ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 144 din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 2980/2005, a fost admisă în parte, astfel cum a fost restrânsă, acțiunea formulată de numitul L.C., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, constatându-se că reclamantul îndeplinește condițiile de vechime în funcția de specialitate juridică, în vederea participării la concurs, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2005, republicată. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, suma de 50 milioane lei, daune morale. În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere, prin restituirea taxei de participare la concurs.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că potrivit Legii nr. 92/1992, art. 44 alin. (2), coroborat cu art. 103 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, funcția de specialitate juridică în administrația publică pe care reclamantul a exercitat-o timp de 4 ani și 5 luni, fiind asimilată vechimii în magistratură, îi conferă reclamantului, posibilitatea de a fi numit în magistratură.

Ca urmare, a considerat instanța că reclamantul îndeplinește condiția de vechime în specialitate juridică, ce-l îndreptățește să participe la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 33 din Legea nr. 303/2004, având în vedere că dispozițiile acestei legi, privind vechimea, se aplică de la 1 ianuarie 2005 (concursul la care i-a fost refuzată reclamantului, participarea, având loc la 19 martie 2005). La acordarea daunelor morale, instanța a avut în vedere că lezarea demnității reclamantului s-a produs ca efect al negării dreptului său de a accede la o profesie, doar pentru faptul că, deși a desfășurat activitatea specifică oricărui post de „consilier juridic”, funcția sa purta denumirea de „jurist”, această diferențiere constituind și o discriminare, nepermisă de Constituția României și de tratatele și pactele ratificate de România.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cererea fiind legal timbrată. Recurentul critică sentința, ca netemeinică și nelegală, în temeiul art. 304 pct. 9 și ale art. 301 1 C. proc. civ. arătând că instanța a încălcat și aplicat greșit art. 33 alin. (1) și art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, ale căror dispoziții erau aplicabile în speță. Arată recurentul că din actele depuse de intimatul-reclamant, pentru înscrierea la concurs, a rezultat că el nu îndeplinea condiția de vechime în specialitate de minimum 5 ani, întrucât până în anul 2002, reclamantul a fost încadrat ca „inspector de specialitate jurist”, la autoritatea unde lucra.

Susține recurentul, că intimatul nu a făcut dovada exercitării niciuneia dintre funcțiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 33. Consideră recurentul, că instanța a aplicat greșit art. 103 alin. (1) [actualul art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], conform căruia „magistrații în funcție” și „personalul de specialitate juridică asimilat acestora”, care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992, își păstrează această vechime, întrucât reclamantul ar fi trebuit să aibă calitatea de magistrat în funcție sau de personal asimilat magistraților la data formulării cererii de a participa la concurs, ceea ce nu este cazul.

Arată recurentul, că instanța a considerat incidente, în mod greșit, dispozițiile Legii nr. 92/1992, întrucât ele au fost abrogate prin Legea nr. 303/2004, iar norma de trimitere din art. 103 alin. (1) [în prezent art. 104 alin. (1)], are în vedere doar judecătorii și procurorii în funcție și personalul de specialitate juridic asimilat acestora. În ceea ce privește acordarea daunelor morale, recurentul arată că aprecierea instanței este eronată, întrucât respectarea egalității în drepturi și a obligației de nediscriminare presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în perioada în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse de reglementările anterioare.

Consideră recurentul, tot în legătură cu acest aspect, că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât, la situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, principiu statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care recunoaște, astfel, dreptul la diferență. Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, iar în fond, respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: În raport cu data depunerii de către reclamant, a dosarului pentru concursul din 19 martie 2005, textele legale care interesează în speță sunt: art. 31 alin. (1), art. 85, art. 86 alin. (1), art. 103 alin. (1) și art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma sa inițială (M. Of.

nr. 576/29.06.2004). Ar. 31 enumeră, limitativ, categoriile de persoane care pot fi numite în magistratură, pe bază de concurs, cu condiția de a avea o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. Aceste persoane sunt, printre altele, consilierii juridici. Textul menționează, de asemenea, „personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit legii”, trimiterea fiind implicită la art. 86 alin. (1): „Personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, din Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul Național de Criminologie și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat magistraților, pe durata îndeplinirii funcției”.

Potrivit art. 104 alin. (1), dispozițiile Legii nr. 303/2004, privind vechimea necesară pentru ocuparea funcției de judecător sau procuror, se aplică începând cu 1 ianuarie 2005, textul trimițând implicit la art. 31 alin. (1). Așadar, la data depunerii dosarelor pentru concursul din 19 martie 2005, textul art. 31 alin. (1) era aplicabil. Nu are incidență în speță, art. 103 alin. (1), referitor la drepturi câștigate în temeiul Legii nr. 92/1992, întrucât el se referă la două categorii de persoane din care reclamantul nu făcea parte la data înscrierii la concurs: „magistrații în funcție” și „personalul de specialitate juridică asimilat acestora”, adică cei menționați la art. 86 alin. (1), și nicidecum „consilierii juridici” ori „juriștii inspectori de specialitate”.

Așadar, instanța de fond a interpretat greșit sintagma „personal de specialitate juridică asimilat acestora”, pentru că în cuprinsul Legii nr. 303/2004, singurele persoane asimilate magistraților sunt cele enumerate la art. 86 alin. (1) și numai pe durata îndeplinirii acelor funcții de specialitate juridică din cele cinci instituții speciale a căror activitate este legată, prin natura ei, de înfăptuirea justiției. Ca urmare, nu se poate considera că, Consiliul Superior al Magistraturii a decis discriminatoriu cu privire la intimat, întrucât, în limitele unicului text aplicabil - art. 31 alin. (1), a constatat, pe baza înscrierilor din carnetul de muncă, o vechime în specialitate, ca și „consilier juridic”, sub 5 ani.

Instanța de fond a apreciat, analizând existența discriminării, că funcția de „inspector de specialitate - „jurist”, trebuia considerată de către Consiliul Superior al Magistraturii, echivalentă cu cea de „consilier juridic”, acoperind aceeași sferă de activitate în specialitate juridică. Constatarea nu este exactă, întrucât funcțiile publice nu pot fi stabilite ori echivalate în mod arbitrar, nici de către angajatori, nici de către autorități ori instituții terțe, ci sunt stabilite prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Legea nr. 188/1999, în forma ei inițială cuprindea, în Anexa nr. 1, o listă a funcțiilor publice, la pct. III „Servicii descentralizate ale ministerelor și ale altor organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale”, lit. B) „Funcții publice de execuție”, fiind trecute cele de: „1.

Consilier, expert, consultant / 2. Inspector de specialitate, referent de specialitate / 3. Inspector / 4. Referent”. Legea nr. 161/2003 - Titlul III „Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici”, modifică Legea nr. 188/1999, introducând și o nouă listă cuprinzând funcțiile publice în care, la pct. 13, sunt trecute funcțiile de „expert, consilier, inspector, consilier juridic”. Legea precizează într-o „Notă” că funcții publice, altele decât cele prevăzute la pct. I, se stabilesc cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Încadrarea intimatului, la un moment dat al carierei sale de funcționar public, ca „inspector de specialitate - jurist”, dovedește că serviciul public descentralizat în care el funcționa, și-a exercitat prerogativa de mai sus, dar nu a făcut decât să nuanțeze activitatea lui ca „inspector de specialitate”, adăugând „jurist”, ceea ce nu echivalează, în mod evident, cu funcția generală de „consilier juridic”, funcția lui de bază fiind aceea de „inspector”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 144 din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în tot sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul L.C., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.