ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3194/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3194/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanții S.I.D. și M.A.B. prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța au
solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
obligarea pârâtei SC T.H.R.M.N. SA la plata sumei de 150.000 lei reprezentând
contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Eforie Sud,
parcelele pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii,
la plata sumei de 1.200 euro/lună (echivalent în lei la data
plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a
imobilului începând cu data introducerii acțiunii și până la
data încetării ocupării abuzive, precum și la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin cererea
reconvențională formulată, pârâta SC T.H.R.M.N. SA a solicitat,
în contradictoriu cu reclamanții S.I.D. și M.A.B., constatarea existenței
unui drept de superficie gratuit asupra terenului în suprafață de 417
mp. proprietatea reclamanților, pe care este edificat, în parte, hotelul A.,
proprietatea SC T.H.R.M.N. SA.
Prin sentința
civilă nr. 1895/COM din 1 iulie 2008 Tribunalul Constanța, secția
comercială, a admis, în parte, acțiunea formulată de
reclamanții S.I.D. și M.A.B., a fost obligată pârâta SC
T.H.R.M.N. SA să plătească reclamanților suma de 16.714 lei
reprezentând daune echivalente lipsei de folosință a terenului în
perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, s-au respins, ca nefondate,
celelalte pretenții.
A fost respinsă, ca
nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâta SC
T.H.R.M.N. SA și a fost obligată pârâta să plătească
reclamanților suma de 2.291 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că
reclamanții S.I.D. și M.A.B. sunt în posesia unui titlu, reprezentat
de o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința nr.
5305 din 13 aprilie 1998 pronunțată de Judecătoria
Constanța în dosarul nr. 4161/1998) prin care SC C.S. SA, a cărei
succesoare este pârâta, a fost obligată să le lase în deplină
proprietate și liniștită folosință loturile situate în
Eforie Sud, în suprafață totală de 600 mp.
Amplasarea hotelului A.,
proprietatea pârâtei, pe suprafața de 417 mp. din cele două loturi
și afectarea diferenței de 183 mp. pentru folosirea aceleiași
construcții (terasă, trotuare și spațiu verde) i-a lipsit
pe reclamanți de posibilitatea de a se bucura ei înșiși de bunul
proprietatea lor.
Totodată
reclamanții au fost privați și de posibilitatea de a percepe o
sumă echivalentă folosinței terenului, fiind întrunite în mod
cumulativ condițiile instituite prin normele art. 998 – art. 999 C. civ.
pentru antrenarea răspunderii SC T.H.R.M.N. SA sub forma daunelor.
Instanța a reținut
că, deși pârâta, la rândul său, a invocat un drept de
proprietate reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor din 11 noiembrie 2002, acesta este emis ulterior admiterii
acțiunii în revendicare și într-o procedură administrativă,
în care reclamanții nu au fost parte.
Daunele echivalente lipsei
de folosință a terenului, în perioada celor trei ani anteriori
introducerii acțiunii, la primirea cărora sunt
îndreptățiți reclamanții, au o valoare de 16.714 lei,
stabilită prin raportul de expertiză contabilă suplimentat cu
răspunsul la obiecțiunile părților.
Față de
absența caracterului cert al prejudiciului invocat de reclamanți în
cel de-al doilea capăt de cerere, atât în privința existenței,
cât și a posibilității de evaluare, văzând și că,
în mod eronat, daunele în continuare pretinse vizează lipsa
folosinței terenului și construcțiilor, instanța a
constatat nefondate celelalte pretenții ale reclamanților.
În ceea ce privește
cererea reconvențională, instanța de fond a reținut
că, deși a invocat constituirea dreptului de superficie în temeiul
legii, pârâta nu a probat că, printr-un act normativ, i-a fost recunoscut
atributul folosinței terenului ai cărui proprietari sunt
reclamanții.
De altfel, în mod
contradictoriu, pârâta și-a fundamentat pretențiile și
apărările fie pe un drept de folosință gratuită asupra
terenului, al cărui izvor reprezentat de lege nu l-a dovedit, fie pe un
drept de proprietate asupra terenului aferent hotelului.
Apelurile declarate
împotriva acestei sentințe de reclamanții S.I.D., M.A.B. și SC
T.H.R.M.N. SA au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Constanța
prin decizia nr. 178/COM din 3 noiembrie 2008.
În argumentarea acestei
decizii, instanța de apel a reținut, din probatoriul administrat în
cauză - înscrisuri, expertize tehnice - că reclamanții S.I.D.
