ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3632/2006

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 949 din 29

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au

hotărât următoarele:

- în baza art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul

B.P.

, la o pedeapsă de 6 ani închisoare

(fapta 1

r

echizitor) în

condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Conform

art. 65 lit. a) și b) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani după executare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul

I.I.

,

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (pct. 2

r

echizitoriu).

În baza art. 39 C. pen., s-a

contopit restul de pedeapsă de un an, 8 luni și 12 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 529 din 28

octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

dispunându-se ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7

ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 65 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 3 ani, după executare.

S-a luat act că părțile vătămate T.C.

și P.C.F. nu se constituie părți civile în procesul penal.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în fapt că, la data de 28 august 2004, în jurul

orelor 19,30 – 20,00, partea vătămată T.C., în timp ce se afla pe str. Orhideelor,

stația R.A.T.B. – Gara de Nord a fost îmbrâncit înainte și înapoi de un individ

necunoscut, ținându-l de cureaua pantalonului, care îl întreba dacă dorește o

fată.

În acest timp, individul necunoscut

a reușit să sustragă părții vătămate din buzunarul pantalonilor permisul de

conducere și suma de 200.000 lei.

Constatând lipsa bunurilor

sus-arătate, numitul T.C. a încercat să dea de urma individului necunoscut care

plecase pe str. Orhideelor către I.D.M., găsind astfel certificatul de

înmatriculare pe o balustradă, însă nereușind să-l prindă pe individ.

Cu ocazia efectuării recunoașterii

din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe cel care l-a deposedat de bunuri,

ca fiind B.P.

La data de 27 august 2004, în jurul

orelor 9,00, partea vătămată P.C.F. a observat că, în timp ce se afla pe str. Orhideelor,

un individ necunoscut l-a luat de curea și a început să-l împingă înainte și

înapoi, în timp ce un altul a reușit să-i sustragă telefonul mobil, din

buzunarul stâng al pantalonilor.

Cu ocazia recunoașterii din grup,

partea vătămată l-a indicat ca fiind cel care l-a îmbrâncit înainte și înapoi,

pe numitul B.P. și ca fiind cel ce i-a sustras telefonul mobil pe numitul I.I.

Inculpații au declarat apel,

invocând mai multe neregularități procedurale și solicitând achitarea.

Prin decizia penală nr. 25/ A din 12

ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că din evaluarea tuturor probelor administrate pe parcursul

procesului s-a format deplina convingere că inculpații sunt autorii faptelor

deduse judecății.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri au declarat recurs inculpații, care, în principal au solicitat

achitarea în baza temeiului cuprins în art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., în subsidiar inculpații au solicitat reducerea

pedepselor aplicate.

Criticile formulate vor fi examinate

în raport de cazurile de casare înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct.

18 și 14 C. proc. pen. constatându-se, însă, a fi nefondate pentru cele ce

urmează.

Chiar dacă recurenții inculpați nu

au recunoscut săvârșirea faptelor deduse judecății, soluția de condamnare nu

este consecința unei grave erori de fapt, atâta timp cât, probele evidențiate

îi indică ca autori ai faptelor deduse judecății pe cei doi inculpați.

Irelevante în acest sens sunt

procesele verbale de recunoaștere din grup și planșele fotografice.

Astfel, partea vătămată P.C.F. a

recunoscut din grupul constituit ca autori ai faptei comisă asupra sa în ziua

de 27 august 2004 pe inculpații B.P. și I.I.

Deși modul de operare, prin prindere

de curea și îmbrâncirea victimei în față și spate, a fost identic cu cel

folosit de inculpatul B.P. la comiterea faptei din 23 august 2004, asupra

părții vătămate T.C., prin rechizitoriul din 6 decembrie 2004 emis de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, acesta nu a fost trimis în judecată în

calitate de coautor al tâlhăriei comisă asupra părții vătămate P.C.F., având în

vedere declarația mătușii sale V.G.

