Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2006

HOTĂRÂRE
12.01.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 83/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul A.C. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, pentru anularea parțială a dispoziției nr. 45/2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia la reîncadrarea reclamantului, conform art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 92/2004 și acoperirea prejudiciului cauzat prin emiterea dispoziției a cărei anulare s-a cerut. Întrucât reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a avizului nr. 18 din 17 decembrie 2004, emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 12 septembrie 2005, Tribunalul Botoșani a suspendat cauza și a sesizat Curtea de Apel Suceava, în vederea soluționării acestei excepții.

Prin sentința nr. 367 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a avizului nr. 18 din 17 decembrie 2004, eliberat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin actul administrativ în discuție, în temeiul art. 43 din O.U.G. nr. 92/2004, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a avizat favorabil modul de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, la cererea Consiliului Județean Botoșani - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Conform art. 90 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate sau instituție publică în parte, de conducătorul acestuia sau prin hotărârea Consiliului județean sau după caz a Consiliului local, pe baza activității prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din lege și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Totodată, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 92/2004 (aprobată prin Legea nr. 76/2005, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, în speță de Președintele Consiliului județean, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul de posturi aprobate potrivit legii.

În cauză, potrivit Ordinului nr. 218/2003, al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Consiliul Județean Botoșani are atribuții privind aplicarea criteriilor referitoare la reîncadrarea personalului încadrat cu contract individual de muncă în funcții publice. Astfel, ordonatorul principal de credite, Consiliul Județean Botoșani a înaintat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu adresa nr. 11557/2004, documentația ce cuprindea salariul pentru fiecare funcție publică stabilită - clasă, grad, treaptă de salarizare, cu salariul stabilit prin Anexa nr. IV, privind aparatul propriu al Consiliilor locale și al instituțiilor din subordinea Consiliilor județene sau a Consiliilor locale.

Analizând această documentație și constatându-se respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2004, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a emis avizul favorabil nr. 18 din 17 decembrie 2004. Totodată, în concordanță cu O.U.G. nr. 92/2004, Consiliul Județean Botoșani a prezentat documentație de propuneri de reîncadrare în funcțiile publice de conducere și execuție, astfel că avizul contestat este legal. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul A.C. Invocând în drept dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța fondului a ignorat în soluționarea excepției de nelegalitate că avizul nr. 18 din 17 decembrie 2004 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale - art. 6 alin. (7) din O.U.G.

nr. 92/2004, art. 5 din H.G. nr. 1434/2004, art. 93 din Legea nr. 188/1999 și pe baza unei documentații greșite întocmite de Consiliul Județean Botoșani. Sub acest ultim aspect, începând cu 1 ianuarie 2005, după reîncadrare, s-a stabilit pentru recurent, un salariu diminuat față de salariul pentru perioada noiembrie - decembrie 2004, stabilit conform O.U.G. nr. 82/2004 și efectiv acordat. Examinând cauza, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate. Cu ocazia examinării excepției de nelegalitate a avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 18 din 17 decembrie 2004, instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Astfel, s-a reținut că instituția publică, cu atribuții privind aplicarea criteriilor privind reîncadrarea personalului încadrat cu contract individual de muncă în funcții publice, este Consiliul Județean Botoșani, conform Ordinului nr. 218/2003, al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, în speță de Președintele Consiliului județean, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate prin legi, conform art. 3 din O.U.G. nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005. Așadar, în condițiile în care atât reîncadrarea funcționarilor publici încadrați cu contract individual de muncă, cât și salariile de bază se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (7) din O.U.G.

nr. 92/2004, invocată de recurentul-reclamant, nu poate și imputată Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. În speță, avizul autorității a fost eliberat pe baza documentației întocmite de Consiliul Județean Botoșani, documentație necontestată de recurent. Agenția Națională a Funcționarilor Publici a verificat corespondența salariului trecut în documentația transmisă, pentru fiecare funcție publică (clasă, grad, treaptă de salarizare), așa cum s-a stabilit prin hotărâre a Consiliului Județean Botoșani, cu salariul stabilit prin Anexa nr. IV la O.U.G. nr. 92/2004, cu modificările și completările ulterioare; constatându-se că nivelurile salariale prevăzute prin dispozițiile legale arătate mai înainte, în temeiul art. 43 din O.U.G.

nr. 92/2004, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a acordat avizul nr. 18 din 17 decembrie 2004. Așa fiind, se constată că în mod corect Curtea de Apel Suceava a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 4249/E/2005, aflat pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinței civile nr. 367 din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2278/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea ședinței publice de la 12 septembrie 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus sesizarea Curți
ÎCCJ 2018-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3488/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași cu nr. x/2017, reclamanta Direcția Ge
ÎCCJ 2006-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 240 din 18 octombrie 2006, a respins, ca inadmisibil
ÎCCJ 2008-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2008
a calificat avizul a cărui nelegalitate a fost invocată ca fiind unul consultativ, în realitate fiind vorba de un aviz conform și prealabil, potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 188/1999. Examinând cauza prin prisma criticilor enunț
ÎCCJ 2005-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5589/2005
le reclamantului privind anularea deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de pârâta Direcția Generală a Vămilor și reevaluarea punctajului acordat. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, atât reclamantul B.F., cât și pârâta Agenț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă