ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2546/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2546/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.P.C., C.E.C., C.M. și I.G. au chemat în judecată SC D. SA solicitând

anularea deciziei nr. 2101/2004 emisă de pârâtă prin care li s-a respins

notificarea nr. 642 din 3 august 2001 pentru restituirea în natură a imobilului

situat în Constanța, motivat de faptul că nu ar avea calitatea de moștenitori

ai foștilor proprietari deposedați abuziv, A. și E.I. și respectiv inexistența

unor elemente certe de identificare a terenului în litigiu.

Prin întâmpinare și cerere

reconvențională SC D. SA a invocat lipsa calității procesuale active a

reclamanților, lipsa identității de obiect între imobilul a cărui restituire a

fost solicitată și cel deținut de către societate, iar prin cererea

reconvențională a pretins ca în situația admiterii acțiunii, reclamanții principali

să fie obligați la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea actualizată

a lucrărilor de îmbunătățiri aduse de pârâtă imobilului și instituirea unui

drept de retenție asupra acestuia până la plata respectivelor despăgubiri.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 818 din 11 aprilie 2006 a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților ca nefondată.

A admis acțiunea principală.

A anulat decizia nr. 2101 din 4

august 2004 emisă de pârâta-reconvențională SC D. SA Constanța.

A dispus restituirea în natură către

reclamanți a imobilului situat în municipiul Constanța, compus din teren în

suprafață de 753,51 mp și construcție „sediu administrativ”, cu 6 nivele și

arie desfășurată de 1813,51 mp + terasa circulabilă de 98,53 mp imobil

individualizat prin rapoartele de expertiză efectuate de experții judiciari

C.D. și B.E.

A obligat reclamanții către

pârâta-reconvențională la plata contravalorii lucrărilor de consolidare

reabilitare și modernizare efectuate în perioada 1986-1992, în cuantum total de

1.025.668.000 lei vechi.

A instituit un drept de retenție

asupra întregului imobil în favoarea pârâtei reconvenționale SC D. SA Constanța

până la achitarea integrală a despăgubirilor menționate.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 a respins ca nefondate apelurile declarate de

reclamanții intimați P.P.C., C.M., I.G., C.E.C. și respectiv pârâta intimată SC

D. SA împotriva sentinței nr. 818 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța,

secția civilă.

Ambele instanțe au reținut că

reclamanții au calitate procesuală activă în sensul art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, că s-a probat titlul de proprietate al autorilor inițiali Aristide

și E.I. cât și întinderea dreptului invocat și că imobilul a fost preluat de

stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

Referitor la calitatea reclamanților

de succesori ai persoanei îndreptățite, instanțele au stabilit că averea rămasă

de la I.A. decedat la 18 octombrie 1950 anterior preluării imobilului, a fost

culeasă de soția supraviețuitoare de la acea dată I.H. și de fiica adoptivă

N.V. Prin urmare, la data naționalizării bunului prin completarea anexelor la

Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr. 246/1959, proprietarele acestuia erau I.H.

și N.V.

I.H. a decedat la 27 februarie 1962

și a fost moștenită de fiica adoptivă N.V. care a cules întreaga succesiune.

La rândul ei N.V. a decedat la 1

decembrie 1973. Succesiunea acesteia a revenit soțului supraviețuitor de la

acea dată N.V.V. și lui I.C. fratele defunctei.

După decesul lui N.V.V. ce a avut

loc la 12 februarie 1984 au rămas ca succesori legali acceptanți, frații săi

N.O.I. și P.E.M., care la rândul lor au fost moșteniți de C.E. (care a cules și

succesiunea mamei sale N.E.) și de P.P.C., reclamanții din dosar.

Ceilalți doi reclamanți, C.M. și

I.G. au promovat acțiunea în calitate de succesoare (descendente) a

comoștenitorului I.C.

În acest sens, la dosar au fost

depuse certificatele de moștenitor care atestă calitatea de succesori a celor

menționați, potrivit legii civile, certificate ce nu au fost contestate sau

anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În acest context faptul că N.V.,

fiica proprietarilor inițiali ai imobilului a fost adoptată de aceștia în anul

1915 când legislația în materie reglementa adopția cu efecte restrânse, cu

toate consecințele sale juridice, nu înlătura de la moștenirea acesteia rudele

sale: soțul supraviețuitor și fratele, care la rândul lor au transmis bunurile

dobândite inclusiv cele obținute prin succesiune către moștenitorii lor până la

reclamanți, nefiind depășit gradul maxim de rudenie (gradul IV) prevăzut de

legea civilă.