Aceste probe se coroborează cu

declarația martorului asistent M.C.E. care a descris modul în care s-a

desfășurat operațiunea de recunoaștere din grup, împrejurarea că partea

vătămată a recunoscut, fără echivoc, ca participanți la faptă pe B.P. și I.I.,

precum atitudinea recalcitrantă și irascibilă a celor doi, inculpatul I.I. refuzând

chiar să semneze procesul verbal de recunoaștere din grup pe care inițial îl

citise.

Tot astfel, martorul T.M. a

confirmat că partea vătămată T.C., cu ocazia recunoașterii din grup a indicat

fără nici o ezitare ca autor al faptei din 23 august 2004 pe inculpatul B.P.,

care însă nu a recunoscut fapta și a refuzat să semneze procesul verbal

încheiat cu această ocazie.

Cu privire la această faptă,

declarațiile inculpatului B.P. au fost contradictorii, inițial a susținut că în

data de 23 august 2004 nici nu a fost în București, iar ulterior a revenit,

declarând că a venit în București pentru a amaneta aur după care a plecat

înapoi spre casă cu trenul.

Tot astfel, și inculpatul I.I. a

făcut declarații contradictorii cu privire la activitățile sale din ziua de 27

august 2004, afirmând fie că a stat acasă și a dormit, fie că a plecat la un

prieten fără a indica sau solicita audierea acestuia pentru confirmare. În

schimb soția acestuia I.S. a declarat că, în ziua de 27 august 2004, în jurul orei

10,00, a mers la piață, întorcându-se la ora 13,00. Nici când a plecat și nici

când s-a întors de la piață, soțul ei I.I. nu era acasă.

Desigur, în acest context probator

este evidentă vinovăția inculpaților în comiterea faptelor deduse judecății,

precum și celelalte elemente constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie

calificată reținute în sarcina lor.

Pedepsele aplicate inculpaților

reflectă gravitatea faptelor comise, situația acestora de persoane cu

condamnări anterioare și conduite procesuale nesincere, așa încât, stabilirea

cuantumului lor în apropierea limitei minime legale sancționatoare s-a făcut în

considerarea atât a dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și ale art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente criticile

sunt neîntemeiate și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpatul I.I. se va respinge cu obligarea sa la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Referitor la inculpatul B.P. hotărârile

sunt supuse casării potrivit cazului de casare înscris în art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen., care se lua în considerare din oficiu în

temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut, prin hotărârile

recurate, că recurentul inculpat B.P. a comis infracțiunea de tâlhărie din 23

august 2004 în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen., în raport de condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 571 din 13 octombrie 1993 a Tribunalului

Militar București.

Din fișa de cazier rezultă că în

exercitarea acestei pedepse, de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a intrat

la data de 6 august 1993 (când a fost arestat), pedeapsa considerându-se

executată la 6 februarie 1996.

Potrivit art. 145 lit. a) C. pen.,

termenul de reabilitare este în acest caz de 5 ani și 3 luni și conform art. 136

C. pen., el curge de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei, care

în speță este 6 februarie 1996.

În raport de aceste date urmează a

se constata că reabilitarea inculpatului intervenise la 6 mai 2001, așa încât,

la 23 august 2004 (când a comis fapta dedusă judecății) nu mai era recidivist,

fiind reabilitat.

Ca atare, pentru considerentul

expus, în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. b) C.

pen., cu privire la inculpatul B.P. și în consecință, sub acest aspect

hotărârile vor fi supuse casării, prin admiterea recursului declarat de acest

inculpat, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

procedând la rejudecare, în limitele casării, se va proceda la înlăturarea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., privind pe acest inculpat, fiindu-i

menținută pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., precum și celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 25 din 12

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și sentința penală nr. 949 din 29 iunie 2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, numai cu privire la greșita reținere a

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., față de acest inculpat, dispoziții pe

care le înlătură.

Menține pedeapsa de 6 ani închisoare

aplicată acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) C. pen., și celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat I.I. la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului B.P.,

în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iunie 2006.