și M.A.B. au făcut dovada titlului lor de proprietate, reprezentat de
o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care SC C.S. SA,
a cărei succesoare este pârâta, a fost obligată să le lase în
deplină proprietate și liniștită folosință
loturile situate în orașul Eforie Sud, în suprafață totală
de 600 mp. (teren pe care este amplasat Hotelul A. – 417 mp. – precum și
terasa, trotuarele, spațiul verde aferente acestuia ce de asemenea
ocupă diferența de 183 mp.), condiții în care reclamanții
au fost lipsiți de prerogativele dreptului lor de proprietate, celelalte
înscrisuri obținute într-o procedură administrativă
specială nefiindu-le opozabile.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs reclamanții S.I.D., M.A.B. și pârâta SC T.H.R.M.N. SA.
Reclamanții S.I.D.
și M.A.B. în recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7
și 9 C. proc. civ., au susținut că deși au solicitat
contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilului, li s-a acordat
o sumă mai mică decât cea stabilită prin raportul de
expertiză, iar instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept
soluția la care s-a ajuns. De asemenea, susțin recurenții, atât
instanța de fond cât și curtea de apel au stabilit prețul de
0,208 euro/mp. în baza unui sistem stabilit pe baza prevederilor
Ordonanței nr. 40/1999, ordonanță care s-a aplicat domeniului
protecției chiriașilor și stabilirii chiriei pentru
spațiile cu destinația de locuință, ordonanță
care nu își mai produce efecte din data de 8 aprilie 2004, și în
consecință, hotărârile care au fost date de cele două
instanțe în baza argumentelor juridice prevăzute de un act normativ inexistent
sunt vădit nelegale.
Pârâta SC T.H.R.M.N. SA,
întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ., a susținut, în esență, că atât instanța de
fond cât și instanța de apel au trecut cu ușurință
peste faptul că pentru terenul afectat de construcția Hotelului A. au
titlu de proprietate valabil, ce nu a fost contestat și că nu s-a
apreciat corect situația juridică a terenului în sensul că
atributul folosirii a fost dobândit prin efectul legii, în cadrul procesului de
privatizare.
Înalta Curte a luat în
examinare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,
excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în
soluționarea litigiului.
Examinând recursurile în
raport de motivul de ordine publică, întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2)
C. proc. civ., al necompetenței în primă instanță a
tribunalului în soluționarea cauzei, Înalta Curte a constatat
următoarele:
Obiectul litigiului este de
natură civilă și nu de natură comercială, cum eronat a
stabilit instanța de fond și a confirmat instanța de apel.
Calificarea unui act juridic
ca fiind comercial, chiar dacă este încheiat cu un comerciant, ca în cauza
de față, trebuie făcută în lumina dispozițiilor art. 4
C. com., coroborat cu art. 3 C. com. care procedează la enumerarea
faptelor juridice – lato sensu – considerate a fi comerciale, enumerare în care
nu se încadrează pretențiile pentru lipsa de folosință a
terenului pe care este amplasat imobilul, cum eronat au stabilit
instanțele criticate.
Conform art. 4 C. com. au
caracter comercial și „celelalte contracte și obligațiuni ale
unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă
contrariul nu rezultă din însuși actul”, dispoziție legală
care – raportată la pricina de față – nu permite calificarea
litigiului dintre părțile litigante ca fiind comercial.
Calitatea de comerciant a
pârâtei nu schimbă natura civilă a obligațiilor acesteia,
invocate în cauză, care reprezintă temeiul chemării în
judecată a pârâtei, natura civilă fiind avută în vedere, ca
excepție, și de dispozițiile art. 4 C. com.
Față de natura
civilă a litigiului dedus judecății, competența de
judecată în primă instanță revenea judecătoriei,
conform art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Constatarea caracterului
fondat al motivului de ordine publică, vizând necompetența
materială a tribunalului ca instanță de fond și a
netemeiniciei și nelegalității deciziei instanței de apel,
face inutilă examinarea recursurilor.
Astfel fiind, urmează a
fi admisă excepția necompetenței materiale a instanțelor
comerciale și, în consecință, cu aplicarea dispozițiilor art.
312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise recursurile, se va casa decizia
recurată și sentința primei instanțe și cauza va fi
trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria
Constanța ca instanță civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția
necompetenței materiale a instanțelor comerciale.
Admite
recursurile declarate de
reclamanții S.I.D., M.A.B. și pârâta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord
împotriva deciziei civile nr. 178/COM din 3 noiembrie 2008 pronunțată
de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă
și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Casează decizia
recurată și sentința civilă nr. 1895/COM din 1 iulie 2008 a
Tribunalului Constanța și trimite cauza spre competentă
soluționare la Judecătoria Constanța ca instanță
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.