Mai mult, la data preluării

imobilului prin completarea anexelor la Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr.

246/1959, N.V. dobândise deja în calitate de succesoare a tatălui ei adoptiv

A.I. un drept de coproprietate asupra imobilului în litigiu, în indiviziune cu

mama sa adoptivă E.I. pe care ulterior a și moștenit-o.

În consecință, în cauză erau

aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 iar imobilul urma a fi

restituit în natură.

De asemenea, au fost considerate

întemeiate pretențiile formulate de reclamanta-reconvențională SC D. SA în ceea

ce privește lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare efectuate,

după preluarea construcției în 1982, respectiv pentru perioada 1986-1992 în

cuantum total de 1.025.668.000 lei vechi.

În contra deciziei nr. 301/C din 15

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale a declarat recurs SC D. SA,

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând în esență că au fost încălcate dispozițiile art. 313 și art. 315 C.

civ. în vigoare în anul 1915 când autoarea N.V. a fost adoptată cu efecte

restrânse de către soții I.A. și I.E., proprietarii inițiali ai imobilului în

litigiu. Potrivit textelor legale evocate în cazul adopției cu efecte restrânse

relațiile de rudenie se nasc numai între adoptatori pe de o parte și copilul

adoptat și descendenții acestuia, pe de altă parte. Aceste principii au fost

păstrate și după abrogarea prevederilor menționate din codul civil prin

dispozițiile art. 75 C. fam. care reglementează înfierea cu efecte restrânse și

care nu conferă adoptatului nici un drept de moștenire față de rudele

adoptatorilor săi și cu atât mai mult, nu consacră vocație succesorală și drept

de moștenire față de adoptatori în favoarea rudelor firești ale adoptatului.

În acest context, certificatele de

moștenitor depuse de reclamanți la dosar nu fac dovada decât a calității de

moștenitor a fiecăruia dintre ei față de autorul său direct și nu față de

proprietarii imobilului de la data preluării acestuia, respectiv față de I.A.

și E.

Pe cale de consecință, dacă s-ar

admite că intimații reclamanți ar fi moștenitori ai soților adoptatori,

proprietari ai imobilului în litigiu, s-ar ajunge la situația absurdă și în

totală contradicție cu principiile de bază ale dreptului succesoral și anume:

adoptatorii ar fi moșteniți în parte de rudele firești ale adoptatului cu

efecte restrânse, alții decât descendenții direcți, autoarea N.V. neavând

copii, și în parte de afinii adoptatului, rudele soțului acestuia.

Or, soluția însușită de instanțe

acreditează o astfel de teză.

În fine, instanța de apel a ignorat

faptul că actele de stare civilă depuse la dosar evidențiază numai existența

unor moșteniri succesive între rudele firești și afinii defunctei N.V., fiica

adoptată cu efecte restrânse de către proprietarii I.A. și E.

Astfel fiind rezultă cu evidență, că

intimații reclamanți nu au calitatea de moștenitori ai defuncților proprietari

I.A. și E., încălcându-se prin soluția dată și în apel principiile legale în

această materie.

Pe cale de consecință, recurenta a

solicitat admiterea recursului cu privire la lipsa calității procesuale active

a intimaților reclamanți, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de persoane fără

calitate procesuală activă.

Recursul nu este fondat pentru

motivele ce succed.

Din dosar a rezultat că prin actul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6180 din 10 octombrie 1923 de

Tribunalul Constanța, A.I. a dobândit o porțiune de teren din proprietatea

vânzătoarei S.P.M. din Constanța, având 21 ml fațadă cu vecinătățile precizate

în act (f. 20 dos. nr. 2018/2004). Ulterior, cu actul autentificat sub nr. 5298

din 15 noiembrie 1937 A.I. a achiziționat la aceeași adresă încă 337,87 mp

teren viran (f. 21 dos. nr. 2018/2004).

La rândul său, E.A.I. a cumpărat cu

act autentificat sub nr. 4833/1926 de Tribunalul Constanța jumătatea indiviză

din terenul viran situat în Constanța, aparținând vânzătoarei A.A.I., ce are în

întregime 21 ml (f. 22 dos. nr. 2018/2004).

În adresa nr. 10902 din 15 iulie

2002 Consiliul local Constanța, Serviciul public de impozite, taxe și alte

venituri ale bugetului local a atestat că în registrul matricol manual, în

perioada 1942-1950 preluat de la Administrația financiară, la matricola 369, la

imobilul din Constanța, figurau E. și A.I. cu 9 apartamente, menționându-se și

valoarea locativă a fiecăruia. S-a mai consemnat că la 1 iunie 1949 a fost

scăzut de chiriași fiind ocupat de Spitalul Militar cu nr. 50 (f. 24 dos.

