ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2300/2011

HOTĂRÂRE
07.06.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2300/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului de

față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat

următoarele:

Timișoara, secția I penală, prin sentința penală nr. 88/PI din 24 martie 2011

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul T.S.I. împotriva rezoluției nr. 864/P/2010

din 16 decembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în

11 noiembrie 2010, menținută prin rezoluția nr. 37/II/2/2011 din 01 februarie 2011

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Hotărând astfel

judecătorul cauzei a constatat următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 294/59/2011 din 28 februarie 2011,

petentul T.S.I. a solicitat ca în temeiul prevederilor art. 278

1

C.

proc. pen. să se dispună desființarea ordonanțelor pronunțate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 864 /P/2010 și dosar nr. 37/II/2/2011.

În motivarea

plângerii s-a arătat că deși a prezentat o procură specială pe care o consideră

valabilă, în ședința publică prezidată de judecătorul N.C.F., acesta i-a

interzis să o reprezintă în proces pe reclamantă, apreciind că judecătorul i-a

îngrădit dreptul său de reprezentare legală și totodată a încălcat dreptul

reclamantei G.S. la un proces echitabil.

La data de 30

noiembrie 2010 petentul T.S.I. a formulat o plângere penală împotriva

magistratului judecător N.C.F., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen.

S-a susținut în

esență, că în data de 03 noiembrie 2010, orele 9,00, s-a prezentat la Tribunalul Timiș, la camera 161, pentru a o reprezenta în proces pe reclamanta G.S. în dosar

nr. 3845/30/2010, în baza procurii speciale autentificate sub nr. 2413 din 08

noiembrie 2007, emisă de notarul public C.A.S.

Ședința publică a

fost prezidată de judecător N.C.F., care i-a interzis să o reprezinte în proces

pe reclamantă, deși, după părerea sa, procura specială era perfect valabilă. A

apreciat că, prin aceasta judecătorul i-a îngrădit exercițiul dreptului său de

reprezentare legală și fapta respectivă este prevăzută de art. 247 C. pen.

Prin rezoluția dată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în data de 16 decembrie 2010

în dosarul nr. 864/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.C.F.

– magistrat judecător la Tribunalul Timiș, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 247 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală

fiind de natură civilă.

S-a reținut că în

data de 17 mai 2010 a fost înregistrată la Tribunalul Timiș acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.S., prin care

aceasta a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Afacerilor

Externe.

La primul termen de

judecată, stabilit la data de 29 iunie 2010, constatându-se că părțile nu sunt

prezente, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită, cauza a fost

amânată pentru data de 28 septembrie 2010.

În întâmpinarea

depusă Ministerul Afacerilor Externe a invocat mai multe excepții,printre care

și cea a autorității de lucru judecat, conform sentinței civile nr. 757/PI din 19

februarie 2009 în dosar nr. 3948/30/2008, rămasă irevocabilă.

La termenul din 28 septembrie

2010 instanța a luat în dezbatere și excepția de litispendență invocată de

pârâtă, în sensul că mai există pe rol și dosarul nr. 4219/30/2010 – având

același obiect, cauză și părți și s-a dispus amânarea dosarului pentru termenul

din 26 octombrie 2010.

La termenele de mai

sus, ședințele au fost conduse de alți judecători și nu de magistratul N.C.F.

La data de 26

octombrie 2010, ședința de judecată a fost prezidată de judecător N.C.F., care

a constatat lipsa părților, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită

și a amânat cauza pentru data de 23 noiembrie 2010.

Prin încheierea din

23 noiembrie 2010 președintele completului, judecător N.C.F., a constatat că la

dosar s-a depus o procură specială și două înscrisuri, reținând că procura

depusă de T.S.I. nu este valabilă, întrucât acesta nu are calitatea de

reprezentant al reclamantei în acest proces civil și drept urmare, s-a dispus

citarea părților pentru termenul din 07 decembrie 2010.

