Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3331/2006

HOTĂRÂRE
01.11.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3331/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului de față, SC A. SA Satu Mare a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu în sumă de 104.780,16 dolari S.U.A. solicitând, în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea titlului întrucât a intervenit prescripția extinctivă atât cea prevăzută de Decretul nr. 167/1958 cât și cea din O.U.G. nr. 51/1998. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 60 din 20 aprilie 2006, a respins, ca tardiv formulată, contestația la executare considerând întemeiată excepția invocată de intimată și aplicând dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ. S-a apreciat că termenul de 15 zile pentru depunerea contestației expira la data de 6 iunie 2005, în raport de data comunicării titlurilor executorii la 23 mai 2005 iar contestatoarea, în loc să depună contestația la instanța competentă, a comunicat-o A.V.A.S.

Referitor la vicierea comunicării titlului executoriu nr. 18732/2 din 16 mai 2005 și recomunicarea acestuia în decembrie 2005, instanța a reținut că se aplică dispozițiile imperative ale art. 401 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că s-a făcut o recomunicare la 28 decembrie 2005 iar titlurile transmise la această dată sunt total diferite de actul comunicat la 23 mai 2005. Acest act recomunicat a fost atacat în instanță astfel că nu poate fi admisă excepția tardivității introducerii contestației la executare. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc.

civ., considerând că este tardivă contestația la executare deoarece comunicarea titlului executoriu s-a făcut la data de 23 mai 2005 fiind înregistrată la SC A. SA astfel cum rezultă din actul depus la dosar de fond și din confirmarea de primire de la dosar. Pretinsa recomuniare aflată la dosar nu este dovedită de o altă confirmare de primire, același act ca și cel de la dosar purtând doar o ștampilă de înregistrare cu data de 28 decembrie 2005 aplicată de contestatoare. Cum contestația a fost expediată la 30 decembrie 2005, termenul de 15 zile a fost depășit cu mult din 23 mai 2005 așa încât nu este întemeiată critica de aplicare greșită a excepției tardivității contestației la executare. Urmează a fi respins ca nefondat recursul contestatoarei.

MOTIVE ÎN

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea SC A. SA SATU MARE , împotriva sentinței nr. 60 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 795/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 113 din 15 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, a fost respinsă ca tardiv formulată contestația la e
ÎCCJ 2007-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2008
de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.I.M. SA, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului
ÎCCJ 2007-11-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3877/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 83 din 29 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 5513/2/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis e
ÎCCJ 2005-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5220/2005
.S. a invocat excepțiile inadmisibilității cererii pentru nedepunerea cauțiunii prevăzută de art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 și a tardivității formulării contestației la executare față de dispozițiile art. 401 alin. (1) și art. 103 alin. (1)
ÎCCJ 2009-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2009
I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 14 din 13 ianuar ie 2009 Prin sentința nr. 57 din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins contestația la executarea silită formulată de debitoarea SC S.T. SRL în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă