ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2001, reclamanta SC A. SA Bonțida, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul de Interne, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând anularea acesteia, precum și a procesului-verbal încheiat la 21 august 2001, de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași și de Inspectoratul Poliției județului Călărași. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în cadrul procesului de privatizare a fostelor I.A.S. - uri, Asociația Agricolă T.B. Bonțida a cumpărat, prin licitații, acțiunile SC A.T.

SA Dragalina, în exploatarea căreia se găseau terenuri agricole private a statului. În calitate de câștigătoare a licitației, asociația agricolă menționată a încheiat cu A.D.S., un contract de concesiune cu privire la aceste terenuri, care anterior fuseseră concesionate SC A.T. SA Dragalina, în baza contractului nr. 260 din 22 aprilie 2000. Urmare a unui control efectuat de reprezentanți ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași și Inspectoratului de Poliție al județului Călărași, s-a încheiat proces-verbal de constatare, prin care s-au stabilit obligații de plată 5.641.976 lei, cu titlu de redevență restantă, aferentă contractului nr. 260/2000.

Reclamanta a susținut că atât procesul-verbal de constatare, cât și decizia emisă în urma contestației adresată Ministerului Finanțelor Publice, sunt neîntemeiate, întrucât suma pentru care s-a constituit titlul de creanță, nu este o creanță bugetară, astfel că nu se putea efectua controlul de către organele din cadrul Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 338 din 11 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă SC A. SA Bonțida și s-a anulat decizia nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal din 21 august 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași - Direcția de Control Fiscal Călărași și Inspectoratul de Poliție al județului Călărași - Serviciul Poliției Economico - Financiare.

Sentința a fost casată prin decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare. Rejudecând, prin sentința civilă nr. 665 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bonțida împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Călărași. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000 s-a încheiat între A.D.S. și SC A.T. SA, efectele acestuia producându-se de la data de 1 martie 2000 și încetând de drept la data privatizării, după preluarea recoltelor și eliberarea terenului.

Acțiunile deținute de stat, la SC A.T. SA, au fost vândute de Ministerul Agriculturii și Alimentației, către Asociația Agricolă T.B. Bonțida, conform contractului nr. 31 din 5 septembrie 2000. La art. 8.4 din acest contract este prevăzută obligația cumpărătorului de a exploata suprafața de teren de 4.324 ha, conform contractului de concesiune încheiat cu A.D.S. Sub același număr, respectiv nr. 31 din 5 septembrie 2000, între A.D.S. și Asociația Agricolă T.B. s-a încheiat contract de concesiune, pe toată suprafața de teren arătată, pe o perioadă de 49 de ani. Potrivit acestui contract (pct. 5.1.), data scadenței pentru plata primei rate aferente contractelor semnate în anul 2000, este data de 31 martie 2001. Urmare a fuzionării prin absorbție, SC A.T.

SA este absorbită de SC A.G. SA, act adițional autentificat sub nr. 561 din 15 martie 2001, iar societatea absorbantă își schimbă denumirea în SC A. SA (reclamantă în acest dosar). Așa cum rezultă din pct. 3 al actului indicat, „societatea absorbantă preia întregul activ și pasiv al societății absorbante la data fuzionării, pe bază de bilanț contabil de fuziune încheiat la 30 noiembrie 2000”.

Or, în pasivul societății absorbite exista la data fuzionării, obligația de plată a redevenței pentru anul 2000, această obligație fiind înregistrată în contabilitatea societății absorbite, la data de 2 august 2000 și preluate prin actele de fuziune, iar Asociația Agricolă T.B., acționar la SC A. SA și parte în contractul de concesiune din 5 septembrie 2000, avea cunoștință de obligațiile aferente anului 2000 și scadente la 31 martie 2001. Necuprinderea în certificatul de atestare fiscală nr. 8200 din 6 iunie 2000, a obligației bugetare privind redevența aferentă contractului nr. 260/2000, este justificată de împrejurarea că la data emiterii acestui certificat, această obligație de plată nu era în administrarea instituțiilor fiscale, fiind scadentă abia la 31 martie 2001. Ca urmare a fost înlăturată, ca neîntemeiată, susținerea reclamantei privind exonerarea de plată cu privire la obligațiile bugetare în temeiul art. 14 din O.U.G.

