ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10

noiembrie 2003, reclamantul S.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 298 din 16

octombrie 2003, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerul Administrației și Internelor, prin care i s-a respins plângerea

formulată împotriva hotărârii nr. 316.056 din 7 august 2003 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Constanța, menținându-se această hotărâre și decizia de imputare nr.

317.584 din 18 aprilie 2003.

În motivarea acțiunii arată că a

fost ignorată prevederea constituțională referitoare la neretroactivitatea

legii, ca și dispozițiile Legii nr. 247/2002 și O.G. nr. 68/2002, care

stabilesc reducerea cheltuielilor telefonice cu 20%, față de media anului 2001

sau cu 10%, față de anul de referință, cu aplicarea indicelui de corecție egal

cu valoarea inflației.

Mai arată că în baza O.G. nr.

80/2001 s-au aprobat de către ministrul de interne, 3000 impulsuri pe lună,

pentru un post telefonic de oraș, dar Ordinul din 2001 al Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Constanța a stabilit 900 impulsuri.

Menționează că cercetarea

administrativă s-a făcut cu încălcarea legii și că a fost obligat și la plata

contravalorii convorbirilor telefonice date din biroul său, în timp ce se afla

în concediu de odihnă.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 119/CA din 10 martie 2005, a admis în parte acțiunea, dispunând anularea parțială a hotărârii nr. 29 din 16 octombrie 2003

și a deciziei de imputare nr. 317.584 din 18 aprilie 2003, până la concurența

sumei de 3.168.363 lei, pentru care se va menține decizia.

Instanța reține, în motivarea

sentinței, că suma de 3.489.763 lei, imputată reclamantului, trebuie diminuată

cu suma de 312.400 lei, rezultată din recalcularea normei de consum, așa cum

rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, ținându-se cont că nu s-a

calculat depășirea contravalorii convorbirilor telefonice în baza ultimului act

normativ în vigoare la momentul controlului.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, reclamantul S.I. și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Reclamantul consideră că cercetarea

administrativă s-a efectuat în baza unui ordin al Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră care prevedea un număr de 900 impulsuri pe lună pentru un

post telefonic, față de cota de 3.000 impulsuri stabilită de Ministerul Administrației

și Internelor, prin Ordinul nr. 203243/2001, dat în urma adoptării O.G. nr.

80/2001, în care se specifica diminuarea cu 30% a cotelor telefonice față de

media lunară a anului 2001, pentru ca ulterior diminuarea să fie stabilită la

10%.

Susține că expertul nu trebuia să

rețină consemnările din procesul-verbal de cercetare administrativă și că nu

s-a avut în vedere împrejurarea că a sesizat în scris, în mai multe rânduri,

situația celor 69 convorbiri telefonice din biroul său, în timp ce se afla la domiciliu,

cheia de la biroul său rămânând la unitate, prezentând în acest sens documente

care nu au fost luate în considerare de către expertul contabil și de instanța

de judecată.

Pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece

instanța a ignorat Ordinul nr. 68831 din 7 decembrie 2001 al Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră, care a fost emis în baza art. 11 din O.U.G.

nr. 104/2001 și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, instanța având în

vedere exclusiv concluziile din raportul de expertiză contabilă care a ținut

cont de O.G. nr. 68/2002, nu de Ordinul nr. 68.831/2001 al Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră.

Menționează că s-au cheltuit

integral creditele bugetare aprobate de către Inspectorul general al

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în calitate de ordonator

secundar de credite.

Analizând motivele de recurs

invocate de părți, care vor fi discutate împreună, Înalta Curte reține

următoarele:

Prin decizia nr. 317.584/2003, emisă

de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța s-a

imputat recurentului-reclamant, suma de 3.480.763 lei reprezentând

contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate peste norma alocată în

perioada 6 octombrie 2002 - 5 decembrie 2002, decizie de imputare ce a fost

menținută prin hotărârea nr. 316.056 din 7 august 2003, a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Constanța și prin hotărârea nr. 29 din 16 octombrie 2003 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Din procesul-verbal de cercetare

administrativă încheiat la 31 iulie 2003, rezultă că recurentului-reclamant i

s-a adus la cunoștință efectuarea cercetărilor în ce privește convorbirile

telefonice efectuate peste norma aprobată de la postul telefonic aflat în

biroul său, în perioada 6 octombrie - 5 decembrie 2003, dar că acesta nu a consimțit

să furnizeze comisiei de cercetare administrative, probe în apărare, în sensul

identificării instituțiilor și persoanelor care au fost apelate în interesul

serviciului.

Mai rezultă că i s-au înmânat

desfășurătoarele cu convorbirile telefonice efectuate în perioada în discuție

de la postul telefonic din biroul său și că de către cadrele de la

compartimentele operative, s-a folosit acest telefon, numai în prezența

acestuia și doar în interesul serviciului.

Susținerea recurentului-reclamant,

că în perioada respectivă s-a aflat în concediu, iar cheia de la biroul său a

fost folosită de către personalul operativ, care a efectuat convorbiri

telefonice în lipsa sa, nu este de natură să-l exonereze de răspundere, pentru

că, din dovezile de la dosar, rezultă că astfel de convorbiri s-au ridicat doar

la suma de 40.000 lei, și că în acea perioadă, recurentul-reclamant a fost în

concediu numai 16 zile.

Acesta nu a depus dovezi

suplimentare concrete din care să rezulte cine și cât a efectuat convorbiri

telefonice din biroul său, posibile de a fi imputate persoanelor respective.

Recurentul-reclamant a mai susținut

că nu s-a depășit norma de 3000 impulsuri telefonice lunare, stabilită de

Inspectoratul General de Poliție, în baza O.G. nr. 80 și O.G. nr. 68/2002, însă

trebuie avut în vedere că prin Ordinul nr. 68.831 din 7 decembrie 2001 al

Inspectorului șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, s-au

stabilit normele de cheltuieli cu telefoanele la 900 impulsuri lunare, pentru

un post telefonic principal.

Acest ordin era obligatoriu pentru

personalul din subordine, chiar dacă dispoziții legale superioare cu forță

juridică prevedeau alte impulsuri, deoarece avea în vedere încadrarea în

fondurile bănești alocate în acest scop.

Însă, așa cum a reținut și instanța

de fond care a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în

cauză, suma imputată recurentului-reclamant trebuia diminuată cu 312.400 lei,

în urma recalculării normei de consum, astfel că s-a redus suma datorată de la

3.480.763 lei, la 3.168.363 lei.

Pentru considerentele menționate mai

sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile, ca

nefondate, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

S.I. și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.

119/CA din 10 martie 2005, a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.