ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1323/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1323/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, la data de 22 iunie 2005, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii acesteia nr. 5405 din 23 mai 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 octombrie 2002, iar nu cu data de 1 mai 2005, așa cum în mod greșit se prevede în hotărârea contestată.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, copia livretului militar și certificatul nr. 65.057/2005, eliberat de Direcția Arhivelor Naționale, arătând că în perioada 1 martie 1956 - 31 martie 1958 a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și că, deși i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în mod greșit aceste drepturi i-au fost acordate începând cu data de 1 mai 2005, iar nu cu data de 1 octombrie 2002, în raport cu data formulării primei cereri.
Prin sentința civilă nr. 112/F/CA din 30 septembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și, anulând în parte hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 octombrie 2002, în raport cu data formulării primei cereri. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși dovada satisfacerii stagiului militar în cadrul detașamentelor de muncă a fost prezentată de reclamant abia cu ocazia formulării celei de-a doua cereri, această situație exista, totuși, și la momentul formulării primei cereri. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.
civ., pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivându-și recursul, pârâta arată că, înaintea depunerii celei de-a doua cereri, reclamantul mai formulase o cerere care, în lipsa condițiilor prevăzute de lege, a fost respinsă prin hotărârea nr. 1786 din 2 aprilie 2003, necontestată. Cum dovada satisfacerii stagiului militar în cadrul detașamentelor de muncă a fot prezentată de reclamant abia cu ocazia formulării celei de-a doua cereri, la data de 25 aprilie 2005, în mod corect Comisia a acordat drepturile, prin raportare la această din urmă dată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 5 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. Cum cererea intimatului-reclamant a fost depusă la data de 25 aprilie 2005, în mod corect a procedat recurenta-pârâtă, la acordarea drepturilor pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 mai 2005, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.
Este adevărat că reclamantul formulase, anterior, la data de 6 septembrie 2002, o primă cerere, având același obiect, însă aceasta, fiind respinsă de Comisie prin hotărârea nr. 1786 din 2 aprilie 2003, necontestată de petent, nu poate fi avută ca reper în stabilirea datei începând de la care să-i fie acordate intimatului-reclamant, drepturile decurgând din calitatea sa de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, stabilită ca urmare a formulării celei de-a doua cereri. Pentru motivele arătate, recursul va fi admis, iar hotărârea instanței de fond fiind netemeinică și nelegală, va fi modificată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 112/F/C.A. din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului B.G. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.