Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3549/2006

HOTĂRÂRE
02.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3549/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra contestației în anulare, de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Împotriva deciziei penale nr. 2397 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție deținutul L.G.N., a rămas definitiv condamnat, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Împotriva acestei hotărâri penale definitive, condamnatul a formulat prezenta contestație în anulare, cerând a i se reduce pedeapsa pe care o apreciază, în cazul său ca fiind excesivă. Contestația în anulare este nefondată, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen. Prin această cale extraordinară de atac, hotărârile penale definitive pot fi reformate numai în 4 situații exprese și limitativ prevăzute de art. 386 lit. a) – d) inclusiv.

Cum, cererea condamnatului de reducerea pedepsei, nu se regăsește în cele 4 cazuri prevăzute de articolul sus-menționat și cum în legea procesual penală română în vigoare, nu există și calea de atac a recursului la recurs, cum ar putea fi apreciată critica adusă de condamnat, contestația sa în anulare va fi respinsă, ca fără temei, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat L.G.N. împotriva deciziei penale nr. 2397 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obligă contestatorul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1905/2005
art. 215 alin. (1), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 71 C. pen. Prin aceeași decizie, instanța supremă o obligă pe inculpată să plătească sumele de 2.847.137.655 lei părții civile și 10.000.000 lei cheltuieli judiciare sta
ÎCCJ 2006-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5596/2006
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3356 din 25 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.M. împo
ÎCCJ 2024-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2024
de droguri de mare risc, prev. de art. 48 din noul C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pedepsită la data judecării inculpatului în recurs cu închisoarea de la 5 la 12 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din
ÎCCJ 2006-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5592/2006
urmează a se respinge recursul Parchetului, ca nefondat. Nici criticile recurentului – inculpat nu sunt fondate. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat
ÎCCJ 2009-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2589/2009
ă nr. 104 din 30 aprilie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare fiind detaliat în prezenta. Recursul nu est
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă