ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3178/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la nr.

7138/59 din 17 noiembrie 2006 pe rolul Curții de Apel Timișoara A.M.M. a

formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de A.V.A.S.

în temeiul convenției de credit nr. 249/1996 și contractului de cesiune în gaj nr.

249 din 31 iulie 1996 solicitând: în temeiul art. 399 alin. (2) C. proc. civ.,

anularea înscrisului intitulat „comunicarea titlurilor executorii” și anularea

executării silite înseși; în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. civ.,

suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare;

în temeiul art. 274 C. proc. civ., obligarea intimaților la plata cheltuielilor

de judecată constând în onorariu avocațial și taxe de timbru.

În motivarea contestației se

susține, în esență, că A.V.A.S. a comunicat debitoarei, în temeiul art. 39; 40

și 41 din O.U.G. nr. 51/1998 că datorează 135.588,40 dolari S.U.A. în temeiul

titlurilor executorii, convenția de credit și contractul de cesiune gaj, iar

A.V.A.S. este creditor potrivit contractului de cesiune de creanță nr. 219029

din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA, sucursala Arad.

Întrucât nu i s-a comunicat

nici o notificare privind cesiunea de creanță, contestatoarea susține că nu îi

este opozabilă.

De asemenea, potrivit art. 3.2.

din convenția de credit nr. 249/1996 se precizează: „creditul va fi rambursat

integral la data de 31 iulie 1996” și în consecință dreptul de a cere executarea

silită s-a născut la 1 august 1999 și trebuia executat, potrivit art. 13 alin.

din O.U.G. nr. 51/1998 până la data de 1 august 2006, astfel încât la data comunicării

titlurilor executorii 25 octombrie 2006 dreptul de a cere executarea silită era

prescris.

Curtea

de Apel

Timișoara

a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții

de Apel București, prin sentința civilă nr. 1/ PI

din 08 ianuarie 2007 și în consecință Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a pronunțat sentința civilă nr. 42 din 05 martie 2007 prin care:

Admite

contestația la executare

formulată de contestatoarea A.M.M., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.

Anulează executarea silită

pornită de intimata A.V.A.S. împotriva contestatoarei în temeiul titlurilor

executorii: convenția de credit nr. 249 din 31 iulie 1996 și contractul de

cesiune în gaj nr. 249 din 31 iulie 1996.

Respinge, ca neîntemeiată,

excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită.

Pentru a pronunța această

sentință curtea a reținut că primul motiv al contestației în sensul că

executarea silită nu este opozabilă contestatoarei deoarece aceasta nu a fost

notificată cu privire la cesiunea de creanță, în conformitate cu dispozițiile art.

1393 C. civ., este întemeiat și urmează a se admite contestația întrucât prevederile

art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 fac trimitere la dispozițiile art. 1391 și

următoarele C. civ. și în consecință se deduce că în cauză sunt aplicabile și

dispozițiile art. 1393 C. civ.

Referitor la al doilea motiv

al contestației privind prescripția, curtea a constatat că împotriva Asociației

P.A.S.I. s-au efectuat acte începătoare de executare adresa nr. 3859 din 15

februarie 2005 și ordinul nr. 1479 din 20 iulie 2006 pentru instituirea

popririi asupra conturilor asociației și în consecință deoarece dreptul de a

cere executarea silită împotriva debitorului principal nu s-a prescris, iar

contractul de gaj are caracter accesoriu contractului de credit, nici dreptul

de a cere executarea silită împotriva garantului, adică al contestatoarei, nu

s-a prescris.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând

modificarea ei în sensul respingerii contestației, ca nefondată.

În motivarea recursului se

susține, în esență, că debitorul A.V.A.S. este Asociației P.A.S.I., iar

contestatoarea are calitatea de garant al obligației debitorului și potrivit art.

13 din O.U.G. nr. 51/1998 precum și dispozițiilor C. civ., intimata avea

obligația să notifice cesiunea de creanță numai debitorului cedat, (nu și

garantului), ceea ce în cauză s-a realizat cum se reține și în considerentele

sentinței.

Înalta Curte, analizând actele

dosarului în raport de motivul de recurs invocat, constată că potrivit art. 13

din O.U.G. nr. 51/1998 cesiunea creanțelor bancare neperformante este supusă dispozițiilor

art. 1391 și următoarele C. civ. și are ca efect subrogarea A.V.A.S. în

drepturile creditorilor cedenți, iar notificarea debitorilor cedați se

efectuează de A.V.A.S., în formă scrisă, în termen de 10 zile de la efectuarea

cesiunii.

Art. 1393 C. civ.,

stipulează expres că cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia

persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea; în cauză A.V.A.S. a

notificat debitorului cesiunea la data de 15 februarie 2005, fapt consemnat în

considerentele sentinței și necontestat de contestatoarea A.M.M.

Astfel fiind, rezultă că

A.V.A.S. nu avea obligația notificării cesiunii către contestatoare întrucât

aceasta are calitate de garant și nu de debitor și în consecință Înalta Curte

constată că motivul de recurs este fondat, fapt pentru care în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința, în tot, în

se sensul respingerii contestației

ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.V.A.S.

București

împotriva sentinței nr. 42 din 5

martie 2007 a Curții de Apel București, schimbă în tot sentința atacată și

respinge contestația la executare, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2007.