ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3746/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 4942/2004, reclamanta SC A.B. SA a solicitat în contradictoriu cu A.V.A.B. și SC D.I. SRL București să constate cesiunea datoriei societății reclamante față de B. SA, sucursala Arad de plata datoriei DE 299.970,18 dolari S.U.A. plus dobânzi către cesionarele SC D.I. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 7 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC A.B. SA în contradictoriu cu pârâtele SC D.I. SRL București și A.V.A.S.

București. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cesiunea de datorie nu este reglementată ca instituție juridică, care să conducă la transmiterea obligațiilor. Dreptul civil cunoaște ca moduri de transmitere a obligațiilor cesiunea de creanță și subrogația în drepturile creditorului prin plata creanței. Protocolul încheiat la 3 august 1998 între SC D.I. SRL București și SC A.B. SA față de dispozițiile imperative ale Codului civil Cartea a III-a titlul VIII nu poate avea ca efect o cesiune de datorie. Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, Conform protocolului încheiat la 3 august 1998, SC D.I.

SRL, preia în posesie Ferma zootehnică S. se obligă să achite la B. creditul în tranșe valorice așa cum sunt stipulate și desfășurate în graficul de rambursare, iar B. SA consfințește prin acest protocol acordul său cu privire la preluarea obligațiilor de plată către SC D.I. SRL. Conform protocolului, singura obligație ce incumbă SC A.B. este aceea de a se prezenta la notarul public în vederea semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare. SC D.I. SRL a achitat conform graficului în anii 1998 și 1999 suma de 128.663 dolari S.U.A. la B. precum și la A.V.A.B. De la data cumpărării, imobilul a fost folosit și exploatat în exclusivitate de către SC D.I. SRL care a beneficiat atât de terenul arabil cât și de construcțiile zootehnice și administrative.

Conform art. 2 protocol B. SA consfințește prin acest protocol preluarea obligației de plată a creditului de 299.970,15 dolari S.U.A. plus dobânzile bancare către SC D.I.B . SRL. Recursul este nefondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sentinței recurate, în cauză nefiind întrunite nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a fost dezvoltat. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, în vederea valorificării creanțelor preluate de A.V.A.S., la valori cât mai apropiate de valoarea nominală, actualizată la zi, debitele în lei și în alte valute decât dolari S.U.A., la data preluării, se consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului leu/dolari S.U.A. la acea dată. Pe cale de consecință, creanța preluată de A.V.A.S. față de debitor de la B. SA, consolidată în dolari S.U.A., reprezenta 296.134,84 dolari S.U.A. la cursul de la data preluării. Creanțele ce fac obiectul O.U.G.

nr. 51/1998 sunt încadrate în categoria „creanțelor preluate de la datoria publică internă a statului” (art. 22), iar valorificarea acestora trebuie realizată astfel încât „nivelul de acoperire a datoriei publice să fie cât mai apropiat de cel real” și actualizată la zi pentru a se evita deteriorarea drepturilor creditorului și pentru a se asigura recuperarea reală a efortului financiar de emitere a titlurilor de stat” (art. 40). Aceste debite sunt creanțe privilegiate ale statului, sumele rezultate din valorificarea lor fiind destinate stingerii prin plată a datoriei publice (art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată) și sunt virate la trezoreria statului (art. 24 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată).

Protocolul încheiat la data de 3 august 1998, între SC A.B. SA, SC D.I. SRL și B. SA a avut ca obiect valorificarea activului G.Z.S. (ipotecat în favoarea băncii) și de a crea o obligație de plată solidară, asigurându-se astfel creditorul în privința recuperării datoriei. De altfel, cesiunea de datorie constă în transmiterea obligației ce revenea debitorului către o altă persoană, care să devină debitor în locul celui inițial. Spre deosebire de cesiune de creanță, cesiunea de datorie nu este posibilă fără acordul creditorului, cu respectarea și asigurarea intereselor acestuia și ale celor care au generat obligația. Pentru aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.B. SA prin lichidator SC E. SA Arad împotriva sentinței nr. 7 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.B. SA prin lichidator SC E. SA Arad împotriva sentinței nr. 7 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.