ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3632/2006

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 949 din 29 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au hotărât următoarele: - în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. , la o pedeapsă de 6 ani închisoare (fapta 1 r echizitor) în condițiile art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 65 lit. a) și b) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani după executare. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I.

, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (pct. 2 r echizitoriu). În baza art. 39 C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă de un an, 8 luni și 12 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 529 din 28 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, dispunându-se ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executare. S-a luat act că părțile vătămate T.C. și P.C.F. nu se constituie părți civile în procesul penal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în fapt că, la data de 28 august 2004, în jurul orelor 19,30 – 20,00, partea vătămată T.C., în timp ce se afla pe str. Orhideelor, stația R.A.T.B.

– Gara de Nord a fost îmbrâncit înainte și înapoi de un individ necunoscut, ținându-l de cureaua pantalonului, care îl întreba dacă dorește o fată. În acest timp, individul necunoscut a reușit să sustragă părții vătămate din buzunarul pantalonilor permisul de conducere și suma de 200.000 lei. Constatând lipsa bunurilor sus-arătate, numitul T.C. a încercat să dea de urma individului necunoscut care plecase pe str. Orhideelor către I.D.M., găsind astfel certificatul de înmatriculare pe o balustradă, însă nereușind să-l prindă pe individ. Cu ocazia efectuării recunoașterii din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe cel care l-a deposedat de bunuri, ca fiind B.P. La data de 27 august 2004, în jurul orelor 9,00, partea vătămată P.C.F.

a observat că, în timp ce se afla pe str. Orhideelor, un individ necunoscut l-a luat de curea și a început să-l împingă înainte și înapoi, în timp ce un altul a reușit să-i sustragă telefonul mobil, din buzunarul stâng al pantalonilor. Cu ocazia recunoașterii din grup, partea vătămată l-a indicat ca fiind cel care l-a îmbrâncit înainte și înapoi, pe numitul B.P. și ca fiind cel ce i-a sustras telefonul mobil pe numitul I.I. Inculpații au declarat apel, invocând mai multe neregularități procedurale și solicitând achitarea. Prin decizia penală nr. 25/ A din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că din evaluarea tuturor probelor administrate pe parcursul procesului s-a format deplina convingere că inculpații sunt autorii faptelor deduse judecății.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații, care, în principal au solicitat achitarea în baza temeiului cuprins în art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în subsidiar inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate. Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare înscrise în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. constatându-se, însă, a fi nefondate pentru cele ce urmează. Chiar dacă recurenții inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptelor deduse judecății, soluția de condamnare nu este consecința unei grave erori de fapt, atâta timp cât, probele evidențiate îi indică ca autori ai faptelor deduse judecății pe cei doi inculpați.

Irelevante în acest sens sunt procesele verbale de recunoaștere din grup și planșele fotografice. Astfel, partea vătămată P.C.F. a recunoscut din grupul constituit ca autori ai faptei comisă asupra sa în ziua de 27 august 2004 pe inculpații B.P. și I.I. Deși modul de operare, prin prindere de curea și îmbrâncirea victimei în față și spate, a fost identic cu cel folosit de inculpatul B.P. la comiterea faptei din 23 august 2004, asupra părții vătămate T.C., prin rechizitoriul din 6 decembrie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, acesta nu a fost trimis în judecată în calitate de coautor al tâlhăriei comisă asupra părții vătămate P.C.F., având în vedere declarația mătușii sale V.G.

Aceste probe se coroborează cu declarația martorului asistent M.C.E. care a descris modul în care s-a desfășurat operațiunea de recunoaștere din grup, împrejurarea că partea vătămată a recunoscut, fără echivoc, ca participanți la faptă pe B.P. și I.I., precum atitudinea recalcitrantă și irascibilă a celor doi, inculpatul I.I. refuzând chiar să semneze procesul verbal de recunoaștere din grup pe care inițial îl citise. Tot astfel, martorul T.M. a confirmat că partea vătămată T.C., cu ocazia recunoașterii din grup a indicat fără nici o ezitare ca autor al faptei din 23 august 2004 pe inculpatul B.P., care însă nu a recunoscut fapta și a refuzat să semneze procesul verbal încheiat cu această ocazie.

Cu privire la această faptă, declarațiile inculpatului B.P. au fost contradictorii, inițial a susținut că în data de 23 august 2004 nici nu a fost în București, iar ulterior a revenit, declarând că a venit în București pentru a amaneta aur după care a plecat înapoi spre casă cu trenul. Tot astfel, și inculpatul I.I. a făcut declarații contradictorii cu privire la activitățile sale din ziua de 27 august 2004, afirmând fie că a stat acasă și a dormit, fie că a plecat la un prieten fără a indica sau solicita audierea acestuia pentru confirmare. În schimb soția acestuia I.S. a declarat că, în ziua de 27 august 2004, în jurul orei 10,00, a mers la piață, întorcându-se la ora 13,00. Nici când a plecat și nici când s-a întors de la piață, soțul ei I.I.

nu era acasă. Desigur, în acest context probator este evidentă vinovăția inculpaților în comiterea faptelor deduse judecății, precum și celelalte elemente constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată reținute în sarcina lor. Pedepsele aplicate inculpaților reflectă gravitatea faptelor comise, situația acestora de persoane cu condamnări anterioare și conduite procesuale nesincere, așa încât, stabilirea cuantumului lor în apropierea limitei minime legale sancționatoare s-a făcut în considerarea atât a dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și ale art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente criticile sunt neîntemeiate și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul I.I.

se va respinge cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Referitor la inculpatul B.P. hotărârile sunt supuse casării potrivit cazului de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., care se lua în considerare din oficiu în temeiul art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut, prin hotărârile recurate, că recurentul inculpat B.P. a comis infracțiunea de tâlhărie din 23 august 2004 în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., în raport de condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 571 din 13 octombrie 1993 a Tribunalului Militar București.

Din fișa de cazier rezultă că în exercitarea acestei pedepse, de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a intrat la data de 6 august 1993 (când a fost arestat), pedeapsa considerându-se executată la 6 februarie 1996. Potrivit art. 145 lit. a) C. pen., termenul de reabilitare este în acest caz de 5 ani și 3 luni și conform art. 136 C. pen., el curge de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei, care în speță este 6 februarie 1996. În raport de aceste date urmează a se constata că reabilitarea inculpatului intervenise la 6 mai 2001, așa încât, la 23 august 2004 (când a comis fapta dedusă judecății) nu mai era recidivist, fiind reabilitat. Ca atare, pentru considerentul expus, în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., cu privire la inculpatul B.P.

și în consecință, sub acest aspect hotărârile vor fi supuse casării, prin admiterea recursului declarat de acest inculpat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., procedând la rejudecare, în limitele casării, se va proceda la înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., privind pe acest inculpat, fiindu-i menținută pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., precum și celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 25 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 949 din 29 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., față de acest inculpat, dispoziții pe care le înlătură. Menține pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., și celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.

împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat I.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului B.P., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.