ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Judecata în prima instanță. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011, până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva actului administrativ. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este un Antrepozit Fiscal de Producție care funcționează în baza autorizației de antrepozit fiscal eliberată de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și care are ca obiect de activitate achiziționarea și prelucrarea reziduurilor minerale în scopul producerii de produse accizabile ce sunt ulterior comercializate.

La data de 09 iunie 2010, D.G.F.P. Prahova a început un control de fond al activității societății, control care a fost consemnat în Registrul de control la poziția nr. 45. În paralel, societatea a fost controlată și de către Garda Financiară - secția Prahova. În timpul controlului, D.G.F.P. Prahova a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 30 martie 2011 prin care, anterior finalizării inspecției fiscale, a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale firmei, precum și poprirea asiguratorie asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane. Mai arată reclamanta că organul de control fiscal a stabilit în sarcina societății suma de 3.875.193 lei pe baza constatării încălcării unor norme legale la furnizori și nicidecum la reclamantă.

Mai mult, abaterile constatate la furnizorii reclamantei s-au produs la mult timp după consumarea relațiilor comerciale comune, iar abaterile respective nu au nici o legătură cu firma si nu pot fi imputate societății reclamante. La data de 15 iulie 2011 au primit la sediul societății adresa din 11 iulie 2011 prin care D.G.F.P. Prahova îi anunța că în baza Deciziei nr. 3764 din 30 martie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 a dispus măsura disponibilizării tuturor sumelor existente în conturile societății, precum și indisponibilizarea tuturor veniturilor ce urmau a fi încasate de SC O.I. SRL de la debitorii săi, executarea silită fiind pornită pentru suma de 3.607.844 lei și nu pentru suma de 3.875.193 lei pentru care fuseseră dispuse masurile asigurătorii și pentru care fusese emisă decizia de impunere, menționează reclamanta.

Odată cu adresa sus amintită, în aceeași zi de 15 iulie 2011, au constatat că D.G.F.P. Prahova a poprit și contul societății deschis la B.C.R., paralizând efectiv întreaga activitate de aprovizionare și desfacere a societății. A mai menționat reclamanta că D.G.F.P. Prahova ar fi trebuit să vadă că executarea silită și blocarea activității societății pornește, pe de o parte, de la un prejudiciu incert care nu are la bază activitatea reală a societății și care nu poate constitui temei legal al executării silite, iar pe de alta parte, Decizia de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 211 pornește de la interpretarea defectuoasă a normelor legale de către organele de control care au stabilit în sarcina societății sume nedatorate.

A mai arătat reclamanta că organul de control fiscal, contrar dispozițiilor pct. 48 din H.G. 44/2004, a considerat că nu se poate deduce niciuna din cheltuielile cu comisioanele facturate de prestatorii de servicii deși a constatat și consemnat în decizia de impunere și în raportul de inspecție fiscală existentă documentelor justificative și a contractelor încheiate prin care face dovada efectuării operațiunilor și prin care dovedește necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității de producție și de aprovizionare-desfacere. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 229 din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 a D.G.F.P.

Prahova formulată de reclamanta SC O.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. A dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 37.000,00 RON, achitată de reclamantă, potrivit chitanței din 30 august 2011 și a recipisei de consemnare din 30 august 2011, ambele emise de C.E.C. B. Câmpina, după rămânerea irevocabilă a sentinței. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai reținut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente, constituind o situație de excepție.

În acest context legal, a apreciat prima instanță că, în speță nu este îndeplinită condiția privind „cazuri bine justificate" așa cum este definită această sintagmă de legea contenciosului administrativ. În privința cazului bine justificat, instanța a constatat că prin procesul-verbal din 27 aprilie 2011 al D.G.F.P. Prahova s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale bugetare, dar în condițiile în care în această etapă procesuală nu se pot antama aspecte de fond, din actele dosarului nu au rezultat împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actului administrativ atacat. Referitor la cealaltă condiție, a pagubei iminente, s-a constatat că existența unor contracte în derulare și necesitatea plății salariaților nu sunt de natură a determina un prejudiciu ireparabil, iar în privința blocării activității societății prin emiterea unor acte de executare, reclamanta a procedat la contestarea lor, nici această condiție nefiind îndeplinită.

