ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2053 din 8 iunie

2005, Primarul Municipiului Constanța, a admis notificarea formulată la 19

august 2001 de T.I., T.V., ș.a., cărora le-a restituit în natură suprafața de

393,67 mp teren liber de construcții situat în Constanța.

A stabilit că valoarea echivalentă a

imobilului-teren în suprafață de 3856,33 mp, situat în Constanța, imposibil de

restituit în natură, suma de 96.256 Euro, respectiv 3.975.469.056 lei, în

limita cărora se vor acorda măsuri reparatorii, în funcție de opțiunea

persoanelor îndreptățite, fie sub forma acțiunilor la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital, fie prin acordarea de titluri de valoare

nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.

La 19 iulie 2005, persoanele

îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței, în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța și Primăria Municipiului

Constanța, să oblige pârâții ca pentru suprafețele ocupate, ce nu pot fi

restituite în natură, să le atribuie teren în compensare, din domeniul privat,

respectiv locuri de casă pentru fiecare contestator, precum și mărirea sumei

propusă cu titlu de despăgubiri, pentru construcția demolată și partea din

teren ce nu poate fi restituită în natură, raportat la prețul zonei.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 2172 din 7 noiembrie

2006, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală

de folosință.

A admis acțiunea formulată de reclamanți

în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, astfel cum a fost

precizată și, anulând dispoziția, l-a obligat pe pârât să restituie

reclamanților în natură, loturile 3 și 5 în suprafață de 44 mp și respectiv 11 mp,

astfel cum au fost individualizate prin raportul de expertiză tehnică

imobiliară întocmit de expert S.O., raport ce face parte integrantă din

hotărâre.

L-a obligat totodată pe pârât să

ofere reclamanților teren în compensare, corespunzător din punct de vedere

valoric lotului nr. 4 - în suprafață de 547 mp - și lotului nr. 6 - în

suprafață de 3.228 mp- astfel cum au fost identificate și evaluate prin același

raport de expertiză.

A obligat pârâtul să le acorde

reclamanților măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată,

urmând ca valoarea acestora să fie stabilită în funcție de valoarea actualizată

a despăgubirilor acordate conform procesului-verbal nr. 6 din 3 mai 1984.

A menținut dispozițiile actului emis

de pârât cu privire la restituirea în natură a lotului nr. 2, în suprafață de

393,67 mp

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că modalitatea de restituire prin echivalent

este o măsură cu caracter subsidiar, față de regula principală a restituirii în

natură, reglementată de Legea nr. 10/2001.

Or, în cauză, se mai arată, potrivit

expertizelor efectuate, nu există impedimente în a se restitui în natură și

alte loturi din suprafața în legătură cu care s-a formulat notificarea,

respectiv loturile nr. 3 și 5, reprezentând un „colț stradal” liber de

construcții și un trotuar, întrucât accesul la intrările blocurilor de locuințe

din zonă, se poate realiza și pe alte alei pietonale.

Cât privește loturile nr. 4 și 6,

ocupate în totalitate de blocuri de locuințe, spații verzi și alei pietonale,

acestea neputând fi restituite în natură, s-a reținut aplicațiunea

dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (8) din lege, potrivit cărora măsurile

reparatorii pot consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării.

Or, în condițiile în care

reclamanții și-au manifestat deja opțiunea pentru compensarea imobilelor

imposibil de restituit în natură cu alte suprafețe de teren, pârâtul era obligat

să facă o ofertă în acest sens, cu atât mai mult cu cât probele relevă

existența unor terenuri disponibile, care puteau fi atribuite, în compensare.

Prima instanță a mai reținut și

împrejurarea că prin raportul de expertiză S.O., s-a stabilit un echivalent mai

mare al despăgubirilor pentru loturile 3,4,5 și 6 – de 2.079.591 lei, față de

397.546,9 lei – iar valoarea sumei pe care trebuie să o restituie reclamanții,

stabilită prin expertiza contabilă efectuată în cauză, este mai mică decât cea

avută în vedere la emiterea dispoziției, respectiv 28.005 lei față de 1.638

Euro.

Soluția a fost menționată de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, care, prin decizia nr. 260/C din 4 iulie 2007, în esență cu aceeași

motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtului.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal pârâtul Primarul Municipiului Constanța care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susține că

intimații-reclamanți au invocat o serie de excepții cum sunt tardivitatea

declarării apelului și nulitatea cererii de apel,în legătură cu care instanța,

deși le-a analizat în considerente a omis să se pronunțe asupra acestora, în

dispozitiv.

Pe fondul cauzei, se arată că în mod

greșit s-au restituit în natură loturile nr. 3 și 5, în suprafață de 44 și

respectiv 11 mp, întrucât acestea aparțin domeniului public și sunt astfel

dispuse încât sunt improprii utilizării sau exploatării lor în alte modalități.

Tot astfel, este criticată dispoziția

vizând obligarea pârâtului de a oferi reclamanților terenuri în compensare

pentru suprafețele ce nu se pot restitui în natură, pe considerentul că această

măsură reparatorie, a cărei acordare intră de altfel în atribuțiile unității

administrative iar nu ale primarului, este la aprecierea entității notificate,

nefiind atributul instanței.

