ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2006, reclamantul T.M. a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin sentința

ce se va pronunța, instanța să-l oblige a da un răspuns sesizărilor formulate

de reclamant, la 7 noiembrie 2005 și 8 decembrie 2005, precum și să-i plătească

daune morale în sumă de 160.000 RON.

Reclamantul, în motivarea

acțiunii, a precizat că la data de 7 noiembrie 2005 a înaintat Ministerului

Finanțelor Publice - Comisia de disciplină, o sesizare referitoare la actele de

abuz și corupție existente în cadrul Administrației Finanțelor Publice Dej,

sesizare ce a fost ulterior completată la data de 8 decembrie 2005, însă nu a

primit nici un răspuns din partea Comisiei de disciplină, datorită presiunilor

ce s-au exercitat asupra sa și a neimplicării acestei comisii în cercetarea

faptelor semnalate, el fiind nevoit să demisioneze din funcția deținută în

cadrul Administrației Finanțelor Publice Dej.

Instanța, din oficiu, a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii

administrative prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

excepție ce a fost admisă și, prin sentința civilă nr. 286 din 26 iunie 2006, a

respins acțiunea formulată de reclamant.

A reținut instanța de fond,

în considerentele sentinței pronunțate, că, deși cererea reclamantului este o

acțiune în contencios administrativ, aflată sub incidența art. 1 din Legea nr.

554/2004, nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative

prealabile, obligatorie față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, text de lege care prevede ca

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său într-un interes

legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite

autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

A mai reținut instanța de

fond că textul art. 21 alin. (4) din Constituția României, care se referă la

caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, nu este

aplicabil în speță, textul constituțional menționat desființând condiția

prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicțională, nu și pentru

procedura administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este

procedura recursului administrativ, grațios sau ierarhic.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs, reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a

considerat că înainte de introducerea acțiunii, trebuie îndeplinită procedura

plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță

această procedură nefiind necesară pentru că obiectul acțiunii îl constituie

„refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a unei cereri”, respectiv

refuzul de a răspunde sesizărilor sale.

Recursul este fondat și va fi admis,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, reglementează recursul administrativ prealabil

obligatoriu, în art. 7 alin. (1), precizând că „înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte,

a acestuia”.

Din interpretarea textului

de lege enunțat, rezultă că obligativitatea recursului administrativ prealabil

este dispusă de lege, numai în cazul acțiunilor în „anularea unui act

administrativ”, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației

sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.

În aceste ultime cazuri,

este, deci, inutilă formularea recursului prealabil; aceasta, deoarece persoana

fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz din partea

administrației, astfel că ea poate intenta direct acțiunea în fața instanței de

contencios administrativ.

În speță, reclamantul s-a

plâns pentru faptul că nu i s-a dat un răspuns de către pârât la sesizările

formulate și adresate acestuia.

Instanța de fond a considerat,

astfel în mod eronat, că reclamantul avea obligația de a efectua procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a

se adresa instanței de contencios administrativ, soluția de respingere ca

inadmisibilă a acțiunii fiind dată cu încălcarea legii.

Așa fiind, se impune ca în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, sentința instanței de fond

casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se

analiza cauza pe fondul ei, cu ocazia rejudecării, instanța urmând a avea în

vedere și aspectele invocate de recurs cu privire la fondul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

T.M. împotriva sentinței civile nr. 286 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2006.