ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 909/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 iulie 2005, reclamantul B.T. a chemat în judecată Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Prahova, solicitând, pe calea contenciosului administrativ,

anularea Ordinului nr. 360 din 16 mai 2005, emis de directorul executiv al Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova și a Ordinului nr. 360 din 16

mai 2005, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, precum și

obligarea pârâților la emiterea deciziei de suspendare din funcția în care se

afla la data de 7 iunie 2005, când Parchetul Național Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești, cu adresa nr. 3/P/2004 din 26 mai 2005 (înregistrată la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, cu nr. 3950 din 7 iunie 2005), a

făcut cunoscut instituției publice că s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru

săvârșirea unor infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h) din

Legea nr. 188/1999, republicată.

Totodată, reclamantul a solicitat

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcția publică de director

executiv adjunct la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova,

începând cu 16 mai 2005, prin Ordinul nr. 360/2005, în baza greșitei

interpretări a dispozițiilor art. 84 alin. (7) din Legea nr. 188/1999,

republicată. Ulterior, arată reclamantul, i s-a acordat o perioadă de preaviz

până la 16 iunie 2005 și, în plus, prin adresa nr. 114273 din 16 mai 2005, se

precizează că atribuțiile postului cresc cu 60%, deci nu se reduce.

A mai arătat reclamantul, că la 7

iunie 2005, Parchetul Național Anticorupție Ploiești a comunicat Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, că a fost pusă în mișcare

acțiunea penală cu privire la persoana sa și în loc să se emită decizia de suspendare

a sa din funcție, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) din lege, pârâții au

apreciat că suspendarea trebuie să se dispună doar până la data terminării

preavizului, ceea ce contravine art. 74 alin. (3) din lege.

În baza Ordinului nr. 360/2005 și a

Notei Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 3478 din

20 mai 2005, conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a

emis decizia nr. 36 din 15 iunie 2005, prin care se stabilește că încetează

raporturile sale de serviciu începând cu data de 16 iunie 2005, deci după 31 de

zile de preaviz, decizie din care, însă, în opinia reclamantului, lipsește un

articol.

În drept, reclamantul a invocat

dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c), ale alin. (4) lit. b) și ale alin. (7)

ale aceluiași articol din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Prin întâmpinările formulate în

cauză, pârâții au susținut că actele atacate sunt temeinice și legale,

avându-se în vedere că: vechea funcție publică de director executiv adjunct s-a

redus în temeiul art. 84 alin. (4) lit. b) și alin. (7) din Legea 188/1999,

republicată; actuala funcție publică de director executiv adjunct cu atribuții

noi în proporție de peste 60% ,a fost avizată de către Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, conform prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată;

s-a respectat termenul de preaviz prevăzut în art. 85 din Legea nr. 188/1999,

republicată; pentru organizarea și susținerea concursului în vederea ocupării

noii funcții publice de director executiv adjunct, s-a primit avizul favorabil

al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform prevederilor H.G. nr. 1209/2003

și ale O.U.G. nr. 15/2005, aprobată prin Legea nr. 130/2005. S-a mai susținut

că până la data comunicării Parchetului Național Anticorupție, Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova era în reorganizare, iar reclamantul

se afla în perioada de preaviz, postul său fiind restructurat conform Ordinului

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 342/2005 și Ordinului

nr. 343/2005.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 120 din 24 august 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, pe de o parte, că

susținerile acestuia, în sensul că nu a avut loc o restructurare a postului, în

raport cu probele administrate, sunt nefondate.

Pe de altă parte, s-a reținut că și

cererea referitoare la necesitatea emiterii unei decizii de suspendare din

funcție este nefondată, în raport cu faptul că reclamantul fusese eliberat din

funcția deținută, prin Ordinul nr. 360/2005 și se afla în perioada de preaviz,

suspendarea sa din funcție operând până la expirarea perioadei de preaviz.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termen legal, reclamantul B.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale de

recurs, după reiterarea celor arătate în acțiunea sa, recurentul-reclamant

susține că instanța de fond nu a făcut o cercetare a cauzei, nu a administrat

probele care erau necesare dezlegării pricinii. Mai mult, arată recurentul,

instanța a reținut că s-a redus postul său, în condițiile în care s-a organizat

un concurs pentru ocuparea aceluiași post, rămas în organigramă, și nici nu s-a

dovedit că atribuțiile s-au modificat în proporție de peste 50%.

În opinia recurentului, deși din

nici o probă aflată la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea condițiilor art. 84

alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, totuși, instanța de fond a

reținut doar susținerile părților.

De asemenea, recurentul susține că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind, de fapt,

nemotivată.

Totodată, arată recurentul, instanța

de fond a făcut o aplicare greșită a Legii nr. 188/1999, republicată, iar

faptul că măsuri similare cu cea reclamată, s-au luat la nivel național, nu

este de natură a conferi legalitate, măsurii respective.

Examinând cauza, în raport cu toate

criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, precum și prin prisma dispozițiilor art.

304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 261 alin.

(5) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.

129 alin. (5), judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

În cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că motivarea sentinței este lacunară, atât cu privire la

decelarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente pricinii, cât și

referitor la probele necesare a fi administrate, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului.

Prin urmare, instanța de fond

trebuia să examineze dacă textele de lege și actele normative indicate în

preambulul Ordinului nr. 360 din 16 mai 2005, conferă legalitate acestuia,

precum și deciziei nr. 36 din 15 iunie 2005.

Totodată, instanța de fond avea

obligația să examineze dacă susținerile părților cu privire la reducerea

postului, reorganizarea activității cu modificare substanțială a atribuțiilor

autorității publice, respectiv a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală, precum și a structurii organizatorice a compartimentelor, au sau nu la

bază un material probatoriu consistent. De altfel, se constată că în cauză nu

s-au solicitat nici măcar fișele postului respectiv (cea veche și cea nouă) și

nici nu s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să constate

proporția modificării atribuțiilor specifice postului, în raport și cu

organigramele depuse la dosarul cauzei.

În consecință, constatându-se că

sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar criticile formulate acesteia,

sunt fondate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se proceda în

sensul arătat în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.T.

împotriva sentinței civile nr. 120 din data de 24 august 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2006.