ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5612/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 427/2004 reclamanții D.T. și D.E. au chemat în judecată pe Primarul general al Municipiului București solicitând anularea Dispoziției nr. 2554 din 25 februarie 2004 emisă de acesta și admiterea cererii de despăgubire formulată de reclamanți prin punerea în posesie cu terenul situat în sector 3, alăturat suprafeței de 142 mp restituită deja reclamanților conform deciziei civile nr. 423 din 21 februarie 2000 și a dispoziției nr. 1159 din 19 iunie 2001. Tribunalul București prin sentința civilă nr. 573 din 16 iunie 2004, a respins ca neîntemeiată contestația reținând că terenul pentru care au solicitat punerea în posesie nu este proprietatea reclamanților, ci a fost solicitat ca echivalent al construcției demolate de pe terenul proprietatea lor.

S-a reținut că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la construcția demolată, nedepunându-se autorizația de construire. Reclamanții au formulat apel împotriva acestei hotărâri, iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 51 din 12 ianuarie 2005, a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, susținând, în esență, că greșit a reținut instanța de apel că măsura reparatorie propusă de ei (prin compensare cu alt imobil echivalent) nu este prevăzută de lege și că nu au probat existența unei construcții pe terenul lor, deși rezultă chiar din contractul de vânzare-cumpărare că s-a cumpărat o construcție „sinistrată prin incendiu”.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru argumentele următoare. Așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți, ei au dobândit suprafața indiviză de 142 mp, ce face parte integrantă din suprafața totală de 495 mp, teren și corpul de construcție nr. 3, compus din 3 camere, „sinistrate prin incendiu”. Așa cum corect a reținut curtea de apel, prin decizia civilă nr. 423 din 21 februarie 2000, Tribunalul București a constatat nulitatea ofertei de donație autentificată sub nr. 2380 din 6 martie 1973 cu privire la suprafața de 142 mp situată în sector 3 și au fost obligați Consiliul General al Municipiului București și Consiliul local sector 3 București să le lase terenul în deplină proprietate și liniștită posesie.

Deși este adevărat că reclamanții au fost înscriși în evidențele fiscale cu o construcție având o suprafață de 67,60 mp și o valoare de asigurare de 23.114 lei la nivelul anului 1966, situație ce i-ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru construcția demolată, în raport cu conținutul notificării și al contestației formulate, prin care se solicită doar punerea în posesie cu suprafața de 353 mp, alăturată suprafeței de 142 mp deja restituită, ca o compensare cu valoarea construcției demolate, teren asupra căruia reclamanții nu au fost niciodată proprietari, în mod judicios instanța de apel, ca și cea de fond, au apreciat că cererea nu poate fi primită, deoarece această măsură reparatorie propusă nu este prevăzută de lege, decât în ipoteza în care bunul ar fi fost deținut de o organizație cooperatistă.

De altfel, din înscrisul aflat la fila 48, dosar fond, respectiv notificarea nr. 876 din 28 iulie 2003, rezultă că terenul solicitat de reclamanți este la rândul său revendicat de numiții L.N. și C.P. Așa fiind, criticile exprimate nefiind fondate, nu pot fi primite, iar recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii D.T. și D.E. împotriva deciziei nr. 51 din 12 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.