ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

S.C.”A” SA Bonțida, a formulat la data de 18 decembrie 2001 acțiune înregistrată

la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ sub

nr. 7269/2001 și a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Călărași, să se dispună anularea Deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001 și

procesul verbal din 21 august 2001, iar prin extinderea acțiunii, solicitând

introducerea în cauză ca pârât a I.P.J.Călărași și a Ministerului

Administrației și de Interne, ca participant și semnatar al procesului verbal.

În

motivarea acțiunii susține că în mod nelegal prin procesul verbal din 21 august

2001 s-a constatat neplata redevenței fostului administrator al societății, și

a fost obligat la 5.641.975.000 lei ca fiind o creanță bugetară în sensul art. 1

din O.G. nr. 11/1996 care să atragă competența de constatare a organelor de

control din structura Ministerului Finanțelor Publice.

A

precizat că a cumpărat acțiunile S.C.”Dragalina”, județul Călărași și la 15

martie 2001 în urma fuziunii a rezultat S.C.”A” SA Bonțida, că în contractul de

concesiune, obligațiile părților sunt de natură comercială, nefiind trecute în

caietul de sarcini ce a stat la baza licitației din 5 septembrie 2000 și nu

poate fi  ținută să răspundă pentru acest pasiv, astfel că emiterea titlului de

creanță, de către organele fiscale este făcute cu încălcarea competenților.

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința

nr.338 din 11 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia

nr. 1978/2001 și procesul verbal din 21 august 2001, obligând pârât Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Călărași la 50.000.000 lei cheltuieli

de judecată.

Instanța

de fond a constatat că la data cumpărării acțiunilor deținute de S.C.”A.T.D.”

de către reclamantă care a câștigat licitația, „A.T.D.” avea în exploatare prin

concesionare de la Agenția Domeniilor Statului conform contractului de

concesionare, o suprafață de 4340 ha, că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale și nu a achitat redevența datorată. A mai reținut instanța de fond

sesizată cu soluționarea cauzei că la data de 15 martie 2001 a fost încheiat

actul adițional autentificat sub nr. 561, act prin care „A.T.D.”a fuzionat prin

absorbție cu S.C.”A.B.” SA Cluj, schimbându-și denumirea în S.C.”A” SA Bonțida,

efectuându-se radierea primei conform certificatului de radiere nr. 461 din 18

iulie 2001.

Analizând

legalitatea actului de control a constatat instanța că el este întocmit cu

încălcarea competențelor ce le are poliția, iar Ministerul Finanțelor Publice

deși are competența să efectueze controlul, nu poate valorifica constatările

printr-un proces verbal care să fie caracterizat titlu executoriu, ci trebuia

să se încheie un act de constatare ce urma să fie înaintat la Agenția

Domeniilor Statului și aceasta în baza contractului, avea posibilitatea să

ceară concesionarului intrarea în legalitate. Aceeași analiză privind natura

redevenței a dus la constatarea din partea instanței de fond că în conformitate

cu prevederile O.U.G. nr. 198/1999, redevența nu se mai face venit la bugetul

de stat, anume redevențele obținute din concesionarea terenurilor și cele

aflate permanent sub luciul apei, ele fiind depuse într-un cont special la

dispoziția Ministerului Agriculturii.

A

constatat în motivarea soluției că acest fond special nu se face venit la

bugetul de stat, astfel că redevența ce face obiectul controlului din 21 august

2001 la reclamantă, nu poate fi executată potrivit O.G. nr. 11/1996, că

procesul verbal nu constituie astfel titlu executoriu, că însăși dreptul de

control al organelor financiare este discutabil.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice

Călărași în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, susținându-se

nelegalitatea hotărârii pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că

această hotărâre cuprinde motive contradictorii, că eronat a fost obligat la

cheltuieli de judecată numai un pârât, fiind indicate ca motive de casare cele

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

Recursul

este fondat, conform considerentelor ce se vor expune.

Instanța

de fond a analizat acțiunea și a dispus anularea actelor numai pe rațiuni ale

excepției de nelegalitate, soluția fiind  determinată de interpretarea greșită

și aplicarea eronată a actelor normative incidente în cauză.

Redevența

constituie o creanță bugetară în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr. 11/1996,

după cum dreptul de control al Ministerului Finanțelor Publice și al Direcției

Generale a Finanțelor Publice există recunoscut de art. 36 lit. g) din Legea

nr.219/1998, iar aprecierea instanței de fond că acest drept este discutabil

apare ca nelegală, în contradicție cu dispozițiile menționate, cu aplicarea și

a prevederilor art. 4 din O.G. nr. 11/1996 care definește titlul de creanță ca

fiind actul prin care, potrivit legii se constată și se individualizează

obligația de plată privind creanțele bugetare la art. 1, întocmit de persoanele

împuternicite potrivit legii astfel…”c” : pentru diferențele constatate între

obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv

majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor și a

altor venituri stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare efectuate de

organele abilitate în acest scop, titlul de creanță îl constituie documentul

care cuprinde rezultatele verificării sau constatării, fiind constituit astfel

prin lege un sistem de executare eficient, operativ, pentru creanțele statului.

Curtea

mai constată că sentința este nelegală și pentru modul în care a rezolvat

problema naturii fondurilor Agenției Domeniilor Statului, că aceste venituri

fiind constituite într-un fond special la dispoziția Ministerului Agriculturii,

nu pot fi venituri la bugetul de stat.

Agenția

Domeniilor Statului, concendentul, reprezintă statul român, conform art. 5 din

Lega nr. 218/1998, după cum fondurile atrase din sursele contractuale și nu de

la buget, se constituie la dispoziția Ministerului Agriculturii, care tot

reprezentant al statului este, iar redevența se constituie într-un fond bugetar

cu destinație specială.

Înalta

Curte de Casație constată că recursul este astfel fondat, sentința urmând a fi

casată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, ocazie cu care va

analiza în fond contestația și anume între altele dacă suma constatată prin

procesul verbal ca redevență neachitată este reală, dacă există o justificare a

nerespectării acestei obligații, dacă s-a achitat, precum și alte apărări ale

părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Călărași în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței

civile nr.338 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.