Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2007
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2007

HOTĂRÂRE
27.03.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 105/43/2006, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre alte măsuri, a constatat legalitatea și temeinicia luării și menținerii stării de arest preventiv a inculpaților S.A.S. și D.G.Z., în baza art. 300 2 C. proc. pen. și art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. Totodată, a menținut starea de arest a celor doi inculpați. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive subzistă și în prezent. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații, solicitând judecarea lor în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurenții inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 15 octombrie 2005, aceștia au aplicat mai multe lovituri victimei C.R.S. în zona capului și peste corp, loviturile aplicate având ca urmare decesul victimei. Prin sentința penală nr. 28 din 1 februarie 2007, Tribunalul Mureș i-a condamnat pe inculpați, la pedepse privative de libertate în cuantum de 10 ani, pentru inculpatul D.Z.G.

și, respectiv, 9 ani închisoare pentru inculpatul S.A.S. Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri cei trei inculpați, fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Tg. Mureș a menținut starea de arest, constatând că măsura este legală și temeinică, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 6 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, la data de 17 octombrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen. (actualul temei, ca urmare a modificării prin Legea nr. 356/2006, fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.). În mod corect, a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurenților inculpați.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurenți, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, precum și din datele care caracterizează persoana inculpaților (ambii sunt recidiviști). Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării recurenților la săvârșirea faptei pentru care au fost cercetați și condamnați, în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de inculpați, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G.Z. și S.A.S. împotriva încheierii din 14 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 105/43/2006. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4757/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 1.B.F.; 2. M.P. și 3. M.E., pentru săvârșirea inf
ÎCCJ 2007-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 222/2007
b) și c), alin. (2 1 ) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 25 decembrie 2005, aceștia împreună cu alte două persoane, au acostat-o pe partea vătămată A.S. au agresat-o și au deposedat-o de
ÎCCJ 2008-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 750/2008
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, criticând greșita schimbare a încadrării juridice și inculpatul S.I.D. care a solicitat achitarea, susținând că nu el este autorul faptei. Prin decizia pena
ÎCCJ 2009-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2601/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Târgu Mureș, prin încheierea din 26 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3053.23/102/2006, a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestă
ÎCCJ 2010-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1155/2010
la art. 300 2 C. proc. pen., Curtea a apreciat că măsura arestării preventive este justificată de motive pertinente și suficiente și, în consecință, a menținut starea de arest a inculpaților. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă