ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C.”A” SA Bonțida, a formulat la data de 18 decembrie 2001 acțiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 7269/2001 și a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași, să se dispună anularea Deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001 și procesul verbal din 21 august 2001, iar prin extinderea acțiunii, solicitând introducerea în cauză ca pârât a I.P.J.Călărași și a Ministerului Administrației și de Interne, ca participant și semnatar al procesului verbal. În motivarea acțiunii susține că în mod nelegal prin procesul verbal din 21 august 2001 s-a constatat neplata redevenței fostului administrator al societății, și a fost obligat la 5.641.975.000 lei ca fiind o creanță bugetară în sensul art. 1 din O.G.

nr. 11/1996 care să atragă competența de constatare a organelor de control din structura Ministerului Finanțelor Publice. A precizat că a cumpărat acțiunile S.C.”Dragalina”, județul Călărași și la 15 martie 2001 în urma fuziunii a rezultat S.C.”A” SA Bonțida, că în contractul de concesiune, obligațiile părților sunt de natură comercială, nefiind trecute în caietul de sarcini ce a stat la baza licitației din 5 septembrie 2000 și nu poate fi ținută să răspundă pentru acest pasiv, astfel că emiterea titlului de creanță, de către organele fiscale este făcute cu încălcarea competenților. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.338 din 11 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 1978/2001 și procesul verbal din 21 august 2001, obligând pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași la 50.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a constatat că la data cumpărării acțiunilor deținute de S.C.”A.T.D.” de către reclamantă care a câștigat licitația, „A.T.D.” avea în exploatare prin concesionare de la Agenția Domeniilor Statului conform contractului de concesionare, o suprafață de 4340 ha, că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a achitat redevența datorată.

A mai reținut instanța de fond sesizată cu soluționarea cauzei că la data de 15 martie 2001 a fost încheiat actul adițional autentificat sub nr. 561, act prin care „A.T.D.”a fuzionat prin absorbție cu S.C.”A.B.” SA Cluj, schimbându-și denumirea în S.C.”A” SA Bonțida, efectuându-se radierea primei conform certificatului de radiere nr. 461 din 18 iulie 2001. Analizând legalitatea actului de control a constatat instanța că el este întocmit cu încălcarea competențelor ce le are poliția, iar Ministerul Finanțelor Publice deși are competența să efectueze controlul, nu poate valorifica constatările printr-un proces verbal care să fie caracterizat titlu executoriu, ci trebuia să se încheie un act de constatare ce urma să fie înaintat la Agenția Domeniilor Statului și aceasta în baza contractului, avea posibilitatea să ceară concesionarului intrarea în legalitate.

Aceeași analiză privind natura redevenței a dus la constatarea din partea instanței de fond că în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 198/1999, redevența nu se mai face venit la bugetul de stat, anume redevențele obținute din concesionarea terenurilor și cele aflate permanent sub luciul apei, ele fiind depuse într-un cont special la dispoziția Ministerului Agriculturii. A constatat în motivarea soluției că acest fond special nu se face venit la bugetul de stat, astfel că redevența ce face obiectul controlului din 21 august 2001 la reclamantă, nu poate fi executată potrivit O.G. nr. 11/1996, că procesul verbal nu constituie astfel titlu executoriu, că însăși dreptul de control al organelor financiare este discutabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, susținându-se nelegalitatea hotărârii pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că această hotărâre cuprinde motive contradictorii, că eronat a fost obligat la cheltuieli de judecată numai un pârât, fiind indicate ca motive de casare cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. Recursul este fondat, conform considerentelor ce se vor expune. Instanța de fond a analizat acțiunea și a dispus anularea actelor numai pe rațiuni ale excepției de nelegalitate, soluția fiind determinată de interpretarea greșită și aplicarea eronată a actelor normative incidente în cauză.

Redevența constituie o creanță bugetară în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr. 11/1996, după cum dreptul de control al Ministerului Finanțelor Publice și al Direcției Generale a Finanțelor Publice există recunoscut de art. 36 lit. g) din Legea nr.219/1998, iar aprecierea instanței de fond că acest drept este discutabil apare ca nelegală, în contradicție cu dispozițiile menționate, cu aplicarea și a prevederilor art. 4 din O.G.

nr. 11/1996 care definește titlul de creanță ca fiind actul prin care, potrivit legii se constată și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare la art. 1, întocmit de persoanele împuternicite potrivit legii astfel…”c” : pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor și a altor venituri stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare efectuate de organele abilitate în acest scop, titlul de creanță îl constituie documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării, fiind constituit astfel prin lege un sistem de executare eficient, operativ, pentru creanțele statului.

Curtea mai constată că sentința este nelegală și pentru modul în care a rezolvat problema naturii fondurilor Agenției Domeniilor Statului, că aceste venituri fiind constituite într-un fond special la dispoziția Ministerului Agriculturii, nu pot fi venituri la bugetul de stat. Agenția Domeniilor Statului, concendentul, reprezintă statul român, conform art. 5 din Lega nr. 218/1998, după cum fondurile atrase din sursele contractuale și nu de la buget, se constituie la dispoziția Ministerului Agriculturii, care tot reprezentant al statului este, iar redevența se constituie într-un fond bugetar cu destinație specială.

Înalta Curte de Casație constată că recursul este astfel fondat, sentința urmând a fi casată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, ocazie cu care va analiza în fond contestația și anume între altele dacă suma constatată prin procesul verbal ca redevență neachitată este reală, dacă există o justificare a nerespectării acestei obligații, dacă s-a achitat, precum și alte apărări ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.338 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.