ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 237/ COM din 22 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a respins acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă reconvențională SC E. SRL cu sediul în localitatea Bratca, în contradictoriu cu pârâtul C.S.G. A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de reclamantul-reconvențional C.S.G. în contradictoriu cu pârâta reconvențională SC E. SRL Bratca și pe cale de consecință a obligat-o pe pârâta reconvențională să plătească reclamantului-reconvențional suma de 880.000 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei martie - iunie 2000, cu dobânda legală de la data scadenței până la achitarea debitului, precum și la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului-reconvențional, în sumă de 8.247.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 12 din 17 ianuarie 2000, având ca obiect spațiul de 30 mp, din imobilul anexă 150/ C, pentru a fi folosit ca spațiu comercial pe durata ianuarie 2000 - 30 iunie 2000. Părțile au convenit asupra contravalorii chiriei pentru suma de 220.000 lei lunar, iar în caz de neînțelegere, reclamanta, în calitate de chiriașă să părăsească spațiul în termen de 15 zile fără să aibă vreo pretenție la investițiile făcute, cu excepția mobilierului care aparține chiriașului, iar localul rămâne în stare bună de funcționare. Raportul juridic dintre părți, are natură comercială, iar în conformitate cu prevederile art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru o parte, toți sunt supuși în ceea ce privește acest act, legii comerciale afară de dispozițiile privitoare la persoana, chiar a comercianților și de cazurile în care legea nu dispune altfel.

În mod eronat reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile c odului civil, deoarece în comerț se aplică dispozițiile Codului comercial, în conformitate cu prevederile art. 1 din același act normativ, iar unde legea nu dispune, se aplică dispozițiile Codului civil. În conformitate cu prevederile art. 46 C. com., obligațiile comerciale și libertățile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, registrele părților și cu martori de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită o testimoniale și aceasta, chiar în condițiile prevăzute de art. 1191 C. civ. În conformitate cu prevederile art. 22 C. com., registrele obligatorii pentru comercianți sunt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copier și este dator ca în registrul jurnal să înscrie pe fiecare zi ce are să dea și în general tot ce primește și plătește cu orice titlu.

S-a reținut că, martorii audiați în cauză, S.R., a arătat că părțile împreună au efectuat clădirea, respectiv M.L.A. a arătat că l-a ajutat pe patronul reclamantei să construiască clădirea, iar materialele de construcție au fost cumpărate de patron. Față de această stare de fapt, astfel cum a fost reținută, atât susținerile reclamantei cât și recunoașterea pârâtului la interogatoriu și prin întâmpinare, conform cărora s-au realizat investiții la imobil de către reclamantă, au fost apreciate ca nefondate și neîntemeiate. S-a reținut că atât reclamanta cât și pârâtul, fac o confuzie între reclamantă, care este o entitate juridică de sine stătătoare și asociat ca și o persoană fizică, deoarece societatea este organizată și funcționează în condițiile Legii nr. 31/1990, iar asociatul este îndreptățit să dobândească beneficii de la societate în funcție de proporția și procentul adus la capitalul social.

Potrivit art. 24 C. com., comerciantul este dator să formeze un inventar, privind averea sa mobilă și imobilă și de datoriile sale active și pasive, care se va copia într-un registrul special, iar toate efectele și datoriile active trebuie evaluate în inventar și bilanț după prețul curent din perioada efectuării inventarului. Sub acest aspect, s-a apreciat că expertiza efectuată în cauză, privind valoarea investiției cât și valoarea de circulație a imobilului, nu are nici o relevanță în cauză, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada efectuării investițiilor din propriile fonduri. A da o altă interpretare ansamblului probator administrat în cauză, ar însemna ca instanța să oficializeze efectuarea și prestarea muncii la negru și evaziunea fiscală, ceea ce este inadmisibil în condițiile Legii nr. 82/1991, actualizată.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, iar în lipsa unor astfel de documente, instanța a respins capătul de cerere principal ca nedovedit și neîntemeiat. În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principală privind acordarea dreptului de retenție în favoarea reclamantei asupra imobilului, având în vedere că a respins capătul de cerere principal, instanța l-a respins ca fiind fără obiect. Referitor la acțiunea reconvențională instanța a reținut că, părțile au stabilit prețul închirierii la suma de 220.000 lei lunar.

În conformitate cu art. 1429 C. civ., locatorul trebuie să plătească prețul locațiunii la termenul statornicit, iar în condițiile art. 43 C. com., sumele de bani exigibile produc dobânda de drept de la dara exigibilității lor, motiv pentru care instanța a apreciat acțiunea reconvențională ca fiind întemeiată, astfel că a fost admisă. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen și legal timbrat, apelanta SC E. SRL Bratca, solicitând instanței admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii ca neîntemeiate a cererii reconvenționale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de apel Oradea, prin decizia nr. 138 din 6 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul, menținând în totalitate sentința instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC E. SRL Bratca, solicitând admiterea lui și modificarea în totalitate a deciziei în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se admită acțiunea sa așa cum a fost formulată și să se respingă acțiunea reconvențională ca neîntemeiată. În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile aduse deciziei nu pot fi încadrate în motivul prevăzut de acest text legal. De altfel, întregul recurs cuprinde critici confuze și nestructurate juridic la adresa deciziei atacate. Un motiv care, în temeiul art. 306 C. proc. civ., ar putea fi încadrat în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel ar fi reținut că acea convenție dintre părți din 1 ianuarie 1005 ar fi actul secret al părților iar contractele de închiriere ar fi acte simulate în condițiile în care contractul de închiriere din 1 ianuarie 1995 reprezintă voința reală a părților.

Acest motiv de recurs este nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății și, drept urmare, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. reținerea instanței de apel cu privire la caracterul simulat al contractelor de închiriere dintre părți și caracterul de act secret, cuprinzând voința reală a părților, este corectă având în vedere prevederile art. 1175 C. civ. De altfel, recurenta, prin motivul arătat, invocă mai ales aspecte ce țin de aprecierea probelor administrate cu privire la actele juridice dintre părți or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Prin recursul său recurenta critică decizia instanței de apel pentru aspecte care privesc „dovada cuantumului chiriei, a modalității de plată și a datei plății”, dovedirea cu martora B.L. a împrejurării că pârâtul refuza emiterea de chitanțe pentru încasarea chiriei, ignorarea chitanțelor de la dosar care dovedesc achitarea chiriei prin mandat poștal, dovedirea de către recurentă cu facturi, bon de comandă, chitanțe, evidența contabilă și martori că a ridicat construcția pentru a putea funcționa și, cu privire la acțiunea reconvențională, că a făcut dovada că în mod nejustificat pârâtul (reclamant-reconvențional) a refuzat plata chiriei pe perioada martie - iunie 2000 dar instanța a motivat că nu a făcut dovada prin mijloace de probă concrete aprecierea probelor de către instanța de apel și ele nu se încadrează în motivele prevăzute expres și limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc.

civ., neputând fi examinare pe calea extraordinară a recursului. Recurenta a mai criticat prin recursul său instanța de apel pentru faptul că nu a suspendat judecarea apelului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deși pe rolul Tribunalului Bihor se afla o cauză de soluționarea căreia depinde dreptul dedus judecății în prezenta cauză. Nici această critică nu este fondată întrucât în mod corect instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății, soluționarea prezentului dosar neatârnând de existența sau inexistența dreptului care face obiectul judecății în dosarul nr. 3396/2003 al Tribunalului Bihor având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 3139/1995 a Judecătoriei Oradea.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ, recurenta urmează a fi obligată să-i plătească intimatului pârât cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Bratca împotriva deciziei nr. 138 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Obligă recurenta SC E. SRL Bratca să plătească intimatului-pârât C.S.G. suma de 377 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.