nr. 88/1997, cu modificările aduse în 1999. Întrucât la data încheierii contractului de concesiune nr. 3172000, Asociația Agricolă T.B. a preluat obligațiile aferente contractelor semnate în anul 2000 (art. 5 pct. 1), nu au fost primite nici susținerile reclamantei privind încetarea de drept a contractului nr. 260 din 22 aprilie 2000. Achitarea obligațiilor aferente acestui din urmă contract este în sarcina reclamantei, față de cele arătate. În ce privește existența pe rolul Tribunalului București, a dosarului nr. 11.139/2003, având ca obiect acțiunea formulată de A.D.S. împotriva societății reclamante privind obligațiile de plată cu titlu de redevență, instanța a apreciat că aceasta nu are relevanță în cauza cu care a fost învestită, reclamanta având posibilitatea de a formula contestație la executare, în măsura în care A.D.S.

ar obține și ar pune în executare două titluri executorii. În termen legal, împotriva sus-menționatei susțineri a declarat recurs, reclamanta SC A. SA. O primă critică adusă de recurentă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că s-a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția prevăzută de art. 163 și 164 C. proc. civ., față de existența pe rolul Tribunalului București, a unei cauze cu același obiect și între aceleași părți. Este posibil, astfel, că împotriva recurentei-reclamante să se obțină două titluri executorii având același izvor de obligații - contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000. O a doua critică a vizat fondul cauzei, subliniindu-se că instanța a reținut eronat și confuz starea de fapt și de drept.

Astfel, fără a se sprijini pe probe, instanța reține că datoria privind plata redevenței, a fost preluată de recurentă, ca efect al fuziunii. Totodată, în mod greșit nu s-a făcut aplicarea art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificat prin O.U.G. nr. 150/1999, recurenta-reclamantă fiind exonerată de drept de obligația de plată a redevenței, începând cu data privatizării; datoria SC A.T. SA față de A.D.S. nu a fost cuprinsă în certificatul fiscal, la data privatizării și nici evidența în situația economică financiară cunoscută de investitor (caierul de sarcini și contractul de vânzare-cumpărare acțiuni). Examinând cauza, în raport cu criticile recurentei și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Sub aspectul celui dintâi motiv de recurs, se observă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 163 C. proc. civ., pentru a se dispune întrunirea dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, cu dosarul nr. 11139/2003, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Astfel, excepția de litispendență nu poate fi primită, neexistând tripla identitate prevăzută de art. 163 C. proc. civ., respectiv de părți (în aceeași calitate), de obiect și de cauză. În sprijinul acestei concluzii este încheierea de la 21 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 11139/2003.

De altfel, prin această încheiere, instanța Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a dispus suspendarea litigiului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile ce formează obiectul recursului de față. Așa fiind, nu se mai poate pune în discuție incidența art. 164 C. proc. civ., pentru conexarea celor două pricini; suspendarea litigiului comercial a fost dispusă tocmai pentru faptul că sorgintea pretențiilor formulate de A.D.S. se află în contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000. În ce privește fondul cauzei, vizat prin cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța fondului a reținut corect situația de fapt și în raport cu aceasta a aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Călărași au întocmit procesul-verbal nr. 67 din 21 august 2001, privind suma de 5.641.975.000 lei, reprezentând redevența cuvenită statului reprezentat de A.D.S. și majorările de întârziere aferente. Contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva actului de control a fost respinsă prin decizia nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Ambele acte administrativ-fiscale au fost menținute ca legale, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza probelor (înscrisuri) administrate cu ocazia judecății și a prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor [art. 4 alin. (1) și art. 36 lit. g)]. Prin contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000, încheiat între SC A.T.

SA și A.D.S., s-a stabilit că societatea comercială (concesionar) să exploateze termenul agricol în suprafață de 4.340 ha, situat în localitatea Dragalina, județul Călărași, aflat în patrimoniul A.D.S. (concedent). Conform art. 10 alin. (1) lit. a) din contract, acesta „încetează la privatizarea societății comerciale, după preluarea recoltelor și eliberarea terenului”. Față de aceste prevederi exprese, chiar dacă privatizarea a intervenit la 5 septembrie 2000, redevența este datorată pentru anul 2000, ca urmare a exploatării terenului agricol concesionat pe întregul an în discuție. Corect, instanța fondului a reținut că obligația de plată a redevenței aferente contractului nr. 260/2000 a fost transmisă în patrimoniul recurentei, de la SC A.T.

SA Dragalina, în baza actelor juridice încheiate în procesul de privatizare și a celor privind reorganizarea societății comerciale implicate în acest proces. O astfel de concluzie rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 235 și 244 din Legea nr. 31/1990. În acest context, atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și instanța fondului au constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificate, pentru exonerarea recurentei de plata redevenței, conform contractului nr. 260/2000. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Bonțida, județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 665 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.