La data de 07

decembrie 2010, ședința de judecată nu a mai fost prezidată de magistratul N.C.F.,

ci de președinte M.T., constatându-se că se dispune amânarea judecării cauzei

pentru data de 18 ianuarie 2011 când se comunică pârâtului și copia procurii

speciale de reprezentare emisă pe seama lui T.S.I.

Ca atare, s-a

apreciat de către petent că refuzul consemnării în încheierea de ședință din 23

noiembrie 2010 și neacceptarea lui T.S.I. drept reprezentant legal al

reclamantei în această cauză civilă, reprezintă o îngrădire a exercițiului

drepturilor, sancționată penal prin art. 247 C. pen.

Verificându-se

dispozițiile legale aplicabile în material reprezentării părților în judecată,

art. 67, art. 68 C. proc. civ., coroborate cu art. 1532 – 1559 C. civ., raportate la procura judiciară depusă la dosar s-a reținut de către procuror că prin

procura specială autentificată sub nr. 2413 din 08 noiembrie 2007 de către BNP C.A.S.,

reclamanta G.S. l-a mandatat pe T.S.I. să o reprezintă cu puteri depline și

să-i susțină interesele în fața oricărei instanțe judecătorești competente în

dosarul civil nr. 7893/02 CEDO, aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor

Omului Strassbourg precum și în dosarul civil nr. 7865/30/2007, aflat pe rolul

Tribunalului Timiș, inclusiv la un eventual recurs și la execuția încasării

plăților ce se cuvin. Din probe s-a reținut că dosarul nr. 7865/30/2007 al

Tribunalului Timiș a fost soluționat irevocabil conform sentinței civile nr.

757/PI din 19 februarie 2009 – dosar nr. 3948/30/2008 al Tribunalului Timiș,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 40 din 14 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Timișoara. Față de susținerea petentului T.S.I., raportată la dispozițiile

legale invocate, s-a mai reținut și faptul că, potrivit art. 68 alin.(2) C.

proc. civ.: „Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație

verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință”. În sensul

dispozițiilor menționate, la data de 03 decembrie 2010, reclamanta G.S. a depus

la dosar un script prin care „recunoaște că l-a mandatat legal pe T.S.I. să o

reprezinte și în acest proces pe baza procurii depuse”. Drept urmare, instanța

pentru termenul din 07 decembrie 2010 a dat eficiență cererii reclamantei și a

dispus comunicarea unui exemplar de pe scriptul de mai sus, împreună cu

procura, către pârâtul Statul Român – MAE. În concluzie, s-a considerat că

puterile conferite mandatarului T.S.I., precum și limitele în care acesta poate

acționa decurg atât din mandatul special (procura autentificată) în care sunt

enumerate operațiunile juridice ce urmează a le efectua, cât și din scriptul

depus la dosarul civil în 03 decembrie 2010 de către reclamanta G.S., potrivit

cu care aceasta din urmă confirmă reprezentarea sa în proces [art. 68 alin. (2)

constitui obiectul unui control judiciar civil prin exercitarea căilor legale

de atac, neconstituind elementele art. 247 C. pen.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere petentul T.S.I., la data de 06 ianuarie 2011,

solicitându-se infirmarea rezoluției emisă în dosarul nr. 864/P/2010, privind

pe N.C.F., magistrat judecător la Tribunalul Timiș, față de care au fost efectuate acte premergătoare sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 247 C. pen., considerându-se rezoluția atacată

netemeinică și nelegală.

Prin rezoluția dată

de Curtea de Apel Timișoara la data de 01 februarie 2011 în dosarul nr. 37/II/2/2011,

a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului T.S.I.

S-a reținut că art. 247

cercetări față de dl. judecător N.C.F., sancționează îngrădirea de către un

funcționar public a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori

crearea pentru acesta a unor situații de inferioritate pe temei de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,

apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,

boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

S-a constatat că

petentul nu a indicat nici în plângerea penală formulată, nici în plângerea

formulată împotriva rezoluției procurorului, pentru care din aceste temeiuri

limitativ prevăzute de legiuitor, consideră că i-au fost îngrădite drepturile.

