reclamantei și se va modifica decizia din apel în sensul că va fi schimbată în tot sentința de fond și se va admite în întregime acțiunea reclamantei dispunându-se evacuarea pârâtei din hotelurile O. și F. din Eforie Sud. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.H.R.M.N. SA. Modifică decizia nr. 47 din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța în sensul că schimbă în tot sentința nr. 2608 com din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Constanța și admite în tot acțiunea reclamantei. Dispune evacuarea pârâtei SC D. SRL Eforie Sud din hotelurile O. și F. situate în Eforie Sud. Menține celelalte dispoziții ale deciziei privind plata contravalorii lipsei de folosință. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 5 decembrie 2006.