ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5696/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 1 februarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. , pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, iar pe inculpatul I.S., pentru aceeași infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., la 7 ani de închisoare. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis prezența în Municipiul București a inculpatului I.S. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În sfârșit s-a menținut starea de arest a inculpaților. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, în seara zilei de 13 iunie 2004, partea vătămată N.I. a mers la un bar aflat în zona Otopeni unde a consumat mai multe sticle de bere. Spre miezul nopții au oprit și cei doi inculpați, care s-au așezat la masă și partea vătămată, intrând în vorbă și consumând împreună mai multe sticle de bere. În jurul orelor 6,30, partea vătămată s-a hotărât să părăsească localul, deși inculpații au insistat să mai rămână. În timp ce se îndrepta spre stația de autobuz, amplasată pe Șos. București – Ploiești, cei doi inculpați au urmărit-o, iar I.S. în zona pasarelei Otopeni a împins partea vătămată trântind-o la pământ.

În momentul în care aceasta s-a ridicat, a fost din nou lovită în fața atât de inculpatul I.S. cât și P.M., care a lovit-o cu pumnul în zona urechii, după care partea vătămată a fost împinsă în șanț. La ieșire inculpatul I.S. avea asupra sa rucsacul părții vătămate. Inculpații au mai deposedat partea vătămată și de suma de 3.800.000 lei și un telefon mobil, lăsând-o pe aceasta în stare de inconștiență, plecând să consume băuturi, ocazie cu care au împărțit și bunurile, după care fiecare s-a îndreptat spre domiciliul lor. Împotriva acestei hotărâri inculpații au formulat apel. Inculpatul P.M. a criticat sentința instanței de fond în principal pentru neconcordanța dintre minuta comunicată și cea redactată, iar sub cel de-al doilea motiv sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că a lovit partea vătămată dar că a cerut cu împrumut suma de 50.000 lei de la inculpatul I.S., fără a cunoaște proveniența lor.

Inculpatul I.S. a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ci de infracțiunea de tăinuire. Prin decizia penală nr. 311 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților. Împotriva acestei decizii pronunțată de instanța de control judiciar inculpații au cerut în principal achitarea potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând nevinovăția, iar în subsidiar reducerea pedepselor. Recursurile sunt nefondate. Curtea, analizând ansamblul probator administrat în cauză, constată că, în mod corect instanțele au stabilit vinovăția inculpaților pe baza depozițiilor testimoniale nemijlocite, cea a martorului ocular S.D., a cărei declarație coroborată cu recunoașterea parțială a inculpaților și cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală cât și la instanța de fond.

Critica vizând greșita reținere a situației de fapt în raport de care inculpații au fost considerați autori ai faptei de tâlhărie este nefondată, participația stabilindu-se pe baza declarațiilor martorului S.D., care se afla în apropiere și care a observat modul de desfășurare a altercației infracționale (urmărirea părții vătămate, care au lăsat-o și au împins-o în șanț și cum inculpatul I.S. a ieșit din șanț cu rucsacul părții vătămate) dar și potrivit declarației părții vătămate și recunoașterii parțiale a inculpaților. Așadar, încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind rezultatul unei analize judicioase a mijloacelor de probă aflate la dosar.

În ce privește critica ce vizează greșita individualizare a pedepsei, instanța de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (în loc public și însoțit de alt făptuitor) cât și circumstanțele personale (pe lângă existența antecedentelor penale în cazul inculpatului P.M., care anterior a fost condamnat de 3 ori la pedeapsa cu închisoarea aplicate pentru fapte contra patrimoniul, inclusiv tâlhărie, s-a reținut și atitudinea celor doi inculpați în fața organelor judiciare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal. În raport de aceste date, instanțele au apreciat că numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, se poate realiza scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Pentru aceleași considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați în baza prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apreciind că nu sunt motive pentru reducerea pedepselor inculpaților. Se va deduce timpul arestării preventive de la 15 iunie 2004 la zi. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.S. și P.M. împotriva deciziei penale nr. 311 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iunie 2004 la 3 octombrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2006.