3. Recursul reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.I. SRL invocând generic dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. Din modul în care au fost expuse motivele de recurs, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă critică, în esență, hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, dat fiind că în speță, erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente - pentru a se dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, până la soluționarea contestației împotriva actului administrativ. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă prezintă detaliat motivele care, în opinia sa justifică îndeplinirea celor două condiții impuse de lege.

Arată că acuzațiile aduse societății de organul fiscal erau doar simple afirmații ce nu corespundeau adevărului, actele dosarului dovedind că dintre cele 12 firme furnizoare considerate de organele fiscale ca fiind inactive sau radiate, 4 firme sunt active chiar în prezent, așa cum rezultă chiar din înregistrările existente la data de 18 septembrie 2011 pe sait-ul Ministerului Finanțelor Publice, iar restul de 8 firme au devenit inactive după mai bine de un an de la ultima operațiune comercială efectuată cu societatea recurentă. În acest sens, în recurs s-au depus, cu respectarea art. 305 C. proc. civ., extrase luate la data de 18 septembrie 2011 de pe sait-ul Ministerului Finanțelor Publice și copii ale ultimelor facturi emise de firmele furnizoare către această societate.

Totodată recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată contravine Recomandării CM R(89)8 din 13 septembrie 1989, recomandare prin care s-a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, întrucât executarea imediată a actelor administrative poate cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat. Un ultim motiv de recurs vizează în opinia recurentei nemotivarea hotărârii în fapt și în drept, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ fiscal. Prin această decizie s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, cu titlu de obligații fiscale suplimentare de plată către bugetul de stat în valoare de 3.875.193 lei, sumă compusă din 967.040 lei impozit suplimentar pe profit, 623.106 lei majorări de întârziere pentru impozitul suplimentar pe profit, 1.387.027 lei reprezentând TVA, 897.970 lei majorări de întârziere pentru TVA.

Prin hotărârea pronunțată prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivele fiind expuse la pct. I.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: (1) „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”. Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare. Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precizat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ. Relevant în această privință este faptul că, organele de control au stabilit în sarcina societății plata sumei menționate pe baza încălcării unor norme la furnizorii săi, abateri în privința cărora recurenta-reclamantă susține că s-au produs la mult timp după consumarea relațiilor comerciale comune.

Astfel, la o simplă verificare a înscrisurilor depuse de recurenta-reclamantă se constată că există o îndoială asupra legalității actului administrativ contestat a cărui suspendare s-a solicitat, în condițiile în care o parte din firmele furnizoare considerate ca inactive sau radiate conform înregistrărilor de pe sait-ul Ministerului Finanțelor Publice apar ca fiind active sau că restul de 8 firme au devenit inactive după derularea operațiunilor comerciale. Este de reținut că, așa cum susține recurenta-reclamantă, împotriva Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a formulat în termenul legal contestație pe cale administrativă ce a fost depusă la 03 iunie 2011 la D.G.F.P.

Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală, iar ulterior a fost preluată de către Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. fără a fi încă soluționată deși a fost depășit cu mult termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003. Mai mult aceasta, arată că măsurile asiguratorii i-au blocat activitatea productivă, aducând-o în pragul falimentului, în condițiile în care societatea funcționează din anul 2003 și nu a avut probleme de natură fiscală. Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Contrar celor reținute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societății cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activități, cauzând un prejudiciu material, viitor și previzibil, cuantificabil prin punerea în imposibilitatea de a participa la licitații pentru obținerea de noi contracte și de a respecta contractele comerciale în curs de desfășurare, fapt care va atrage penalități de întârziere și va cauza grave perturbări activității firmelor beneficiare.

În fine, în cauză s-a făcut și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind plătită cu acest titlu suma de 37.000 RON măsură care urmează a fi menținută în raport cu soluția suspendării actului administrativ fiscal privită ca o condiție de admisibilitate de textul de lege menționat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. I.1 din decizia de față, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC O.I. SRL Prahova, împotriva sentinței nr. 229 din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea reclamantei. Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. 3126 din 28 aprilie 2011 emisă de pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anulare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.