ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 594 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Satu Mare a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., pe inculpatul B.M.A. pentru infracțiunea de cultivare și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzut și pedepsit de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 și în baza art. 18 1 alin. (3) și art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., i-a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 RON. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen. și art. 18 1 C. pen., a fost achitat inculpatul L.S.O. pentru infracțiunea de cultivare și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 și în baza art. 18 1 alin. (3) și art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost aplicată acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 RON. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., a fost achitat inculpatul G.M., pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzut și pedepsit de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 și în baza art. 18 1 alin. (3) și art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 500 RON.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 a fost confiscată cantitatea de 0,8 grame cannabis ridicată din domiciliul inculpatului L.S.O. și cantitatea de 8,200 grame cannabis din autoturismul SM-04-000. S-a constatat că inculpații au fost reținuți, în perioada 27-28 septembrie 2005, și s-a luat față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara pe perioada 28 septembrie - 27 octombrie 2005. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că cei trei inculpați, împreună cu M.N. și B.R. își procurau în perioada în care se aflau în Timișoara, de la persoane neidentificate, cannabis, pe care îl consumau împreună.

În primăvara anului 2005, inculpații B.M.A. și L.S.O., în vederea consumului propriu și în baza unei înțelegeri prealabile, au cultivat în zona inundabilă a râului Someș, în apropierea uzinei de apă, „canabis sativa” și s-au deplasat periodic în locul respectiv pentru a curăța plantele și pentru a le uda. Ulterior, despre acest lucru, i-au povestit și inculpatului G.M., stabilit în Italia împreună cu părinții, și cu care corespondau prin Internet, în momentul în care acesta a venit în România pentru a se înscrie la facultate, dar și numiților M.N. și B.R., cu care s-au deplasat la locul plantației de cannabis. În luna septembrie 2005, plantele, ajunse la maturitate, au fost culese de inculpații B.M.A.

și L.S.O., care, chiar în ziua culesului, au și consumat o parte din canabis. La data de 13 septembrie 2005, inculpatul B.M.A., împreună cu fratele său, B.R. au cules o parte din plante, pe care le-au pus la uscat într-un loc din apropiere, împrejurare ce rezultă din declarațiile luate celor doi, dar și din înregistrările video ce au fost făcute cu autorizarea Tribunalului Satu Mare. Cei trei inculpați s-au înțeles să se deplaseze la locul unde plantaseră cannabis, la data de 27 septembrie 2005, sens în care inculpatul L.S.O. a luat de acasă un rucsac și un foarfece, inculpatul B.M.A. a luat de la farmacie 3 perechi de mănuși chirurgicale, cei doi cumpărând și pungi de plastic și casolete în care să depoziteze plantele culese, plecând spre plantație cu autoturismul marca Renault Clio, proprietatea E. SRL Satu Mare, al cărei administrator este mama inculpatului L.S.O., L.L.

Cei trei inculpați au cules cannabisul, l-au pus în recipientele cumpărate în acest scop, iar inculpatul B.M.A. a confecționat o țigară din care au fumat cu toții, după care s-au deplasat către centrul municipiului Satu Mare, fiind opriți de lucrătorii de poliție pe Drumul Botizului, prilej cu care în mașină a fost găsită cantitatea de 8,200 grame cannabis, rezultat în urma cântăririi, iar la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului L.S.O., a mai fost ridicată cantitatea de 0,8 grame canabis. În urma analizelor de laborator efectuate, s-a stabilit că planta cultivată de inculpați este prevăzută de Legea nr. 143/2000 ca făcând parte din categoria drogurilor de risc. Probele biologice recoltate de la inculpați au evidențiat că aceștia consumaseră canabis.

Instanța de fond, având în vedere circumstanțele reale ale producerii faptei, dar și pe cele personale ale inculpaților, a apreciat că fapta comisă de aceștia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva sentinței a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., întrucât fapta inculpaților prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 207/A/2006, a respins, ca nefondat, apelul formulat apreciind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, reținând că inculpații au cultivat cannabis doar pentru folosul propriu, iar amenda administrativă aplicată este suficientă pentru reeducarea acestora.

Împotriva deciziei a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește greșita achitare a inculpaților. Se pretinde că la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte incriminate de legea penală trebuie avute în vedere scopul urmărit, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului. Se arată că valoarea socială încălcată este reprezentată de relațiile sociale care protejează populația împotriva consumului, a traficului de droguri, ori, în acest caz nu se poate susține că fapta inculpaților aduce o minimă atingere valorii sociale ocrotită prin legea penală, avându-se în vedere cel puțin deplasarea lor periodică la locul culturii de canabis și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.

Se solicită casarea celor două hotărâri pronunțate în fond și apel și condamnarea inculpaților pentru infracțiunea săvârșită. Examinând hotărârile în raport de criticile invocate de recurent, care vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca și din oficiu pentru cazurile la care se referă art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Stabilirea gradului de pericol social al infracțiunii este rezultatul verificării modului și mijloacelor de săvârșire a infracțiunii, a scopului urmărit și a împrejurărilor în care fapta a fost comisă, a urmării produse și a circumstanțelor personale ale făptuitorilor. În cauză, este de constatat că inculpații s-au înțeles să planteze și au plantat cannabis, drog de risc, pentru consumul propriu, într-o zonă inundabilă a râului Someș și s-au îngrijit de întreținerea culturii și apoi au urmărit recoltarea acesteia. Aflați la o vârstă fragedă și cu rezultate bune în procesul instructiv-educativ, inculpații au urmărit să-și procure cannabis pentru a-și satisface curiozitatea, fără să-și dea seama de amploarea și rapiditatea dezvoltării culturii de canabis a cărei plantare o inițiaseră.

În nici un moment inculpații nu au urmărit să valorifice produsele obținute din cultură și s-au limitat la consumul propriu accidental. Ulterior inițierii acestei activități, inculpații s-au înscris și urmează în prezent cursurile unor facultăți de prestigiu, cu rezultate bune la învățătură, iar din buletinele de analiză medicală efectuate în faza de judecată rezultă că nu s-au depistat droguri în urină, aspecte care denotă caracterul accidental al faptelor săvârșite, în viața acestora. Inculpații nu au căutat să-și asigure decât droguri pentru consumul propriu, astfel că nu au fost periclitate în mod deosebit relațiile sociale care privesc viața persoanelor. Pe parcursul întregului proces penal, inculpații, necunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut și regretat sincer faptele și au trezit instanțelor convingerea că nu vor mai fi subiecți activi ai vreunor infracțiuni.

Toate aceste împrejurări duc la concluzia că faptele inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că în mod justificat instanțele anterioare au dispus achitarea acestora pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen. și au aplicat acestora sancțiuni administrative stabilite conform art. 18 1 alin. (3) și art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 207/ A din 12 decembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații B.M.A., G.M. și L.S.O. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2007.