ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 909/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2005, reclamantul B.T.

a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, solicitând, pe calea contenciosului administrativ, anularea Ordinului nr. 360 din 16 mai 2005, emis de directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova și a Ordinului nr. 360 din 16 mai 2005, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, precum și obligarea pârâților la emiterea deciziei de suspendare din funcția în care se afla la data de 7 iunie 2005, când Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, cu adresa nr. 3/P/2004 din 26 mai 2005 (înregistrată la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, cu nr. 3950 din 7 iunie 2005), a făcut cunoscut instituției publice că s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcția publică de director executiv adjunct la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, începând cu 16 mai 2005, prin Ordinul nr. 360/2005, în baza greșitei interpretări a dispozițiilor art. 84 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată. Ulterior, arată reclamantul, i s-a acordat o perioadă de preaviz până la 16 iunie 2005 și, în plus, prin adresa nr. 114273 din 16 mai 2005, se precizează că atribuțiile postului cresc cu 60%, deci nu se reduce.

A mai arătat reclamantul, că la 7 iunie 2005, Parchetul Național Anticorupție Ploiești a comunicat Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, că a fost pusă în mișcare acțiunea penală cu privire la persoana sa și în loc să se emită decizia de suspendare a sa din funcție, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) din lege, pârâții au apreciat că suspendarea trebuie să se dispună doar până la data terminării preavizului, ceea ce contravine art. 74 alin. (3) din lege. În baza Ordinului nr. 360/2005 și a Notei Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 3478 din 20 mai 2005, conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a emis decizia nr. 36 din 15 iunie 2005, prin care se stabilește că încetează raporturile sale de serviciu începând cu data de 16 iunie 2005, deci după 31 de zile de preaviz, decizie din care, însă, în opinia reclamantului, lipsește un articol.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c), ale alin. (4) lit. b) și ale alin. (7) ale aceluiași articol din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții au susținut că actele atacate sunt temeinice și legale, avându-se în vedere că: vechea funcție publică de director executiv adjunct s-a redus în temeiul art. 84 alin. (4) lit. b) și alin. (7) din Legea 188/1999, republicată; actuala funcție publică de director executiv adjunct cu atribuții noi în proporție de peste 60% ,a fost avizată de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, conform prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată; s-a respectat termenul de preaviz prevăzut în art. 85 din Legea nr. 188/1999, republicată; pentru organizarea și susținerea concursului în vederea ocupării noii funcții publice de director executiv adjunct, s-a primit avizul favorabil al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform prevederilor H.G.

nr. 1209/2003 și ale O.U.G. nr. 15/2005, aprobată prin Legea nr. 130/2005. S-a mai susținut că până la data comunicării Parchetului Național Anticorupție, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova era în reorganizare, iar reclamantul se afla în perioada de preaviz, postul său fiind restructurat conform Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 342/2005 și Ordinului nr. 343/2005. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 120 din 24 august 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, pe de o parte, că susținerile acestuia, în sensul că nu a avut loc o restructurare a postului, în raport cu probele administrate, sunt nefondate.

Pe de altă parte, s-a reținut că și cererea referitoare la necesitatea emiterii unei decizii de suspendare din funcție este nefondată, în raport cu faptul că reclamantul fusese eliberat din funcția deținută, prin Ordinul nr. 360/2005 și se afla în perioada de preaviz, suspendarea sa din funcție operând până la expirarea perioadei de preaviz. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul B.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, după reiterarea celor arătate în acțiunea sa, recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu a făcut o cercetare a cauzei, nu a administrat probele care erau necesare dezlegării pricinii.

Mai mult, arată recurentul, instanța a reținut că s-a redus postul său, în condițiile în care s-a organizat un concurs pentru ocuparea aceluiași post, rămas în organigramă, și nici nu s-a dovedit că atribuțiile s-au modificat în proporție de peste 50%. În opinia recurentului, deși din nici o probă aflată la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea condițiilor art. 84 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, totuși, instanța de fond a reținut doar susținerile părților. De asemenea, recurentul susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind, de fapt, nemotivată. Totodată, arată recurentul, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a Legii nr. 188/1999, republicată, iar faptul că măsuri similare cu cea reclamată, s-au luat la nivel național, nu este de natură a conferi legalitate, măsurii respective.

Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, cu dispozițiile legale incidente pricinii, precum și prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5), judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivarea sentinței este lacunară, atât cu privire la decelarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente pricinii, cât și referitor la probele necesare a fi administrate, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să examineze dacă textele de lege și actele normative indicate în preambulul Ordinului nr. 360 din 16 mai 2005, conferă legalitate acestuia, precum și deciziei nr. 36 din 15 iunie 2005. Totodată, instanța de fond avea obligația să examineze dacă susținerile părților cu privire la reducerea postului, reorganizarea activității cu modificare substanțială a atribuțiilor autorității publice, respectiv a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și a structurii organizatorice a compartimentelor, au sau nu la bază un material probatoriu consistent. De altfel, se constată că în cauză nu s-au solicitat nici măcar fișele postului respectiv (cea veche și cea nouă) și nici nu s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să constate proporția modificării atribuțiilor specifice postului, în raport și cu organigramele depuse la dosarul cauzei.

În consecință, constatându-se că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar criticile formulate acesteia, sunt fondate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se proceda în sensul arătat în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.T. împotriva sentinței civile nr. 120 din data de 24 august 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.