ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2003, reclamantul S.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 298 din 16 octombrie 2003, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 316.056 din 7 august 2003 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, menținându-se această hotărâre și decizia de imputare nr. 317.584 din 18 aprilie 2003. În motivarea acțiunii arată că a fost ignorată prevederea constituțională referitoare la neretroactivitatea legii, ca și dispozițiile Legii nr. 247/2002 și O.G.

nr. 68/2002, care stabilesc reducerea cheltuielilor telefonice cu 20%, față de media anului 2001 sau cu 10%, față de anul de referință, cu aplicarea indicelui de corecție egal cu valoarea inflației. Mai arată că în baza O.G. nr. 80/2001 s-au aprobat de către ministrul de interne, 3000 impulsuri pe lună, pentru un post telefonic de oraș, dar Ordinul din 2001 al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța a stabilit 900 impulsuri. Menționează că cercetarea administrativă s-a făcut cu încălcarea legii și că a fost obligat și la plata contravalorii convorbirilor telefonice date din biroul său, în timp ce se afla în concediu de odihnă.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 119/CA din 10 martie 2005, a admis în parte acțiunea, dispunând anularea parțială a hotărârii nr. 29 din 16 octombrie 2003 și a deciziei de imputare nr. 317.584 din 18 aprilie 2003, până la concurența sumei de 3.168.363 lei, pentru care se va menține decizia. Instanța reține, în motivarea sentinței, că suma de 3.489.763 lei, imputată reclamantului, trebuie diminuată cu suma de 312.400 lei, rezultată din recalcularea normei de consum, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, ținându-se cont că nu s-a calculat depășirea contravalorii convorbirilor telefonice în baza ultimului act normativ în vigoare la momentul controlului.

Împotriva sentinței au declarat recurs, reclamantul S.I. și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. Reclamantul consideră că cercetarea administrativă s-a efectuat în baza unui ordin al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră care prevedea un număr de 900 impulsuri pe lună pentru un post telefonic, față de cota de 3.000 impulsuri stabilită de Ministerul Administrației și Internelor, prin Ordinul nr. 203243/2001, dat în urma adoptării O.G. nr. 80/2001, în care se specifica diminuarea cu 30% a cotelor telefonice față de media lunară a anului 2001, pentru ca ulterior diminuarea să fie stabilită la 10%.

Susține că expertul nu trebuia să rețină consemnările din procesul-verbal de cercetare administrativă și că nu s-a avut în vedere împrejurarea că a sesizat în scris, în mai multe rânduri, situația celor 69 convorbiri telefonice din biroul său, în timp ce se afla la domiciliu, cheia de la biroul său rămânând la unitate, prezentând în acest sens documente care nu au fost luate în considerare de către expertul contabil și de instanța de judecată. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a ignorat Ordinul nr. 68831 din 7 decembrie 2001 al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care a fost emis în baza art. 11 din O.U.G.

nr. 104/2001 și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, instanța având în vedere exclusiv concluziile din raportul de expertiză contabilă care a ținut cont de O.G. nr. 68/2002, nu de Ordinul nr. 68.831/2001 al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Menționează că s-au cheltuit integral creditele bugetare aprobate de către Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în calitate de ordonator secundar de credite.

Analizând motivele de recurs invocate de părți, care vor fi discutate împreună, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia nr. 317.584/2003, emisă de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța s-a imputat recurentului-reclamant, suma de 3.480.763 lei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate peste norma alocată în perioada 6 octombrie 2002 - 5 decembrie 2002, decizie de imputare ce a fost menținută prin hotărârea nr. 316.056 din 7 august 2003, a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța și prin hotărârea nr. 29 din 16 octombrie 2003 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Din procesul-verbal de cercetare administrativă încheiat la 31 iulie 2003, rezultă că recurentului-reclamant i s-a adus la cunoștință efectuarea cercetărilor în ce privește convorbirile telefonice efectuate peste norma aprobată de la postul telefonic aflat în biroul său, în perioada 6 octombrie - 5 decembrie 2003, dar că acesta nu a consimțit să furnizeze comisiei de cercetare administrative, probe în apărare, în sensul identificării instituțiilor și persoanelor care au fost apelate în interesul serviciului. Mai rezultă că i s-au înmânat desfășurătoarele cu convorbirile telefonice efectuate în perioada în discuție de la postul telefonic din biroul său și că de către cadrele de la compartimentele operative, s-a folosit acest telefon, numai în prezența acestuia și doar în interesul serviciului.

Susținerea recurentului-reclamant, că în perioada respectivă s-a aflat în concediu, iar cheia de la biroul său a fost folosită de către personalul operativ, care a efectuat convorbiri telefonice în lipsa sa, nu este de natură să-l exonereze de răspundere, pentru că, din dovezile de la dosar, rezultă că astfel de convorbiri s-au ridicat doar la suma de 40.000 lei, și că în acea perioadă, recurentul-reclamant a fost în concediu numai 16 zile. Acesta nu a depus dovezi suplimentare concrete din care să rezulte cine și cât a efectuat convorbiri telefonice din biroul său, posibile de a fi imputate persoanelor respective. Recurentul-reclamant a mai susținut că nu s-a depășit norma de 3000 impulsuri telefonice lunare, stabilită de Inspectoratul General de Poliție, în baza O.G.

nr. 80 și O.G. nr. 68/2002, însă trebuie avut în vedere că prin Ordinul nr. 68.831 din 7 decembrie 2001 al Inspectorului șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, s-au stabilit normele de cheltuieli cu telefoanele la 900 impulsuri lunare, pentru un post telefonic principal. Acest ordin era obligatoriu pentru personalul din subordine, chiar dacă dispoziții legale superioare cu forță juridică prevedeau alte impulsuri, deoarece avea în vedere încadrarea în fondurile bănești alocate în acest scop. Însă, așa cum a reținut și instanța de fond care a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, suma imputată recurentului-reclamant trebuia diminuată cu 312.400 lei, în urma recalculării normei de consum, astfel că s-a redus suma datorată de la 3.480.763 lei, la 3.168.363 lei.

Pentru considerentele menționate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile, ca nefondate, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.I. și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 119/CA din 10 martie 2005, a Curții de Apel Constanța, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.