ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3685/2006

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 1 august 2002 sub nr. 6470/2002 intitulată „Plângere-Acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001”, reclamantele O.A.C.I. și S.D.M.L. au chemat în judecată, în calitate de pârâți, Statul Român, în nume propriu și ca succesor al CAP 1 Mai Beiuș, prin Primăria Beiuș și SC C.A. SRL Beiuș prin asociat unic J.V., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța: să constate că naționalizarea imobilului casă și teren situat în Beiuș, proprietatea autorilor lor, Q.G. și Q.V. s-a făcut cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950; să constate că vânzarea la licitație, prin lichidarea patrimoniului CAP 1 Mai Beiuș, în anul 1991, a parcelei din C.F.

Beiuș nr. top 18/11 de sub A+1 adus din C.F. Beiuș, arător în intravilan, în suprafață de 646 mp s-a făcut de la un neproprietar; să se dispună restabilirea situației anterioare de C.F. în favorul foștilor proprietari Q.G. și Q.V., ale căror moștenitoare acceptante sunt reclamantele, dispunându-se predarea moștenirii în părți egale; să se constate că pârâta SC C.A. SRL Beiuș deține atât parcela din C.F. Beiuș nr. top 18/11 cât și parcela cu nr. top 18/13 din C.F. Beiuș proprietatea reclamantelor sub B 37 și B 38, arător în intravilan de 1586 mp, fără titlu; s-o oblige pe pârâta SC C.A. SRL Beiuș să le restituie în natură parcelele din C.F. Beiuș nr. top 18/11 și din C.F. Beiuș cu nr. top 18/13 și să le predea în posesia reclamantelor și să dispună întabularea reclamantelor asupra parcelei din C.F.

Beiuș nr. top 18/11 cu titlu de moștenire și Legea nr. 10/2001. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că autorii lor, Q.G. și Q.V. au fost proprietarii imobilului casă și teren situat în Beiuș, înscris în C.F. Beiuș nr. top 17 și nr. top 18, că în anul 1956 Statul Român s-a întabulat asupra imobilului în baza Decretului nr. 92/1950 iar după naționalizare, acesta a fost dat în folosința CAP 1 Mai Beiuș, ulterior fiind parcelat. Reclamantele au mai arătat că în anul 1991 CAP 1 Mai Beiuș a intrat în lichidare, ocazie cu care imobilul, așa cum a fost parcelat, a fost vândut unor cumpărători, printre care și pârâta și că în anul 1997, prin sentința civilă nr. 1726 din 20 octombrie 1997 Judecătoria Beiuș a anulat încheierea de întabulare nr. 91/1956 cât și inscripțiile de carte funciară de sub B. 22 din C.F.

Beiuș efectuate în favoarea Statului Român asupra terenurilor de sub A.I 2, asupra terenului cu nr. top 17 și 18 și a construcțiilor, casă și anexe, cât și inscripțiile făcute asupra parcelelor nou formate în urma dezmembrării și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în favoarea defuncților Q.G. și Q.V., obligându-l pe pârâtul Consiliul local Beiuș să restituie reclamantelor imobilele întrucât acestea au fost trecute fără titlu în proprietatea statului, reclamantele întabulându-se sub B. 37 și B. 38. Au mai arătat reclamantele că punerea în posesie s-a făcut numai asupra casei de locuit care a fost ocupată de sediul CAP, din C.F. Beiuș nr. top 18/12, restul imobilelor nefiindu-le predate și că după apariția Legii nr. 10/2001 au notificat pe pârâta SC C.A.

SRL Beiuș să le restituie în natură imobilul pe care aceasta le deține și care făcea parte din imobilul inițial, anterior dezmembrării. În drept, reclamantele au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și au depus în probațiuni înscrisuri: extrase de carte funciară, notificarea din 8 noiembrie 2001 întocmită conform Legii nr. 10/2001 și dovada comunicării ei prin executorul judecătoresc. Prin sentința civilă nr. 127 C din 21 februarie 2003, Tribunalul Bihor, reținând că petitul acțiunii este anularea încheierilor de întabulare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș. Judecătoria Beiuș, prin sentința civilă nr. 680 din 6 iunie 2003 a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii reclamantelor.

Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 108/A din 6 februarie 2004, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 680 din 6 iunie 2003 a Judecătoriei Beiuș, pe care a anulat-o în tot și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță reținând că cererea principală formulată de reclamante, în funcție de care se stabilește competența instanței, este cererea prin care s-a solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SRL Beiuș să le restituie în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001 imobilele în litigiu, sens în care s-a depus la dosar notificarea adresată pârâtei prin intermediul executorului judecătoresc . Decizia nr. 108/A din 6 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 187 din 23 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Tribunalul Bihor, secția Bihor, rejudecând cauza în primă instanță, prin sentința civilă nr. 338 C din 5 mai 2005 a respins acțiunea reclamantelor reținând, în esență, că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și cum imobilele în litigiu, terenuri, au intrat sub incidența Legii nr. 18 /1991, fiind dobândite de pârâtă în baza acestui act normativ, acțiunea reclamantelor, întemeiată pe Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 542 A din 24 octombrie 2005, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentința civilă nr. 338 C din 5 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor și a trimis cauza pentru judecată în primă instanță Judecătoriei Beiuș, ca instanță competentă, cu motivarea că obiectul principal al cauzei este neevaluabil în bani, fiind incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele care succed.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în motivarea deciziei atacate cu recurs, a reținut că în speță este vorba despre o acțiune neevaluabilă în bani, ce privește constatarea nulității vânzării la licitație a imobilelor în cauză; constatarea nevalabilității trecerii în proprietatea statului a imobilelor în litigiu și rectificare de carte funciară și că „pe parcursul procesului reclamantele au invocat și dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului în temeiul acestui text de lege” și a constatat că, față de obiectul principal al cauzei, care este unul neevaluabil în bani, și în raport cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența materială în primă instanță revine judecătoriei.

În consecință, a apreciat că Tribunalul Bihor a judecat cauza cu încălcarea unor dispoziții imperative de procedură, sentința fiind nulă conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. și, urmare a anulării sentinței, a trimis cauza la Judecătoria Beiuș pentru competentă soluționare. Cu privire la capătul de cerere ce are ca obiect Legea nr. 10/2001 s-a motivat că „instanța de fond urmează a avea în vedere o eventuală disjungere a acestuia, restituirea imobilului în temeiul legii de retrocedare nefiind posibilă până la soluționarea irevocabilă a capetelor de cerere principale”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a reținut considerentele menționate în pofida faptului că anterior, într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 187 R din 23 februarie 2005, aceeași instanță a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, statuase, definitiv și irevocabil că acțiunea reclamantelor trebuie soluționată în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocată ca temei de drept în însăși cuprinsul cererii introductive. Este cert că, față de scopul urmărit de reclamante prin inițierea acțiunii în justiție, celelalte capete de cerere nu pot fi interpretate decât ca un demers juridic subsidiar capătului de cerere principal, astfel cum a fost precizat și anume acela al obligării pârâtei SC C.A.

SRL Beiuș, pe care au notificat-o conform Legii nr. 10/2001, fără să le răspundă, să le restituie în natură imobilele din C.F. Beiuș nr. top 18/11, cu construcțiile de pe acesta precum și imobilul din C.F. Beiuș nr. top 18/3. Astfel fiind, se constată că instanța Curții de Apel Oradea a procedat în mod greșit atunci când, cu încălcarea principiului disponibilității, a calificat raportul juridic dedus judecății ca fiind o acțiune de drept comun, având capetele de cerere la care a făcut referire și nu o acțiune guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum au susținut, expres, reclamantele atât în cererea introductivă cât și în declarația de apel. Prin aceasta au fost ignorate atât prevederile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. conform căruia în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, ceea ce presupune dreptul părților de a determina cadrul procesual, prin stabilirea participanților la proces și a limitelor judecății, sub aspectul obiectului cât și pe cele ale alin. 4 ale aceluiași articol. Astfel cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

În raport cu acest text de lege, instanța de apel era obligată, în situația în care nu era lămurită și nu observase că, printr-o decizie irevocabilă, se statuase în sensul că acțiunea reclamantelor este o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, să pună în discuție temeiul de drept al acțiunii și să determine cadrul procesual în limitele căruia să se pronunțe, lucru care, în speță, nu s-a întâmplat. Având în vedere temeiurile arătate, se constată că în speță este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. așa încât recursul urmează a fi admis, decizia urmează a fi casată iar cauza va fi trimisă Curții de Apel Oradea în vederea judecării apelului în cadrul procesual stabilit de dispozițiile Legii nr. 10 /2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele O.A.C.I. și S.D.M.L. împotriva deciziei nr.542 din 24 octombrie 2005 a curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.