ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3343/2006

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 481/2004 la

Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamantele S.A.E., ș.a., au solicitat,

în contradictoriu cu PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, anularea dispoziției nr. 313

din 23 februarie 2004 și restituirea în natură a imobilului situat în

Constanța, compus din teren în suprafață de 700 mp și construcție cu 5 corpuri

de clădire, cu condiția restituirii de către reclamante a sumei primite cu

titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.

În motivarea cererii, reclamantele au susținut că,

potrivit Legii nr. 10/2001, au notificat pârâtul să le restituie în natură

imobilul care a fost preluat în proprietatea statului, de la autorul lor, fără

titlu valabil și că în mod greșit, prin dispoziția nr. 313 din 23 februarie 2004

cererea le-a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului precum și a calității de moștenitor. Reclamantele

au mai arătat că, în temeiul Legii nr. 112/1995, au primit despăgubiri pentru

imobilul ce nu putea fi restituit în natură conform Hotărârii nr. 512 din 7

noiembrie 1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care s-a

stabilit calitatea lor de moștenitoare, dreptul de proprietate incontestabil al

autorului lor asupra imobilului precum și valoarea despăgubirilor cuvenite și

că nelegal le-a fost respinsă notificarea.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 1517 din 13 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantelor , a

anulat dispoziția nr. 313 din 23 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului

Constanța și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus

din teren în suprafață de 700 mp și construcție – 5 corpuri, din care unul cu

regim P+1 etaj identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză

de expert D.B. A obligat reclamantele să restituie suma de 139.434.720 lei

primită cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 potrivit

Hotărârii nr. 512 din 7 noiembrie 1997 a Consiliului Județean Constanța, sumă

ce va reactualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în baza probatoriului administrat, că speța dedusă judecății se

înscrie în ipoteza textului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât

reclamantele au primit despăgubiri prin Hotărârea Consiliului Județean

Constanța nr. 512 din 7 noiembrie 1997 în sumă de 139.434.720 lei iar imobilul nu

a fost vândut până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10 /2001. Întrucât

reclamantele sunt în posesia unei hotărâri prin care s-a statuat asupra

dreptului de despăgubire, despăgubiri care au și fost acordate,- rezultă că, în

conformitate cu art. 9 din Legea nr. 112/1995, acestea au făcut dovada atât a

calității de moștenitor cât și de proprietar a autorului lor, Hotărârea

Consiliului Județean Constanța nr. 512 din 7 noiembrie 1997 fiind un act

juridic intrat în circuitul civil care nu poate fi lipsit de eficiență juridică

pe care chiar Legea nr. 112/1995 i-a creat-o. Instanța de fond a mai reținut că

în condițiile în care calitatea de moștenitor și proprietar și prin urmare de

persoană îndreptățită la restituire se dovedește cu înscrisuri, la fel ca și în

cazul Legii nr. 112/1995, nu se poate considera că reclamantele nu au făcut

dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu

precum și a calității lor de moștenitoare cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul

PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA, criticând-o pentru netemeinice și

nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul a susținut că

reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul

art. 10 din Legea nr. 10/2001 și că nu există identitate între imobilul

identificat și cel asupra căruia reclamantele se pretind proprietare prin

moștenire. Pârâtul a susținut că este greșită optica instanței potrivit căreia

o dată admisă o cerere de despăgubiri a reclamantelor în temeiul Legii nr. 112/1995,

instanța investită cu o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu ar mai avea

obligația de a verifica elementele obligatorii cerute de acest act normativ în

sensul dacă petenții sunt persoane îndreptățite și dacă imobilul pretins actual

este identic cu cel vechi. Pârâtul a relevat că există neconcordanțe în

înscrisurile referitoare la numele autorului reclamantelor, N.M., care

într-unele apare scris cu un singur „f” iar în altele cu doi „ff”; că deși

potrivit mențiunii de pe actul de stare civilă din 1881 se arată că, din 1909,

prin Deciziunea Consiliului de Miniștri o persoană cu numele N. și-a schimbat

numele în M., în 1911 parcela de teren cumpărată de la Primăria Constanța în

suprafață de 351,59 mp – lot 12, careu 207 este cumpărată de M.D.N.; că din

contractul de schimb încheiat între Primăria Constanța și M.N., depus la dosar,

rezultă că acesta din urmă ar fi preluat lotul 9 careu 207, nefiind menționată

strada și suprafața și că lipsa de identitate dintre bunurile imobile rezultă și

din expertiză, unde se menționează că de la actul de schimb lipsește

procesul-verbal de predare-primire și că proprietatea revendicată ar fi situată

pe str. S. nr. 97 și 97 A, deși s-a revendicat numai imobilul de la nr. 97.

Pârâtul a mai susținut că cele reținute de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995

nu au autoritate de lucru judecat în fața instanței de judecată care trebuia să

examineze cauza prin prisma Legii nr. 10/2001 și că în mod greșit instanța de

fond, procedând la aplicarea art. 19 din Legea nr. 10/2001, a obligat pe

reclamante la restituirea sumei de 139.434.720 lei, deși din ordinele de plată

depuse la dosar rezultă că acestea au încasat suma de 286.048.350 lei, prin

dispozitivul sentinței fiind necesar să se condiționeze restituirea în natură a

bunului de restituirea sumei de 286.048.350 lei, actualizată cu indicele de

inflație calculat de la data încasării până la data plății.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia

nr. 602 C din 16 mai 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul

PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA împotriva sentinței nr. 1517 din 13 decembrie

2004 a Tribunalului Constanța.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs

pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA, reiterând motivele invocate în apel.

Recursul este nefondat pentru considerentele care

succed.

Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl

constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv

de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de

stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite [art. 1

alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora iar

potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii

beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

În speță, demersul judiciar al reclamantelor a fost

inițiat ca urmare a respingerii de către pârât a notificării nr. 1313 din 16

iulie 2001 prin care reclamantele S.A.E., ș.a. au solicitat Primarului

municipiului Constanța restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, str.

Ș., nr. 97 compus din teren în suprafață de 700 mp și 5 corpuri de clădire din

care corpul A cu parter și etaj și corpurile B, C și D numai parter, cu

condiția restituirii sumei încasate cu titlu de despăgubiri la data de 28 iunie

2000 conform Hotărârii Comisiei Județene Constanța nr. 512 din 7 noiembrie 1997

date în temeiul Legii nr. 112/1995.

Reclamantele au motivat că autorul lor, M.D.M.(fost N.D.M.)

a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu cu actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2937 din 8 decembrie 1911, transcris sub

nr. 3606/1911, cu actul de schimb autentificat sub nr. 2038 din 7 octombrie 1911,

transcris sub nr. 2676/1911, autorizațiile de construire nr. 3552 din 26

aprilie 1912 și nr. 5081 din 21 iunie 1928.

Astfel, în dovedirea cererii lor, reclamantele au

depus la dosar certificate de moștenitor din care reiese că S.A.E., ș.a. sunt

fiicele defunctului M.D.M.(fost N.D.M.) iar M.O., P.O., și M.G. sunt nepoate pe

linie paternă, respectiv fiicele defunctului M.D., fiul lui M.D.M.

Din extrasul registrului actelor de născuți în anul

1881 rezultă că M.N.F. s-a născut la 31 decembrie 1881, nașterea fiind

declarată de tatăl D., în prezența martorilor iar mențiunea schimbării numelui

în M. a fost transcrisă în registrul de naștere sub nr. 1050 din 23 iulie 1919

(fila 8 din dosarul nr. 481/2004 al Tribunalului Constanța).

În toate actele întocmite până la 23 iulie 1919,

numele autorului comun al reclamantelor este M.D.N., iar de la această dată, ca

urmare a transcrierii în registrul actului de naștere a schimbării numelui, pe

cale administrativă, potrivit Deciziunii Consiliului de Miniștri nr. 1553 din 3

decembrie 1909, numele autorului reclamantului este M.D.M., acesta fiind una și

aceeași persoană cu M.D.N.

Astfel, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.2937 din 8 decembrie 1911, transcris la nr. 3606 pentru lotul 12, careul 207

teren, este încheiat pe numele cumpărătorului M.D.N., cu același nume fiind

încheiat și actul de schimb autentificat la nr. 2676/1911, transcris sub nr. 39/1911,

pentru lotul nr. 9, careul 207.

Totodată, autorizația emisă la 26 aprilie 1912 pentru

construcția clădirii P+1 pe loturile 9 și 12 din str. Ș. este pe numele N.D.M.

iar autorizația nr. 5081 din 21 iunie 1928 pentru celelalte construcții pe

lotul 12 este emisă pe numele M.D.M.

Certificatele de naștere ale copiilor născuți până la

transcrierea schimbării numelui tatălui au la rubrica numele părinților N.(fiica

A.E. născută la data de 7 martie 1917) iar după transcriere, numele tatălui

este M. (fiica C. născută la 9 decembrie 1920).

Este cert, analizând succesiunea actelor precum și

certificatul de calitate de moștenitor nr. 91/1996, că autorul reclamantelor M.D.M.

este una și aceeași persoană cu N.D.M., proprietarul loturilor 9 și 12 din

careul 207 și că mențiunea din registrul de stare civilă a numelui N. cu doi f

este doar o eroare materială.

Cu privire la critica vizând identitatea imobilului în

litigiu cu cel ce a fost proprietatea autorului reclamantelor este de reținut

că în chiar referatul întocmit de Primăria Constanța pentru soluționarea dosarului

de fond la care au fost atașate înscrisuri justificative (filele 133 – 141 din

dosarul nr. 481/2004 al Tribunalului Constanța), imobilele lot 9 și 12 din

careul 207, proprietatea lui M.M., sunt situate în Constanța, str. S. nr. 97 și

97 A, conform numerotării actuale și nr. 97 la data preluării imobilului la

stat.

În concluziile raportului de expertiză efectuat de

către expert D.B. (fila 148 din dosarul nr. 481/2004 al Tribunalului Constanța)

se constată că imobilul ce a făcut obiectul notificării se identifică cu

imobilul din str. S. , concluzii ce se coroborează și cu celelalte înscrisuri

de la filele 134 - 141 din dosarul nr. 481/2004 al Tribunalului Constanța.

Faptul că imobilul este situat în str. S. nr. 97 a

fost constatat și prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța, Comisia de

aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care s-a soluționat tot o cerere de

restituire a aceluiași imobil, formulată de aceleași părți, în temeiul legii

speciale, cu caracter reparator, pentru care comisia a stabilit despăgubiri de

139.434.720 lei.

Cu privire la critica pârâtului în sensul că

instanțele au stabilit greșit suma primită cu titlu de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 112/1995 și pe care reclamantele trebuie s-o restituie, conform art.

19 din Legea nr. 10/2001 se constată că este nefondată cât timp valoarea

despăgubirilor stabilită prin Hotărârea nr. 512 din 7 noiembrie 1997

Consiliului Județean Constanța, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 a fost

de 139.434.720 lei. Faptul că plata acestei sume s-a făcut abia la data de 28

iunie 2000, într-un cuantum actualizat în raport cu dispozițiile art. 13 alin.

(5) din Legea nr. 112/1995, peste termenul de plată prevăzut de acest act

normativ, nu le poate fi imputabil reclamantelor și nu poate constitui o

justificare pentru pârât în a susține că instanțele de fond și apel au stabilit

un cuantum eronat al sumei pe care reclamantele sunt obligate s-o restituie,

acestea făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Nici critica pârâtului în sensul că instanțele de fond

și apel ar fi soluționat cauza reținând că în speță operează autoritatea de

lucru judecat în raport cu Hotărârea nr. 512 din 7 noiembrie 1997 Consiliului

Județean Constanța, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 și că astfel, nu

au verificat elementele obligatorii cerute de Legea nr. 10/2001 în sensul de a stabili

dacă reclamantele sunt persoane îndreptățite și dacă imobilul în litigiu este

identic cu cel pe care l-a avut în proprietate autorul lor, nu este fondată.

Astfel, instanțele de fond și apel au soluționat cauza

nu în raport cu această hotărâre, în mod exclusiv ci, așa cum reiese din

considerentele hotărârilor pronunțate, în baza întregul probatoriu administrat

în cauză, înscrisuri și raport de expertiză, statuând, în mod legal, că

reclamantele

s-au

legitimat, în calitate de moștenitoare legale, ca persoane îndreptățite la

beneficiul Legii nr. 10/2001 și că au făcut dovada dreptului de proprietate al

autorului lor asupra imobilului în litigiu și a identității imobilului acestuia

cu cel care a aparținut autorului lor.

Este

adevărat însă că instanțele nu puteau ignora Hotărârea nr. 512 din 7 noiembrie

1997 Consiliului Județean Constanța, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 câtă

vreme în baza acesteia au stabilit care este suma pe care reclamantele sunt

obligate s-o restituie, conform art. 19 din Legea nr. 10/2001 și de aceea, în

mod corect au statuat că chiar dacă această hotărâre nu are autoritate de lucru

judecat în raportul juridic dedus judecății ea reprezintă un act juridic intrat

în circuitul civil, care nu poate să nu-și producă efectele.

Față

de temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA

împotriva deciziei nr. 602 C din 16 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30

martie 2006.