Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2011

HOTĂRÂRE
10.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă, inițial și precizată, pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul N.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.P.H. – C.S.E.P.H.A. București și C.J. Brașov – C.E.P.A.H., încadrarea sa în gradul de handicap 1 cu însoțitor pe termen nelimitat, motivând în cerere că suferă de numeroase afecțiuni, având starea de sănătate foarte precară, fiind invalid fără ambele picioare. În susținerea acțiunii,reclamantul a precizat că are o vârstă foarte înaintată, de 75 de ani, iar din actele sale medicale rezultă că suferă de următoarele boli: diabet zaharat tip 2, polineuropatie diabetică periferică mixtă stadiul III, hipertensiune arterială esențială gradul II cu risc foarte înalt, arteriopatie cronică obliterantă membrele inferioare stadiul IV.

în probațiune, reclamantul a depus înscrisuri provenind de la unitățile medicale la care au fost efectuate investigațiile medicale, respectiv intervențiile medicale corespunzătoare, biletele de ieșire din spital. Reclamantul a mai arătat că, prin acțiunea depusă la instanța de judecată, a contestat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4381 din 21 iulie 2009, precum și Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 14254 din 30 noiembrie 2009, emise de pârâte în dosarul nr. 15005, arătând că ambele acte administrative prin care s-a făcut încadrarea sa în grad de handicap recunosc acestuia gradul 1 de handicap, însă i s-a stabilit termen de revizuire după un an, deși starea sa precară de sănătate corespunde pentru încadrarea permanentă în grad I de handicap, cu însoțitor.

Prin întâmpinare, pârâta C.S.E.P. H.A. București, a invocat, pe cale de excepție necompetența materială a tribunalului de a soluționa prezenta cauză, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale necesare pentru a fi încadrat în categoria de handicap permanent gradul I. Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 235/ Ca din 23 februarie 2010, a admis excepția necompetenței invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel Brașov,având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Învestită cu soluționare cauzei, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 119/ F/2010 din 14 iunie 2010, a admis acțiunea precizată a reclamantului N.M.S., în contradictoriu cu pârâții A.N.P.H.

– C.S.E.P.H.A. București și C.J. Brașov – C.E.P.A.H. și, în consecință, a obligat pârâtele să emită certificat de încadrare în gradul 1 de handicap a reclamantului pe termen nelimitat. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 ale Legii nr. 554/2004 având în vedere că reclamantul N.M.S., persoană în vârstă de 75 de ani, suferă, conform înscrisurilor medicale de la dosar, de mai multe boli grave, anume diabet zaharat tip 2, polineuropatie diabetică periferică mixtă stadiul III, hipertensiune arterială esențială gradul II cu risc foarte înalt, arteriopatie cronică obliterantă membrele inferioare stadiul IV, boli ce se regăsesc și în certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4381 din 21 iulie 2009, precum și în Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 14254 din 30 noiembrie 2009 emise de pârâte conform competențelor specifice ale fiecărei pârâte.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.M.F.P.S. – A.N.P.H. – C.S.E.P.H.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând motivele de recurs, actele dosarului și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, prima instanță a obligat pârâtele din cauză să emită certificat de handicap în gradul I de handicap pentru reclamant pe termen nelimitat. Din actele depuse rezultă fără posibilitate de tăgadă că intimatul-reclamant suferă conform înscrisurilor medicale anexate, de mai multe boli foarte grave și are o vârstă înaintată - 75 ani, boli care se regăsesc și în certificatul de handicap nr. 4381/2009 dar și în Decizia nr. 14254/2009.

Recurentul recunoaște acest fapt însă i s-a stabilit termen de revizuire după un an, deși starea sa este precară și corespunde fără dubiu conform Legii nr. 448/2006 încadrarea permanentă în gradul I de handicap, cu însoțitor. Corect a apreciat în acest sens, Curtea de apel față de toate actele medicale depuse la dosar de reclamant, hotărârea judecătorească fiind legală și temeinică. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.M.F.P.S., conform art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.M.F.P.S. împotriva sentinței nr. 119/ F din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 9/F din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acț
ÎCCJ 2010-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 februarie 2009, reclamanta S.P. a chemat în judecată A.N.P.H. – C.S.E.P.H.A. și Consiliul Județean Covasna – Comisia
ÎCCJ 2011-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5708/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul B.M.D. a solicitat în cont
ÎCCJ 2012-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4467/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.G. a solic
ÎCCJ 2007-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1144 din 23 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă