ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții D.L.A. și H.L. au chemat

în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureș, solicitând

Tribunalului Mureș pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 6383/2004,

solicitând modificarea parțială a dispoziției nr. 5689/2004 emisă în temeiul

Legii nr. 18/2001, în sensul restituirii integrale a imobilului situat în Târgu

Mureș și nu numai a cotei de ½ consemnată în dispoziția atacată.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1056 din 7 iulie 2005 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, luând act

de faptul că în privința reclamantului H.L. (decedat în cursul procesului)

acțiunea a fost continuată de moștenitoarea acestuia, S.E.

Sentința a rămas definitivă, prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârât, potrivit deciziei nr.

495/A din 15 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1411/2005/C.

Pentru a adopta această soluție

instanțele anterioare au reținut următoarele:

Prin dispoziția contestată s-a

apreciat că reclamanții ar fi îndreptățiți la restituirea doar a cotei de ½

din imobil, întrucât în anexa la Decretul nr. 92/1950, același imobil apare la

poziția 409 ca fiind naționalizat de la numiții L.L. și H.L., iar la poziția

394 ca fiind naționalizat de la un alt proprietar, numitul J.E.

Aceeași susținere, reluată în timpul procesului, a fost înlăturată

argumentat de faptul că ulterior naționalizării, imobilul a fost transcris în

C.F. Târgu-Mureș cu mențiunea că a fost naționalizat de la proprietarii L.L. și

H.L., nu și de la numitul J.E., care a fost proprietarul unui imobil învecinat

(str. L. nr. 5 ), de asemenea naționalizat conform înscrisurilor din cartea

funciară, fiind posibil ca încheierea de la poziția nr. 394 din lista anexă la

Decretul nr. 92/1950 să fie eronată în privința numărului administrativ al

imobilului.

Referitor la cotele de proprietate

s-a reținut că reclamantul inițial a deținut cota de ½ parte din imobil,

moștenită de S.E.

Cealaltă cotă de ½, aparținând

coproprietarului L.L., urma să fie moștenită conform testamentului întocmit de

aceasta, de nepoții de frate, L.A. și L.L.

În testament s-a prevăzut că în

situația în care unul dintre moștenitori nu mai este în viață la data preluării

succesiunii sau nu i se mai poate preda bunul, locul lui va fi luat de fratele

acestuia.

L.A., decedat la 29 septembrie 1992

nu a făcut nici un act de acceptare a legatului (aspect confirmat prin

declarația autentificată dată de fiica acestuia) situație în care, conform

clauzelor din testament, întreaga cotă de ½ i se cuvine reclamantei D.L.A.,

moștenitoarea legatarului L.L. decedat la 20.08.1997.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelantul pârât Primarul municipiului Târgu-Mureș,

criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea cazului de modificare

invocat, sunt reiterate motivele de apel.

1.În primul rând, recurentul arată

că reclamantele nu au făcut dovada că numitul J.E. nu ar fi deținut în

proprietate și o cotă parte din imobilul situat în str. R. ( fostă L.) nr. 4,

situație în care, figurând la poziția 394 din lista anexă a Decretului nr. 92/1950,

conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, se presupune că imobilul a fost

naționalizat și de la aceasta, reclamantelor cuvenindu-i-se doar o cotă de ½

din imobil (câte ¼ pentru fiecare), în limita căreia s-a dispus

restituirea prin dispoziția nr. 5689/2004.

2.Se mai susține că și în situația

în care s-ar presupune că imobilul ar fi aparținând doar antecesorilor reclamantelor,

soluția instanțelor anterioare este greșită în ceea ce privește cota de

proprietate cuvenită reclamantei D.L.A., întrucât aceasta este moștenitoarea

doar a unuia din legatarii testamentari ai proprietarului L.L., iar cota parte

transmisă prin succesiune testamentară lui L.A. nu a fost solicitată a fi

restituită în natură și nu s-a dovedit de către nici una dintre reclamante

calitatea de moștenitoare a acestuia.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat.

1.Este adevărat că art. 22

1

introdus

în Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 prevede că existența sau

întinderea dreptului de proprietate se rezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, însă numai în absența

unor probe contrare.

Contrar afirmației recurentului, din

înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că la data naționalizării

proprietari exclusivi ai imobilului din str. R. nr. 4 au fost antecesori

intimatelor reclamante și că prezumția instituită de art. 22

1

din

Legea nr. 10/2001, raportat la poziția nr. 394 din anexa Decretului nr. 92/1950

a fost răsturnată.

Deși în anexa la Decretul nr.

92/1950, imobilul din str. L. nr. 4 este înregistrat la două numere de ordine

diferite, respectiv la poz. 404 ca fiind preluat din proprietatea antecesorilor

reclamantelor iar la poz. 394 ca fiind preluat de la numitul J.E., cu ocazia

naționalizării a fost transcris în C.F. Târgu Mureș, nr. ord. 201, nr. top

2198, cu mențiunea expresă că până la naționalizare a fost „proprietatea lui

Lo.L. și Dr. H.L.”.

De asemenea, din înscrisurile de

cartea funciară rezultă că numitul J.E. a fost proprietarul tabular al

imobilului situat în str. Lenin nr. 5 , înscris în C.F. nr. 2125 Târgu Mureș,

nr. top 177, succedat fiind la nivelul anului 1949 de șase moștenitorii.

Conform copiei fidele a C.F. nr.

2125 Târgu Mureș (fila 196-197 dosar tribunal ) imobilul din str. Lenin nr. 5 a

fost de asemenea naționalizat în baza Decretuluzi nr. 92/1950 și „transcris în

C.F. cu titlul de naționalizare în favoarea Statului Român”.

Potrivit adresei nr. C/199/2005

comunicată reclamantei D.L.A., Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele

Naționale atestă împrejurarea că „cercetând anexa la decretul nr. 92/1950(...)

a constatat că nu figurează imobilul din str. L. nr. 5” (fila 194 dosar

tribunal).

Or, coroborând aceste înscrisuri, în

mod logic, verosimil și convingător, instanțele anterioare au ajuns la

concluzia că încheierea de la poziția nr. 394 din lista anexă la Decretul nr.

92/1950 a imobilului din str. L. nr. 4 pe numele numitului J.E. este rezultatul

unei simple greșeli materiale în privința numărului administrativ al imobilului

și că, în realitate, la această poziție (394) a fost naționalizat imobilul din

str. L. nr. 5, naționalizarea imobilului în litigiu, situat în str. L. nr. 4

făcându-se la poziția 409 pe numele antecesorilor reclamantelor.

2.Cu privire la cea de-a doua

critică, ce vizează, în subsidiar, cota parte din imobil transmisă prin

succesiunea testamentară din patrimoniul coproprietarului L. în patrimoniul lui

L.L., autorul reclamantei D.L.A., instanța de recurs își însușește argumentele

de fond în raport cu care instanța de apel a înlăturat același motiv invocat de

pârât în etapa procesuală anterioară.

Din punct de vedere procedural,

Curtea constată că acest motiv de apel nu se impunea a fi analizat pe fond în

condițiile în care prin dispoziția atacată în justiție pârâtul chemat în

judecată nu a contestat modul și limitele în care a operat transmisiunea succesorală

de la coproprietarul L.L. la reclamanta D.L.A., ci a recunoscut titularilor

notificărilor dreptul la restituirea în natură a cotelor părții din imobil

aparținând antecesorilor reclamantelor, apreciind însă (eronat, după cum s-a

demonstrat în cursul procesului) că antecesorii au deținut în proprietate la

data naționalizării doar ½ parte din imobil.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispoziției art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie

respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu

Mureș împotriva deciziei nr. 495/A din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Târgu

Mureș secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurent la 3.212,80 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2007.