ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

decembrie 2001, reclamanta SC A. SA Bonțida, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul de Interne, a formulat contestație

împotriva deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerului Finanțelor

Publice, solicitând anularea acesteia, precum și a procesului-verbal încheiat

la 21 august 2001, de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași

și de Inspectoratul Poliției județului Călărași.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că în cadrul procesului de privatizare a fostelor I.A.S. - uri,

Asociația Agricolă T.B. Bonțida a cumpărat, prin licitații, acțiunile SC A.T.

SA Dragalina, în exploatarea căreia se găseau terenuri agricole private a statului.

În calitate de câștigătoare a licitației, asociația agricolă menționată a

încheiat cu A.D.S., un contract de concesiune cu privire la aceste terenuri,

care anterior fuseseră concesionate SC A.T. SA Dragalina, în baza contractului

nr. 260 din 22 aprilie 2000.

Urmare a unui control efectuat de

reprezentanți ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași și

Inspectoratului de Poliție al județului Călărași, s-a încheiat proces-verbal de

constatare, prin care s-au stabilit obligații de plată 5.641.976 lei, cu titlu

de redevență restantă, aferentă contractului nr. 260/2000.

Reclamanta a susținut că atât

procesul-verbal de constatare, cât și decizia emisă în urma contestației

adresată Ministerului Finanțelor Publice, sunt neîntemeiate, întrucât suma pentru

care s-a constituit titlul de creanță, nu este o creanță bugetară, astfel că nu

se putea efectua controlul de către organele din cadrul Ministerul Finanțelor

Publice.

Prin sentința civilă nr. 338 din 11

septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis acțiunea

formulată de reclamantă SC A. SA Bonțida și s-a anulat decizia nr. 1978 din 5

decembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal din 21

august 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași - Direcția

de Control Fiscal Călărași și Inspectoratul de Poliție al județului Călărași -

Serviciul Poliției Economico - Financiare.

Sentința a fost casată prin decizia

nr. 317 din 29 ianuarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza

fiind trimisă spre rejudecare.

Rejudecând, prin sentința civilă nr.

665 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC

A. SA Bonțida împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de

Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Călărași.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut următoarele:

Contractul de concesiune nr. 260 din

22 aprilie 2000 s-a încheiat între A.D.S. și SC A.T. SA, efectele acestuia

producându-se de la data de 1 martie 2000 și încetând de drept la data

privatizării, după preluarea recoltelor și eliberarea terenului.

Acțiunile deținute de stat, la SC

A.T. SA, au fost vândute de Ministerul Agriculturii și Alimentației, către

Asociația Agricolă T.B. Bonțida, conform contractului nr. 31 din 5 septembrie

a exploata suprafața de teren de 4.324 ha, conform contractului de concesiune

încheiat cu A.D.S.

Sub același număr, respectiv nr. 31 din 5 septembrie

2000, între A.D.S. și Asociația Agricolă T.B. s-a încheiat contract de

concesiune, pe toată suprafața de teren arătată, pe o perioadă de 49 de ani.

Potrivit acestui contract (pct. 5.1.), data scadenței pentru plata primei rate

aferente contractelor semnate în anul 2000, este data de 31 martie 2001.

Urmare a fuzionării prin absorbție, SC A.T. SA este

absorbită de SC A.G. SA, act adițional autentificat sub nr. 561 din 15 martie

2001, iar societatea absorbantă își schimbă denumirea în SC A. SA (reclamantă

în acest dosar). Așa cum rezultă din pct. 3 al actului indicat, „societatea

absorbantă preia întregul activ și pasiv al societății absorbante la data

fuzionării, pe bază de bilanț contabil de fuziune încheiat la 30 noiembrie

2000”.

Or, în pasivul societății absorbite

exista la data fuzionării, obligația de plată a redevenței pentru anul 2000,

această obligație fiind înregistrată în contabilitatea societății absorbite, la

data de 2 august 2000 și preluate prin actele de fuziune, iar Asociația

Agricolă T.B., acționar la SC A. SA și parte în contractul de concesiune din 5

septembrie 2000, avea cunoștință de obligațiile aferente anului 2000 și

scadente la 31 martie 2001.

Necuprinderea în certificatul de

atestare fiscală nr. 8200 din 6 iunie 2000, a obligației bugetare privind

redevența aferentă contractului nr. 260/2000, este justificată de împrejurarea

că la data emiterii acestui certificat, această obligație de plată nu era în

administrarea instituțiilor fiscale, fiind scadentă abia la 31 martie 2001. Ca

urmare a fost înlăturată, ca neîntemeiată, susținerea reclamantei privind

exonerarea de plată cu privire la obligațiile bugetare în temeiul art. 14 din

O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările aduse în 1999.

Întrucât la data încheierii

contractului de concesiune nr. 3172000, Asociația Agricolă T.B. a preluat

obligațiile aferente contractelor semnate în anul 2000 (art. 5 pct. 1), nu au

fost primite nici susținerile reclamantei privind încetarea de drept a

contractului nr. 260 din 22 aprilie 2000. Achitarea obligațiilor aferente

acestui din urmă contract este în sarcina reclamantei, față de cele arătate.