Se susține deasemenea că în mod

greșit pârâtul a fost obligat la acordarea măsurilor reperatorii prin

echivalent, pentru construcția demolată, în condițiile în care, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 247/2005, singurul organ autorizat de lege să

stabilească cuantumul acestor despăgubiri este Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care se bazează pe propriile sale evaluări.

Sub acest aspect, se mai arată,

există contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia.

Astfel, deși în considerente se reține că atributul acordării măsurilor

reparatorii revine Comisiei Centrale prin dispozitiv se menține hotărârea

primei instanțe care obligă pârâtul la calcularea și respectiv acordarea

acestora.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din

H.G. nr. 250/2007, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, înainte de a dispune orice măsură, entitatea învestită cu soluționarea

notificării are obligația să identifice cu exactitate imobilul și vecinătățile

acestuia precum și să verifice destinația actuală a terenului solicitat pe

calea notificării, respectiv existența pe suprafața acestuia a unor străzi,

trotuare, parcări amenajate etc., în scopul de a se preveni eventuala afectare

a unor căi de acces.

Când se constată asemenea situații,

restituirea în natură este limitată numai la acele suprafețe libere de teren,

care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor.

În speță, chiar în raportul de

expertiză tehnică imobiliară S.O., pe ale cărei concluzii instanțele își

fundamentează soluția, se reține că lotul nr. 3, în suprafață de 11 mp, este

„un colț stradal” iar lotul nr. 5, în suprafață de 44 mp, este un trotuar al

străzii I., împrejurare ce rezultă și din planul de situație anexat expertizei

( filele 251 – 1268 – dosar nr. 1808/2005 al Tribunalului Constanța ).

Ca atare, cum suprafețele în

discuție, care, de altfel, datorită mărimii reduse și amplasamentului diferit,

sunt improprii unei utilizări de sine stătătoare, sunt afectate utilității

publice, în mod greșit instanțele, însușindu-și concluziile expertului, au

apreciat asupra posibilității restituirii acestora în natură.

Greșită este deasemenea dispoziția

vizând acordarea unor terenuri în compensare, în condițiile în care legiuitorul

nu instituie o „ierarhie” a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar pe de

altă parte, în nici una din dispozițiile legii nu se regăsește obligația

entității învestite cu soluționarea notificării de a acorda, în mod automat, în

situația particulară a imposibilității restituirii în natură a suprafeței

solicitate, un alt teren în compensare, această modalitate de soluționare a notificării

fiind lăsată, în mod firesc, la aprecierea unității deținătoare, singura care

poate face o evaluare corectă asupra posibilității concrete de acordare a

acestei măsuri reparatorii.

Referitor la competența de a stabili

cuantumul despăgubirilor, aceasta revine într-adevăr, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din

subordinea Cancelariei Primului Ministru care, după primirea deciziei sau dispoziției

emisă de entitatea investită cu soluționarea notificării și a documentației

aferente acesteia, în baza propriei evaluări, stabilește valoarea imobilului

imposibil de restituit în natură, în limita căreia va fi acordat ulterior titlul

de despăgubire.

Cât privește motivul de recurs

vizând omisiunea instanței de control judiciar de a se pronunța în legătură cu

excepțiile referitoare la nulitatea cererii de apel și a tardivității

declarării apelului, acesta nu poate fi primit în condițiile în care, în

considerentele hotărârii, cu o motivare amplă, instanța le-a analizat,

înlăturându-le apoi pentru a se pronunța asupra aspectelor de fond ale cauzei.

De altfel, recurentul-pârât este

lipsit de interes în a formula atari critici, în condițiile în care excepțiile,

reținute de instanța de apel ca fiind neîntemeiate, au fost ridicate, de

intimații-reclamanți.

Așa fiind, în limitele arătate,

recursul urmează a se admite, cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate

în cauză, a anulării în parte a dispoziției atacate și a stabilirii îndreptățirii

contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma

despăgubirilor, pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură și

construcția demolată, despăgubiri ce vor fi acordate conform procedurilor

instituite prin Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Constanța.

Casează decizia nr. 260/C din 4

iulie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, precum și sentința nr.

2172 din 7 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Admite în parte acțiunea.

Anulează în parte dispoziția nr. 2053

din 8 iunie 2005, în sensul că stabilește dreptul contestatorilor la acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent atât pentru terenul în suprafață de 3856,33

mp, situat în Constanța, cât și pentru construcția demolată de la aceeași

adresă, urmând ca valoarea acestora să fie stabilită în funcție de valoarea

despăgubirilor acordate la data preluării.

Menține dispoziția cu privire la

restituirea în natură a suprafeței de 393,67 mp, teren liber de construcții,

situat în Constanța, lotul nr. 2, astfel cum a fost individualizat prin

raportul de expertiză tehnică imobiliară S.O., efectuat în cauză.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2008.