ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 28 aprilie 2005, reclamanta SC G.I. SRL Ploiești a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, suspendarea executării procesului-verbal nr. 17 din

30 septembrie 2003, emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Direcția

de Control Fiscal, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la

legalitatea și temeinicia acestui act de control.

În motivarea cererii, reclamanta

a arătat că prin procesul-verbal menționat s-a stabilit că nu a desfășurat

operațiuni de producție soft, pentru care să fi beneficiat de cota zero T.V.A.

și de reducerea cu 5%a impozitului pe profit pentru veniturile realizate din

export, fiind obligată la plata sumei totale de 15.485.125.359 ROL pentru

activitatea desfășurată în perioada 2000 - 2003.

A mai susținut că la data de

15 octombrie 2003 a contestat procesul-verbal, contestație a cărei soluționare

a fost suspendată prin decizia nr. 98 din 7 aprilie 2004 a Ministerului Finanțelor Publice, ca urmare a existenței unor cercetări penale în cauză.

A menționat că a primit

somație și titlu executoriu, în baza cărora s-a început executarea sa prin

poprire asupra conturilor bancare și, cu toate că a contestat procesul-verbal

și a achitat o parte din creanță, are instituit sechestru asupra bunurilor

mobile, urmărindu-se vânzarea silită a acestora, ceea ce ar determina blocarea

activității sale de producție, întrucât bunurile respective reprezintă echipamente

de producție.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

946 din 19 mai 2005, a respins excepțiile tardivității formulării cererii de

suspendare și autorității de lucru judecat, invocate de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova și a admis excepția inadmisibilității

cererii de suspendare, respingând cererea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că pe rolul Curții de Apel Ploiești s-a aflat acțiunea

având ca obiect contestarea deciziei nr. 98/2004 a Ministerului de Finanțe

Publice, acțiune suspendată în baza prevederilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și că, nefiind anulată decizia nr. 98/2004, prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

procedura administrativă de soluționare a contestației administrative împotriva

procesului-verbal din 30 septembrie 2003 este suspendată și, ca atare, nu este

îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva sus menționatei sentințe a fost admis de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 5530 din 17 noiembrie 2005, această hotărâre judecătorească

fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu

motivarea că acțiunea este admisibilă, deoarece reclamanta a făcut dovada,

conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că anterior introducerii

cererii de suspendare a formulat contestație, neavând relevanță că soluționarea

acestei contestații a fost suspendată de către autoritatea administrativă sau de

către instanța de judecată.

Judecând acțiunea în fond

după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1023 din 10 mai 2006, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

soluția se impune, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada, în

condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 1169 C. civ., nici a cazului bine justificat și nici a unui prejudiciu iminent, de natură a justifica

suspendarea executării actului atacat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC G. SRL Ploiești, solicitând

modificarea în totalitate a hotărârii judecătorești atacate, cu consecința

admiterii cererii de suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a acțiunii de fond.

În cadrul criticilor de

nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, recurenta a arătat și a

argumentat, în primul rând, admisibilitatea cererii de suspendare și, în al

doilea, temeinicia măsurii suspendării solicitate.

Întrucât excepția

admisibilității a fost soluționată în mod irevocabil într-un ciclu procesual

anterior, nu se mai supune examinarea susținerilor recurentei cu privire la

acest aspect în prezentul recurs.

Cu privire la fondul

cererii, recurenta-reclamantă a menționat, în esență, că, prin măsurile de

executare luate de autoritățile pârâte, respectiv prin transformarea

sechestrului asigurator în sechestru execuțional instituit asupra bunurilor

sale mobile, reprezentând echipamentele de producție ale societății, practic, i

se va produce o pagubă iminentă, fiind pusă în situația de insolvabilitate și

incapacitate de plată prin imposibilitatea continuării activității specifice

firmei, cu consecințe și asupra poziției sale pe piața de soft a României.

A mai arătat că, de

bună-voie a achitat, cu bună credință, o parte din suma ce i-a fost reținută în

sarcină, iar prin suspendarea executării silite nu se pierde dreptul

creditorului, creanța fiind protejată de recalcularea valorii cu adăugarea

dobânzilor și penalităților legale.

Analizând criticile

formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

reglementările legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Învestită cu cererea de

suspendare a executării procesului-verbal nr. 17 din 30 septembrie 2003,

întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Direcția Control Fiscal,

Curtea de Apel București a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale

incidente, respectiv prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Potrivit acestui text legal,

suspendarea executării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței de

fond, poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: să fie

vorba de un caz bine justificat și să fie utilă suspendarea pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Așa cum se poate observa din

probatoriul administrat, susținerile recurentei-reclamante nu au fost dovedite.

Argumentele reluate de recurentă și dezvoltate în cererea de recurs, privind

cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi primite, deoarece nu sunt

de natură a justifica suspendarea executării actului administrativ în discuție.

Mai mult, așa cum corect s-a

reținut în considerentele sentinței recurate, nu s-au făcut dovezi în sensul

existenței cazului bine justificat și al iminenței producerii unei pagube.

Instituirea sechestrului, ca

măsură asiguratorie, asupra unor bunuri mobile ale recurentei, chiar dacă

acestea sunt echipamentele sale de producție, nu atrage paralizarea activității

de producție a societății, având în vedere natura acestei măsuri, așa cum este

reglementată de dispozițiile art. 126 C. proc. fisc.

Astfel, societatea poate

folosi în continuare bunurile respective potrivit scopului lor, însă acestea nu

pot forma obiectul unor acte de dispoziție ale recurentei.

Nu este fondată nici

susținerea potrivit căreia sechestrul asiguratoriu ar fi fost transformat în

sechestru execuțional, cu consecința vânzării bunurilor respective, întrucât,

pe de o parte, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, iar pe de altă parte,

având în vedere că, potrivit tezei finale a art. 126 alin. (3) din C. proc.

fisc., măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii în cazul

neplății creanței individualizate la scadență.

Prin urmare, motivul

principal invocat nu se înscrie în ceea ce legiuitorul a definit prin art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Referitor la celelalte

critici ale recurentei, privind caracterul nefondat al obligațiilor fiscale

stabilite prin procesul-verbal în discuție și începerea executării silite

împotriva societății prin mai multe căi de executare, acestea reprezintă motive

vizând fondul cauzei sau se circumscriu unei contestații la executare, aspecte

care exced cadrului procesual circumstanțiat prezentului litigiu.

În concluzie, Curtea reține

că instanța de fond după casare a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și,

în raport cu toate cele expuse și în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC G.I SRL Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1023 din 10

mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2006.