ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 237/ COM

din 22 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a respins acțiunea principală formulată

de reclamanta-pârâtă reconvențională SC E. SRL cu sediul în localitatea Bratca,

în contradictoriu cu pârâtul C.S.G.

A fost admisă acțiunea

reconvențională formulată de reclamantul-reconvențional C.S.G. în

contradictoriu cu pârâta reconvențională SC E. SRL Bratca și pe cale de

consecință a obligat-o pe pârâta reconvențională să plătească reclamantului-reconvențional

suma de 880.000 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei martie - iunie

2000, cu dobânda legală de la data scadenței până la achitarea debitului,

precum și la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului-reconvențional,

în sumă de 8.247.000 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de

închiriere nr. 12 din 17 ianuarie 2000, având ca obiect spațiul de 30 mp, din

imobilul anexă 150/ C, pentru a fi folosit ca spațiu comercial pe durata

ianuarie 2000 - 30 iunie 2000.

Părțile au convenit asupra

contravalorii chiriei pentru suma de 220.000 lei lunar, iar în caz de

neînțelegere, reclamanta, în calitate de chiriașă să părăsească spațiul în

termen de 15 zile fără să aibă vreo pretenție la investițiile făcute, cu

excepția mobilierului care aparține chiriașului, iar localul rămâne în stare

bună de funcționare.

Raportul juridic dintre

părți, are natură comercială, iar în conformitate cu prevederile art. 56 C.

com., dacă un act este comercial numai pentru o parte, toți sunt supuși în ceea

ce privește acest act, legii comerciale afară de dispozițiile privitoare la

persoana, chiar a comercianților și de cazurile în care legea nu dispune

altfel.

În mod eronat reclamanta

și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile

c

odului

civil, deoarece în comerț se aplică dispozițiile Codului comercial, în

conformitate cu prevederile art. 1 din același act normativ, iar unde legea nu

dispune, se aplică dispozițiile Codului civil.

În conformitate cu

prevederile art. 46 C. com., obligațiile comerciale și libertățile se probează

cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, registrele

părților și cu martori de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că

trebuie să admită o testimoniale și aceasta, chiar în condițiile prevăzute de art.

1191 C. civ.

În conformitate cu

prevederile art. 22 C. com., registrele obligatorii pentru comercianți sunt:

registrul jurnal, registrul inventar și registrul copier și este dator ca în

registrul jurnal să înscrie pe fiecare zi ce are să dea și în general tot ce

primește și plătește cu orice titlu.

S-a reținut că, martorii

audiați în cauză, S.R., a arătat că părțile împreună au efectuat clădirea,

respectiv M.L.A. a arătat că l-a ajutat pe patronul reclamantei să construiască

clădirea, iar materialele de construcție au fost cumpărate de patron.

Față de această stare de

fapt, astfel cum a fost reținută, atât susținerile reclamantei cât și

recunoașterea pârâtului la interogatoriu și prin întâmpinare, conform cărora

s-au realizat investiții la imobil de către reclamantă, au fost apreciate ca

nefondate și neîntemeiate.

S-a reținut că atât reclamanta

cât și pârâtul, fac o confuzie între reclamantă, care este o entitate juridică

de sine stătătoare și asociat ca și o persoană fizică, deoarece societatea este

organizată și funcționează în condițiile Legii nr. 31/1990, iar asociatul este

îndreptățit să dobândească beneficii de la societate în funcție de proporția și

procentul adus la capitalul social.

Potrivit art. 24 C. com.,

comerciantul este dator să formeze un inventar, privind averea sa mobilă și

imobilă și de datoriile sale active și pasive, care se va copia într-un

registrul special, iar toate efectele și datoriile active trebuie evaluate în

inventar și bilanț după prețul curent din perioada efectuării inventarului.

Sub acest aspect, s-a

apreciat că expertiza efectuată în cauză, privind valoarea investiției cât și

valoarea de circulație a imobilului, nu are nici o relevanță în cauză, câtă

vreme reclamanta nu a făcut dovada efectuării investițiilor din propriile

fonduri.

A da o altă interpretare

ansamblului probator administrat în cauză, ar însemna ca instanța să

oficializeze efectuarea și prestarea muncii la negru și evaziunea fiscală, ceea

ce este inadmisibil în condițiile Legii nr. 82/1991, actualizată.

