ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4668/2006

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 10 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 203/P/MF/AP/2006, Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, a dispus printre alte măsuri, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., și menținerea stării de arest a inculpaților F.D. și G.F. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov, instanță de apel, a reținut în esență, că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 136 alin. (1), art. 143 C. proc. pen. și art. 148 C. proc. pen., constatându-se legalitatea ei. Totodată, s-a reținut că probele administrate în cauză conduc la presupunerea că faptele au fost săvârșite de cei doi apelanți - inculpați.

De asemenea, s-a avut în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, nu s-au modificat nici în prezent, motiv pentru care se impune menținerea stării de arest. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații G.F. și F.D. Examinând hotărârea pronunțată în cauză, din oficiu sub toate aspectele invocate conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate de inculpați nu sunt fondate, soluția primei instanței fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 25 din 5 aprilie 2006 a Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov l-a condamnat pe F.D., la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen. Inculpatul G.F. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare și 100 RON amendă, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen.

Temeiul juridic al luării măsurii arestării preventive, l-a constituit pentru inculpatul F.D. art. 148 lit. c), e), f) și h) C. proc. pen., iar pentru inculpatul G.F. art. 148 lit. c), e), f) și h) C. proc. pen. Curtea constată că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. De altfel, măsura preventivă este legală și temeinică, fiind respectate în cauză dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că se impune privarea de libertate a inculpatului, o menține, cum corect a procedat în cauză și prima instanță, instanță de apel.

În raport de natură și gravitatea infracțiunilor pentru care recurenții-inculpați sunt cercetați și condamnați în primă instanță, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost comise, cât și de urmările socialmente periculoase, Curtea reține că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile. De asemenea, se constată, că în cauză există probe, în sensul prevăzut de art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea că recurenții a săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, care nu este definitivă, nu aduce atingere prezumției de nevinovăție.

În consecință, în raport de aceste considerente, de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpați se constată că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia, motiv pentru care, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.F. și F.D. împotriva încheierii din 10 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția pentru minori și familie, în dosarul nr. 203/P//MF/Ap/2006. Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iulie 2006.