Întrucât s-a reținut

că din actele dosarului nu reiese că intimatul judecător N.C.F. ar fi avut în

vedere, atunci când a luat act de faptul că petentul nu putea să o reprezinte

pe reclamantă în dosarul nr. 3845/30/2010 al Tribunalului Timiș, vreunul din

aceste temeiuri, s-a constatat că în mod corect s-a apreciat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 247 C.

pen.

De asemenea, s-a

reținut că în mod corect s-a apreciat că prin constatarea lipsei calității de

reprezentant al unei părți, nu se comite nici o infracțiune, nelegalitatea

putând fi remediată în căile de atac.

Examinând cauza, prin prisma criticilor

formulate de petentul

instanța

a reținut

următoarele:

Prin dispozițiile

art. 247 C. pen. a fost incriminată ca infracțiunea de „abuz în serviciu prin

îngrădirea unor drepturi” fapta de îngrădire, de către un funcționar public, a

folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru

aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate,

etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică,

convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică

necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Raportat la actele și lucrările dosarului

de urmărire penală, instanța reține că în cauză

nu s-a făcut dovada că judecătorul menționat, ar

fi comis infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, astfel

încât soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică. În acest

sens, se reține că la termenul din 23 noiembrie 2010, în dosarul nr. 3845/30/2010,

intimatul judecător a constatat că procura depusă nu este valabilă pentru

respectivul litigiu și că petentul T.S.I. nu are calitatea de reprezentant al

reclamantei, pe considerentul că procura specială autentificată prin încheierea

nr. 2413 din 08 noiembrie 2007 de Biroul Notarului Public C.A.S. se referea la

susținerea intereselor „în dosarul civil nr. 7893/02 CEDO, aflat pe rol la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Strasbourg, precum și în dosarul nr. 7865/30/2007,

aflat pe rol la Tribunalul Timiș, inclusiv la un eventual recurs și la execuția

și încasarea plăților”.

Conform art. 68 C. proc. civ.: „Procura

pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în

judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când

procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii

avocaților. Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație

verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință. Mandatul este

presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o

arătare în această privință; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte

sau pentru anumită instanță”. În speță, fiind în prezența unei procuri

speciale, aceasta își produce efectele cu privire la litigiile indicate în

cuprinsul său, astfel că judecătorul cauzei era obligat să verifice limitele

puterii de reprezentare, ceea ce s-a și realizat în cauză.

Pe de altă parte,

formulând plângere,în temeiul art.278

1

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată de

procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu

care să se poată stabili o altă situație de fapt.

amintite declarat de petentul

T.S.I. este inadmisibil urmând a fi respins

ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. pentru considerentele

arătate în continuare.

Prin Legea nr. 202/2010

au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la

accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea

unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedură prevăzută în art. 278

1

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului

de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

această hotărâre este definitivă.

În această situație,

întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de

legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

inadmisibil, recursul cu care a fost investită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul T.S.I. împotriva sentinței penale nr. 88/PI din

24 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 07 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3418/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 62/PI din 26 martie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluțiilor Parchetulu
ÎCCJ 2013-09-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2628/2013
tehnică. Prin sentința penală nr. 2291 din 05 septembrie 2011 Judecătoria Timișoara a dispus declinarea competenței în favoarea acestei instanțe, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 05 ianuarie 2012, sub nr. 11/5
ÎCCJ 2010-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2072/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 129/59/2010 din 8 februarie 2010, petentul A.P.G. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 1
ÎCCJ 2011-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 208/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca nefondată, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit
ÎCCJ 2012-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1293/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 10 octombrie 2011, sub nr. 1469/59/
Sursă