Nu în ultimul rând, în conformitate

cu art. 6 din Legea nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară

efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la

baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document

justificativ, iar în lipsa unor astfel de documente, instanța a respins capătul

de cerere principal ca nedovedit și neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul

de cerere din acțiunea principală privind acordarea dreptului de retenție în

favoarea reclamantei asupra imobilului, având în vedere că a respins capătul de

cerere principal, instanța l-a respins ca fiind fără obiect.

Referitor la acțiunea

reconvențională instanța a reținut că, părțile au stabilit prețul închirierii

la suma de 220.000 lei lunar.

În conformitate cu art. 1429

C. civ., locatorul trebuie să plătească prețul locațiunii la termenul

statornicit, iar în condițiile art. 43 C. com., sumele de bani exigibile produc

dobânda de drept de la dara exigibilității lor, motiv pentru care instanța a

apreciat acțiunea reconvențională ca fiind întemeiată, astfel că a fost admisă.

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen și legal timbrat,

apelanta SC E. SRL Bratca, solicitând instanței admiterea apelului,

desființarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și

respingerii ca neîntemeiate a cererii reconvenționale, cu obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Curtea de apel Oradea, prin

decizia nr. 138 din 6 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul, menținând

în totalitate sentința instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC E. SRL Bratca, solicitând admiterea

lui și modificarea în totalitate a deciziei în sensul pronunțării unei hotărâri

prin care să se admită acțiunea sa așa cum a fost formulată și să se respingă

acțiunea reconvențională ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se

invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile aduse deciziei

nu pot fi încadrate în motivul prevăzut de acest text legal. De altfel,

întregul recurs cuprinde critici confuze și nestructurate juridic la adresa

deciziei atacate.

Un motiv care, în temeiul art.

306 C. proc. civ., ar putea fi încadrat în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,

vizează faptul că instanța de apel ar fi reținut că acea convenție dintre părți

din 1 ianuarie 1005 ar fi actul secret al părților iar contractele de

închiriere ar fi acte simulate în condițiile în care contractul de închiriere

din 1 ianuarie 1995 reprezintă voința reală a părților.

Acest motiv de recurs este

nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actului

juridic dedus judecății și, drept urmare, nu a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. reținerea instanței de apel cu

privire la caracterul simulat al contractelor de închiriere dintre părți și

caracterul de act secret, cuprinzând voința reală a părților, este corectă

având în vedere prevederile art. 1175 C. civ.

De altfel, recurenta, prin

motivul arătat, invocă mai ales aspecte ce țin de aprecierea probelor

administrate cu privire la actele juridice dintre părți or, interpretarea dată

probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta

critică decizia instanței de apel pentru aspecte care privesc „dovada

cuantumului chiriei, a modalității de plată și a datei plății”, dovedirea cu

martora B.L. a împrejurării că pârâtul refuza emiterea de chitanțe pentru

încasarea chiriei, ignorarea chitanțelor de la dosar care dovedesc achitarea

chiriei prin mandat poștal, dovedirea de către recurentă cu facturi, bon de

comandă, chitanțe, evidența contabilă și martori că a ridicat construcția

pentru a putea funcționa și, cu privire la acțiunea reconvențională, că a făcut

dovada că în mod nejustificat pârâtul (reclamant-reconvențional) a refuzat

plata chiriei pe perioada martie - iunie 2000 dar instanța a motivat că nu a

făcut dovada prin mijloace de probă concrete aprecierea probelor de către

instanța de apel și ele nu se încadrează în motivele prevăzute expres și

limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., neputând fi examinare pe

calea extraordinară a recursului.

Recurenta a mai criticat

prin recursul său instanța de apel pentru faptul că nu a suspendat judecarea

apelului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deși pe rolul Tribunalului

Bihor se afla o cauză de soluționarea căreia depinde dreptul dedus judecății în

prezenta cauză.

Nici această critică nu este

fondată întrucât în mod corect instanța de apel a respins cererea de suspendare

a judecății, soluționarea prezentului dosar neatârnând de existența sau

inexistența dreptului care face obiectul judecății în dosarul nr. 3396/2003 al

Tribunalului Bihor având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 3139/1995 a

Judecătoriei Oradea.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ, recurenta urmează a fi obligată să-i plătească intimatului pârât

cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E. SRL Bratca împotriva deciziei nr. 138 din 6 decembrie 2005

a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Obligă recurenta SC E. SRL

Bratca să plătească intimatului-pârât C.S.G. suma de 377 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 noiembrie 2006.