ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5696/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120

din 1 februarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea

inculpatului

P.M.

, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, iar

pe inculpatul

I.S.,

pentru

aceeași infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., la 7 ani de închisoare.

În baza art. 116 C. pen.,

s-a interzis prezența în Municipiul București a inculpatului I.S.

În baza art. 14 și 346 C.

proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

În sfârșit s-a menținut

starea de arest a inculpaților.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-a reținut că, în seara zilei de 13 iunie 2004, partea vătămată N.I. a

mers la un bar aflat în zona Otopeni unde a consumat mai multe sticle de bere.

Spre miezul nopții au oprit și cei doi inculpați, care s-au așezat la masă și

partea vătămată, intrând în vorbă și consumând împreună mai multe sticle de bere.

În jurul orelor 6,30, partea

vătămată s-a hotărât să părăsească localul, deși inculpații au insistat să mai

rămână.

În timp ce se îndrepta spre

stația de autobuz, amplasată pe Șos. București – Ploiești, cei doi inculpați au

urmărit-o, iar I.S. în zona pasarelei Otopeni a împins partea vătămată trântind-o

la pământ. În momentul în care aceasta s-a ridicat, a fost din nou lovită în

fața atât de inculpatul I.S. cât și P.M., care a lovit-o cu pumnul în zona

urechii, după care partea vătămată a fost împinsă în șanț.

La ieșire inculpatul I.S.

avea asupra sa rucsacul părții vătămate. Inculpații au mai deposedat partea

vătămată și de suma de 3.800.000 lei și un telefon mobil, lăsând-o pe aceasta

în stare de inconștiență, plecând să consume băuturi, ocazie cu care au

împărțit și bunurile, după care fiecare s-a îndreptat spre domiciliul lor.

Împotriva acestei hotărâri

inculpații au formulat apel.

Inculpatul P.M. a criticat

sentința instanței de fond în principal pentru neconcordanța dintre minuta

comunicată și cea redactată, iar sub cel de-al doilea motiv sub aspectul

individualizării pedepsei, arătând că a lovit partea vătămată dar că a cerut cu

împrumut suma de 50.000 lei de la inculpatul I.S., fără a cunoaște proveniența

lor.

Inculpatul I.S. a solicitat

în principal achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând

că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ci de infracțiunea

de tăinuire.

Prin decizia penală nr. 311

din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondate, apelurile inculpaților.

Împotriva acestei decizii

pronunțată de instanța de control judiciar inculpații au cerut în principal

achitarea potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

susținând nevinovăția, iar în subsidiar reducerea pedepselor.

Recursurile sunt nefondate.

Curtea, analizând ansamblul

probator administrat în cauză, constată că, în mod corect instanțele au

stabilit vinovăția inculpaților pe baza depozițiilor testimoniale nemijlocite,

cea a martorului ocular S.D., a cărei declarație coroborată cu recunoașterea

parțială a inculpaților și cu celelalte probe administrate în faza de urmărire

penală cât și la instanța de fond.

Critica vizând greșita

reținere a situației de fapt în raport de care inculpații au fost considerați

autori ai faptei de tâlhărie este nefondată, participația stabilindu-se pe baza

declarațiilor martorului S.D., care se afla în apropiere și care a observat

modul de desfășurare a altercației infracționale (urmărirea părții vătămate,

care au lăsat-o și au împins-o în șanț și cum inculpatul I.S. a ieșit din șanț

cu rucsacul părții vătămate) dar și potrivit declarației părții vătămate și

recunoașterii parțiale a inculpaților.

Așadar, încadrarea juridică

a faptei este corectă, fiind rezultatul unei analize judicioase a mijloacelor

de probă aflate la dosar.

În ce privește critica ce

vizează greșita individualizare a pedepsei, instanța de fond și cea de apel au aplicat

corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art.

72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (în

loc public și însoțit de alt făptuitor) cât și circumstanțele personale (pe

lângă existența antecedentelor penale în cazul inculpatului P.M., care anterior

a fost condamnat de 3 ori la pedeapsa cu închisoarea aplicate pentru fapte

contra patrimoniul, inclusiv tâlhărie, s-a reținut și atitudinea celor doi

inculpați în fața organelor judiciare de natură a împiedica buna desfășurare a

procesului penal.

În raport de aceste date,

instanțele au apreciat că numai prin aplicarea unei pedepse privative de

libertate, se poate realiza scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art.

52 C. pen.

Pentru aceleași

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpați în baza prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apreciind că nu sunt motive pentru reducerea

pedepselor inculpaților.

Se va deduce timpul

arestării preventive de la 15 iunie 2004 la zi.

Văzând și prevederile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații I.S. și P.M. împotriva deciziei penale nr. 311

din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iunie 2004 la 3 octombrie

2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 octombrie 2006.