ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6454/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C., a solicitat anularea Deciziei nr. 60 din 29 decembrie 2010 emisă de pârât și suspendarea acesteia până la soluționarea contestației. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că desfășoară activitate conexă activității de transport, în regim de taxe, respectiv activitate de dispecerat taxi, iar în urma controlului efectuat de inspectorii D.T.I.C.

Constanța, a fost acuzată că împreună cu alți agenți economici cu activitate de dispecerat de taxi sub coordonarea a două asociații profesionale și patronale, au realizat o înțelegere pe orizontală constând în stabilirea concertată a tarifelor pe piața transportului de persoane în regim de taxi, înțelegere asimilată cu un control prin care au impus operatorilor de transport prin contractul de dispecerizare practicarea acestor tarife. În aceste condiții, C.C. a constatat încălcarea a dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea Concurenței prin realizarea unor înțelegeri și practici concertate având ca obiect majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi în Municipiul Constanța, începând cu luna iulie 2004 de către 10 societăți comerciale, întreprinderi cu activitate de dispecerizare taxi, printre care și reclamanta.

De asemenea, a fost constatată și încălcarea dispozițiile art. 9 lit. a) din Legea Concurenței prin acțiuni sau inacțiuni care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, constând în limitarea autonomiei întreprinderilor exercitată cu respectarea reglementărilor legale de către Consiliul Local Municipal Constanța începând cu data de 06 august 2008. Urmare acestor încălcări, s-a stabilit în sarcina societății o amendă contravențională în cuantum de 6,3% din cifra de afaceri pe anul 2009, respectiv 72.515 lei. A precizat reclamanta că legiferarea tarifelor minime de către Consiliul Local Constanța prin hotărâre a fost o obligație impusă de Legea 38/2003. Tarifele stabilite de Consiliul Local Constanța sunt tarifele pentru activitatea de taximetrie și nu se referă la activitatea de dispecerat taxi, care este o activitate conexă acestui serviciu.

Contractele încheiate de reclamantă cu transportatorii autorizați de taxi cuprind prevederi privind tarifele practicate în temeiul art. 15 alin. (8) din Legea nr. 38/2003 actualizată. Dispozițiile cuprinse în art. 9 lit. a) din Legea Concurenței care incriminează acțiunile sau inacțiunile care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, constând în limitarea autonomiei întreprinderilor exercitată cu respectarea reglementărilor legale nu pot fi aplicate în activitatea de taximetrie. Consultările cu nivelul A.P. nu pot constitui înțelegeri ale unui cartel economic. Reclamanta a mai arătat că practicarea tarifelor minime, care fac obiectul raportului, nu este rezultatul constituirii unui cartel cu alți agenți economici, ci doar voința operatorilor de taxi de a asigura funcționarea societății la tarifele fixate de administrația locală și de realitatea economică a pieței de taximetrie din Constanța.

Prin încheierea de ședință din 16 septembrie 2011 s-a luat act de cererea de renunțare formulată de reclamantă cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 60 din 29 decembrie 2010 a C.C. La termenul din 06 ianuarie 2012, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 771 din 3 februarie 2012 , Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C., ca fiind tardivă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea Concurenței nr. 21/1996, potrivit cărora deciziile emise de C.C.

vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel București. Curtea de apel București a reținut că Decizia nr. 60/2010 a fost comunicată de către inspectorul de concurență din Constanța, cu adresele din 13 ianuarie 2011, personal reprezentanților agenților economici vizați, care au dat număr de înregistrare de intrare, aplicând semnătura și ștampila de primire în data de 13 ianuarie 2011 (fila 109 dosar). În ceea ce privește pe reclamanta SC R. SRL, Decizia a fost primită cu adresa din 13 ianuarie 2011, pe care reclamanta a înregistrat-o cu număr de intrare nr. 6 din 13 ianuarie 2011, acțiunea fiind înregistrată la instanță la 18 februarie 2011, deci peste termenul legal.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 se împlinea în ziua de 12 februarie 2011 - sâmbătă, astfel că termenul pentru depunerea acțiunii, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv luni 14 februarie 2011, dată depășită de reclamantă, așa cum rezultă din data de pe plicul poștal aflat la fila 74 dosar. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, recurenta - reclamantă a susținut că la sediul societății s-a comunicat o adresă din 13 ianuarie 2011, prin care se aducea la cunoștință faptul că a fost emisă Decizia nr. 60/2010, care nu este definitivă, urmând ca până la data de 17 februarie 2011, societatea să formuleze obiecții privitor la corectitudinea datelor înscrise în decizie, în caz contrar după data de 18 februarie 2011, decizia fiind definitivă, urma a se publica pe sit-ul oficial al instituției. Prin urmare, în opinia recurentei, termenul de contestare a deciziei începea să curgă de la data de 18 februarie 2011. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare. Prin cererea de recurs, recurenta pretinde ca în conținutul adresei din 13 ianuarie 2011 de însoțire a Deciziei nr. 60/2010, C.C. ar fi informat-o că decizia nu este în forma finala și solicita observații față de aceasta decizie. În mod evident, însă, adresa la care face referire recurenta cuprinde solicitarea formulată de intimată în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, potrivit cărora „la publicarea deciziilor se va ține seama de interesele legitime ale întreprinderilor în cauză, astfel încât secretul de afaceri să nu fie divulgat”.

Prin urmare, mențiunea din adresa de însoțire a Deciziei nr. 60/2010 emisă de C.C. se referea la posibilitatea agentului economic, vizat de decizie, sa comunice autorității, în vederea publicării pe pagina de web, dacă anumite date financiare din cuprinsul deciziei, pe care le consideră secrete de afaceri, să fie neutralizate la afișarea pe site-ul public, pentru a nu fi divulgate publicului care accesează pagina de web a C.C. Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate avea în vedere susținerea recurentei și datorită faptului că o varianta/proiect de decizie nu îi putea fi comunicată în vederea formulării eventualelor observații, acestea putând fi formulate doar prin exercitarea caii de atac prevăzuta de lege.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SRL împotriva sentinței nr. 711 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2013.