ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3194/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.I.D. și M.A.B. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei SC T.H.R.M.N. SA la plata sumei de 150.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Eforie Sud, parcelele pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, la plata sumei de 1.200 euro/lună (echivalent în lei la data plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului începând cu data introducerii acțiunii și până la data încetării ocupării abuzive, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta SC T.H.R.M.N. SA a solicitat, în contradictoriu cu reclamanții S.I.D. și M.A.B., constatarea existenței unui drept de superficie gratuit asupra terenului în suprafață de 417 mp. proprietatea reclamanților, pe care este edificat, în parte, hotelul A., proprietatea SC T.H.R.M.N. SA. Prin sentința civilă nr. 1895/COM din 1 iulie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții S.I.D. și M.A.B., a fost obligată pârâta SC T.H.R.M.N. SA să plătească reclamanților suma de 16.714 lei reprezentând daune echivalente lipsei de folosință a terenului în perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, s-au respins, ca nefondate, celelalte pretenții.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2.291 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții S.I.D. și M.A.B. sunt în posesia unui titlu, reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința nr. 5305 din 13 aprilie 1998 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 4161/1998) prin care SC C.S. SA, a cărei succesoare este pârâta, a fost obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită folosință loturile situate în Eforie Sud, în suprafață totală de 600 mp. Amplasarea hotelului A., proprietatea pârâtei, pe suprafața de 417 mp.

din cele două loturi și afectarea diferenței de 183 mp. pentru folosirea aceleiași construcții (terasă, trotuare și spațiu verde) i-a lipsit pe reclamanți de posibilitatea de a se bucura ei înșiși de bunul proprietatea lor. Totodată reclamanții au fost privați și de posibilitatea de a percepe o sumă echivalentă folosinței terenului, fiind întrunite în mod cumulativ condițiile instituite prin normele art. 998 – art. 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii SC T.H.R.M.N. SA sub forma daunelor. Instanța a reținut că, deși pârâta, la rândul său, a invocat un drept de proprietate reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 11 noiembrie 2002, acesta este emis ulterior admiterii acțiunii în revendicare și într-o procedură administrativă, în care reclamanții nu au fost parte.

Daunele echivalente lipsei de folosință a terenului, în perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, la primirea cărora sunt îndreptățiți reclamanții, au o valoare de 16.714 lei, stabilită prin raportul de expertiză contabilă suplimentat cu răspunsul la obiecțiunile părților. Față de absența caracterului cert al prejudiciului invocat de reclamanți în cel de-al doilea capăt de cerere, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, văzând și că, în mod eronat, daunele în continuare pretinse vizează lipsa folosinței terenului și construcțiilor, instanța a constatat nefondate celelalte pretenții ale reclamanților. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că, deși a invocat constituirea dreptului de superficie în temeiul legii, pârâta nu a probat că, printr-un act normativ, i-a fost recunoscut atributul folosinței terenului ai cărui proprietari sunt reclamanții.

De altfel, în mod contradictoriu, pârâta și-a fundamentat pretențiile și apărările fie pe un drept de folosință gratuită asupra terenului, al cărui izvor reprezentat de lege nu l-a dovedit, fie pe un drept de proprietate asupra terenului aferent hotelului. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanții S.I.D., M.A.B. și SC T.H.R.M.N. SA au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 178/COM din 3 noiembrie 2008. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, din probatoriul administrat în cauză - înscrisuri, expertize tehnice - că reclamanții S.I.D. și M.A.B. au făcut dovada titlului lor de proprietate, reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care SC C.S.

SA, a cărei succesoare este pârâta, a fost obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită folosință loturile situate în orașul Eforie Sud, în suprafață totală de 600 mp. (teren pe care este amplasat Hotelul A. – 417 mp. – precum și terasa, trotuarele, spațiul verde aferente acestuia ce de asemenea ocupă diferența de 183 mp.), condiții în care reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului lor de proprietate, celelalte înscrisuri obținute într-o procedură administrativă specială nefiindu-le opozabile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.I.D., M.A.B. și pârâta SC T.H.R.M.N. SA. Reclamanții S.I.D. și M.A.B. în recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., au susținut că deși au solicitat contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilului, li s-a acordat o sumă mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, iar instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept soluția la care s-a ajuns. De asemenea, susțin recurenții, atât instanța de fond cât și curtea de apel au stabilit prețul de 0,208 euro/mp. în baza unui sistem stabilit pe baza prevederilor Ordonanței nr. 40/1999, ordonanță care s-a aplicat domeniului protecției chiriașilor și stabilirii chiriei pentru spațiile cu destinația de locuință, ordonanță care nu își mai produce efecte din data de 8 aprilie 2004, și în consecință, hotărârile care au fost date de cele două instanțe în baza argumentelor juridice prevăzute de un act normativ inexistent sunt vădit nelegale.

Pârâta SC T.H.R.M.N. SA, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că atât instanța de fond cât și instanța de apel au trecut cu ușurință peste faptul că pentru terenul afectat de construcția Hotelului A. au titlu de proprietate valabil, ce nu a fost contestat și că nu s-a apreciat corect situația juridică a terenului în sensul că atributul folosirii a fost dobândit prin efectul legii, în cadrul procesului de privatizare. Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în soluționarea litigiului. Examinând recursurile în raport de motivul de ordine publică, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., al necompetenței în primă instanță a tribunalului în soluționarea cauzei, Înalta Curte a constatat următoarele: Obiectul litigiului este de natură civilă și nu de natură comercială, cum eronat a stabilit instanța de fond și a confirmat instanța de apel. Calificarea unui act juridic ca fiind comercial, chiar dacă este încheiat cu un comerciant, ca în cauza de față, trebuie făcută în lumina dispozițiilor art. 4 C. com., coroborat cu art. 3 C. com. care procedează la enumerarea faptelor juridice – lato sensu – considerate a fi comerciale, enumerare în care nu se încadrează pretențiile pentru lipsa de folosință a terenului pe care este amplasat imobilul, cum eronat au stabilit instanțele criticate.

Conform art. 4 C. com. au caracter comercial și „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”, dispoziție legală care – raportată la pricina de față – nu permite calificarea litigiului dintre părțile litigante ca fiind comercial. Calitatea de comerciant a pârâtei nu schimbă natura civilă a obligațiilor acesteia, invocate în cauză, care reprezintă temeiul chemării în judecată a pârâtei, natura civilă fiind avută în vedere, ca excepție, și de dispozițiile art. 4 C. com. Față de natura civilă a litigiului dedus judecății, competența de judecată în primă instanță revenea judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. Constatarea caracterului fondat al motivului de ordine publică, vizând necompetența materială a tribunalului ca instanță de fond și a netemeiniciei și nelegalității deciziei instanței de apel, face inutilă examinarea recursurilor. Astfel fiind, urmează a fi admisă excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și, în consecință, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise recursurile, se va casa decizia recurată și sentința primei instanțe și cauza va fi trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursurile declarate de reclamanții S.I.D., M.A.B. și pârâta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 178/COM din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 1895/COM din 1 iulie 2008 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța ca instanță civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.