2018/2004).

De asemenea, din contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 145 din 27 februarie 1950 rezultă că la

adresa din Constanța, E.A.I. a înstrăinat imobilul său compus din 162 mp teren

și un corp de case cu subsol, parter și mansardă (f. 41 dos. nr. 2018/2004).

Imobilul în litigiu a fost identificat prin expertize tehnice fiind

individualizată o suprafață de 753,51 mp teren și o construcție cu 6 nivele și

arie desfășurată de 1813,51 mp.

Prin H.C.M. nr. 246 din 5 martie

1959 au fost completate listele anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru

naționalizarea unor imobile, în sensul că la poz. 504 figurează ca fiind trecut

în proprietatea statului și imobilul din Constanța, proprietatea lui I.A. și E.

(f. 25-25 dos. nr. 2018/2004).

Or la data naționalizării respectiv

1959 I.A. numai era în viață, (a decedat la 18 octombrie 1950, f. 32 dos. nr.

2018/2004) iar averea sa fusese moștenită de soția supraviețuitoare de la acea

dată I.E. (H.) și respectiv fiica adoptivă N.V. (f. 12 dos. nr. 2018/2004).

Prin urmare, chiar dacă în anexele

la Decretul nr. 92/1950 astfel cum au fost completate prin H.C.M. nr. 246/1959

figura ca proprietar alături de I.E. și autorul I.A., naționalizarea și

respectiv preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut de la I.E.

și N.V. în calitate de coproprietare.

Este necontestat în cauză și rezultă

din probele dosarului că N.V. (n. I.) a fost adoptată cu efecte restrânse de

către soții I.A. și E. în anul 1915. Potrivit dispozițiilor legale ce guvernau

adopția la acea dată (art. 315 și urm. C. civ.), adopția cu efecte restrânse ca

cea din speță nu dădea naștere rudeniei între cel adoptat și rudele celor care

adoptau. În schimb, adoptatul păstra legăturile de rudenie cu familie sa

firească, respectiv părinții firești și rudele acestora.

Aceleași prevederi au fost preluate

și de codul familiei pentru punerea în aplicare a căruia a fost adoptat

Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954.

În acest context, conform art. 669

C. civ., N.V. era îndrituită a succede tatălui și mamei sale adoptive și

totodată păstrând legăturile de rudenie cu familie firească își păstra și

drepturile succesorale stabilite prin Codul civil în raport cu aceasta.

Față de cele ce preced corect

instanțele au reținut că N.V. și-a moștenit părinții adoptatori respectiv pe I.A.

și E.

Păstrând însă și legăturile de

rudenie cu familia firească, la decesul său ce a avut loc la 1 decembrie 1973

(f. 12 dos. nr. 2018/2004) N.V. a fost moștenită de rudele sale respectiv soțul

supraviețuitor de la acea dată N.V.V. și fratele ei I.C.

Ulterior, urmare deceselor celor doi

moștenitori ai autoarei N.V., masa succesorală rămasă de la aceasta s-a

transmis prin moșteniri succesive, conform devoluțiunii succesorale legale,

până la reclamanți, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la

dosar (f. 13-17 dos. nr. 2018/2004).

Potrivit art. 3 din Legea nr.

10/2001 sunt îndreptățite în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii,

între alții și persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile

acestuia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei

fizice îndreptățite. Norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei

îndreptățite la beneficiul legii are în vedere devoluțiunea succesorală

reglementată de codul civil.

În acest context este de menționat

faptul că la data preluării imobilului de către stat, anul 1959, coproprietare,

conform celor deja relevate, erau I.E. și fiica sa adoptivă N.V. aceasta din

urmă ca moștenitoare a coproprietarului I.A.

Așadar, față de prevederile legale

evocate N.V. avea ea însăși calitatea de persoană îndreptățită datorită

poziției sale de coproprietară a imobilului iar pe de altă parte, a cules și

succesiunea mamei sale adoptive I.E.

Astfel fiind și având în vedere

transmisiunile succesorale de la aceasta către rudele sale firești, deja

evidențiate, reclamanții justifică calitatea procesuală activă cum corect au

stabilit instanțele de fond și apel.

Față de cele ce preced recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâta SC D. SA Constanța împotriva deciziei nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie

2008.