ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 februarie 2005, reclamanta Asociația U.N.C.A.L.P. București, în contradictoriu cu A.R.R. și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 20 alin. (1) lit. d) și f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1170/2003, dat în executarea Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și de închiriere, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11 ianuarie 2005, a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ cu nr. 28496 din 29 decembrie 2004, emis de A.R.R., prin care s-a dispus suspendarea licenței de execuție pentru activitatea de dispecerat taxi seria DX nr. 956, aparținând reclamantei, pe o perioadă de o lună, începând cu data de 1 ianuarie 2005 și împotriva art. 20 alin. (1) lit. d) și f) din Ordinul nr. 1170/2003 (act normativ pe dispozițiile căruia se întemeiază măsura suspendării licenței). În opinia reclamantei, actul normativ a cărui suspendare îl solicită până la pronunțarea instanței de fond, încalcă cadrul legal stabilit prin Legea nr. 38/2003, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 105/2000, art. 53 C. pen.

și O.G. nr. 26/2000 și este de natură să creeze pagube majore, atât reclamantei, cât și membrilor asociației. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 996 din 7 martie 2005, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâți și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 695 din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și pe aceea a excepției lipsei de interes la acțiune. Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.R.R.

Prin aceeași sentință, s-a respins cererea reclamantei, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de suspendare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. d) și f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1170/2003, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, că, în raport cu obiectul cererii, precum și cu sfera atribuțiilor ce alcătuiesc competențele celor două autorități, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului are calitate procesuală pasivă. Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta, asociație nepatrimonială, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nici pentru sine și nici pentru membrii săi.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Asociația U.N.C.A.L.P. București, fără, însă, a-și încadra motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Totuși, prin dezvoltarea criticilor aduse soluției instanței de fond, se susține pe de o parte, că în mod greșit, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.R.R., respectiv fără a avea în vedere dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 625/1998, potrivit cărora A.R.R. este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, care acordă licențele de transport rutier, inclusiv licențe de execuție pentru activitatea de dispecerat taxi, sens în care sunt și prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare al A.R.R.

Recurenta-reclamantă susține că în această situație există identitate între pârâta A.R.R. și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aceasta, întrucât în virtutea legitimării sale procesuale, ea urmărește prevenirea producerii unui prejudiciu material membrilor săi, iar nu valorificarea unor drepturi substanțiale proprii. În condițiile în care, arată recurenta-reclamantă, nu ar mai exista dispecerat taxi în cadrul asociației, fiecare membru ar plăti unor societăți comerciale, sume mult mai mari, pentru a îndeplini condițiile de obținere a licențelor de taxi, pagubă iminentă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, fiind dovedită cu referire la membrii asociației.

Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, întregul material probatoriu, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond. Este, însă, de necontestat că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ, reglementată prin textul de lege arătat mai sus, reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a actului administrativ.

În acest sens, legea prevede de fapt întrunirea a trei condiții, pentru ca instanța să poată suspenda executarea actului: existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil (grațios) la autoritatea emitentă a actului. Din înscrisurile existente la dosar, rezultă fără putere de tăgadă că recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării art. 20 alin. (1) lit. d) și f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1170/2003, precum și faptul că aceasta s-a adresat emitentului actului, la data de 11 ianuarie 2005, iar instanței, abia la 24 februarie 2005, deci nu odată cu sesizarea emitentului.

De altfel, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ulterior ar fi atacat la instanța de fond, actul a cărui suspendare s-a solicitat. Prin urmare, chiar acest comportament procesual al recurentei-reclamante este de natură a naște îndoieli cu privire la existența prejudiciului invocat, nefiind dovedit nici cazul bine justificat. În plus, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, nu s-au făcut dovezi concludente, în sensul susținerilor recurentei-reclamante, cu privire la prevenirea unei pagube iminente, nici direct acesteia, ca asociație, având caracter nepatrimonial, dar nici membrilor asociației. Referitor la motivul de recurs ce vizează admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.R.R., se constată legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond.

Aceasta, întrucât ordinul a cărui suspendare se solicită, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) pct. 6 și pct. 12 din H.G. nr. 412/2004, care conferă Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, această atribuție în cadrul competenței sale stabilite de respectivul act normativ. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 14 și 28 ale Legii contenciosului administrativ și celor ale art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația U.N.C.A.L.P. împotriva sentinței civile nr. 695 din 13 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.