În ce privește existența pe rolul

Tribunalului București, a dosarului nr. 11.139/2003, având ca obiect acțiunea

formulată de A.D.S. împotriva societății reclamante privind obligațiile de

plată cu titlu de redevență, instanța a apreciat că aceasta nu are relevanță în

cauza cu care a fost învestită, reclamanta având posibilitatea de a formula

contestație la executare, în măsura în care A.D.S. ar obține și ar pune în

executare două titluri executorii.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei susțineri a declarat recurs, reclamanta SC A. SA.

O primă critică adusă de recurentă a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că s-a

arătat că în mod greșit instanța a respins excepția prevăzută de art. 163 și

164 C. proc. civ., față de existența pe rolul Tribunalului București, a unei

cauze cu același obiect și între aceleași părți. Este posibil, astfel, că

împotriva recurentei-reclamante să se obțină două titluri executorii având

același izvor de obligații - contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie

2000.

O a doua critică a vizat fondul

cauzei, subliniindu-se că instanța a reținut eronat și confuz starea de fapt și

de drept. Astfel, fără a se sprijini pe probe, instanța reține că datoria

privind plata redevenței, a fost preluată de recurentă, ca efect al fuziunii.

Totodată, în mod greșit nu s-a făcut

aplicarea art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificat prin O.U.G. nr.

150/1999, recurenta-reclamantă fiind exonerată de drept de obligația de plată a

redevenței, începând cu data privatizării; datoria SC A.T. SA față de A.D.S. nu

a fost cuprinsă în certificatul fiscal, la data privatizării și nici evidența

în situația economică financiară cunoscută de investitor (caierul de sarcini și

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni).

Examinând cauza, în raport cu

criticile recurentei și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau

modificarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ.

Sub aspectul celui dintâi motiv de

recurs, se observă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 163 C.

proc. civ., pentru a se dispune întrunirea dosarului aflat pe rolul Curții de

Apel Cluj, cu dosarul nr. 11139/2003, aflat pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială.

Astfel, excepția de litispendență nu

poate fi primită, neexistând tripla identitate prevăzută de art. 163 C. proc.

civ., respectiv de părți (în aceeași calitate), de obiect și de cauză.

În sprijinul acestei concluzii este încheierea de la

21 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 11139/2003.

De altfel, prin această încheiere,

instanța Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a dispus suspendarea

litigiului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la rămânerea

irevocabilă a sentinței civile ce formează obiectul recursului de față. Așa

fiind, nu se mai poate pune în discuție incidența art. 164 C. proc. civ.,

pentru conexarea celor două pricini; suspendarea litigiului comercial a fost

dispusă tocmai pentru faptul că sorgintea pretențiilor formulate de A.D.S. se

află în contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000.

În ce privește fondul cauzei, vizat

prin cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că instanța fondului a reținut corect situația de fapt și în raport cu

aceasta a aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Organele de control ale Direcției

Controlului Fiscal Călărași au întocmit procesul-verbal nr. 67 din 21 august

2001, privind suma de 5.641.975.000 lei, reprezentând redevența cuvenită

statului reprezentat de A.D.S. și majorările de întârziere aferente.

Contestația formulată de

recurenta-reclamantă împotriva actului de control a fost respinsă prin decizia

nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Ambele acte administrativ-fiscale au

fost menținute ca legale, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza

probelor (înscrisuri) administrate cu ocazia judecății și a prevederilor Legii

nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor [art. 4 alin. (1) și art. 36 lit.

g)].

Prin contractul de concesiune nr.

260 din 22 aprilie 2000, încheiat între SC A.T. SA și A.D.S., s-a stabilit că

societatea comercială (concesionar) să exploateze termenul agricol în suprafață

de 4.340 ha, situat în localitatea Dragalina, județul Călărași, aflat în

patrimoniul A.D.S. (concedent).

Conform art. 10 alin. (1) lit. a)

din contract, acesta „încetează la privatizarea societății comerciale, după

preluarea recoltelor și eliberarea terenului”.

Față de aceste prevederi exprese, chiar dacă

privatizarea a intervenit la 5 septembrie 2000, redevența este datorată pentru

anul 2000, ca urmare a exploatării terenului agricol concesionat pe întregul an

în discuție.

Corect, instanța fondului a reținut

că obligația de plată a redevenței aferente contractului nr. 260/2000 a fost

transmisă în patrimoniul recurentei, de la SC A.T. SA Dragalina, în baza

actelor juridice încheiate în procesul de privatizare și a celor privind

reorganizarea societății comerciale implicate în acest proces. O astfel de

concluzie rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 235 și 244 din Legea nr.

31/1990.

În acest context, atât Ministerul

Finanțelor Publice, cât și instanța fondului au constatat că nu sunt aplicabile

prevederile art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificate, pentru

exonerarea recurentei de plata redevenței, conform contractului nr. 260/2000.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA Bonțida, județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 665 din 19 mai 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.