ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8557/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8557/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 61 din 26 mai 2005, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca nefondată, cererea prin care I.V. solicitase anularea dispoziției nr. 2941 din 15 octombrie 2004, prin care Primarul Municipiului Pitești a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură, sau în echivalent bănesc, a terenului în suprafață de 35,78 mp. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că, între actele de proprietate exhibate de reclamantă și starea de fapt identificată de expert, există o diferență cantitativă, ea nefiind determinată de amenajarea străzii, ci de mutarea hotarului dinspre vest al proprietății, așa încât diferența de teren nu se regăsește în posesia și proprietatea Municipiului Pitești.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta I.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța nu a cercetat survenirea modernizării vechii străzi G.Ș., inițial aceasta având o singură bandă de circulație, în vreme ce, în prezent, aceasta are două benzi, pe fiecare sens, astfel încât în mod evident, extinderea drumului public, proprietatea Municipiului Pitești, s-a făcut în dauna proprietății reclamantei.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 32/A din 3 martie 2006, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 61 din 26 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș și în consecință: A schimbat sentința, în sensul admiterii contestației, a desființat dispoziția nr. 2941 din 25 octombrie 2004 și a obligat pe Primarul Municipiului Pitești, să facă o propunere de restituire, în natură sau echivalent, pentru terenul în suprafață de 35,78 mp, aflat sub str. G.Ș. A menținut, în rest, sentința și dispoziția, pentru diferența solicitată. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, că fosta proprietate a reclamantei, potrivit actelor depuse la dosar, în suprafață de 745 mp, în prezent în posesia apelantei regăsindu-se numai suprafața de 677 mp.
Parțial, diminuarea întinderii se datorează, așa cum rezultă din expertiza întocmită în cauză, amenajării drumului public existent pe latura de est a proprietății. Or, așa cum rezultă din planul refacerii împrejmuirii proprietății F.G., de la nr. 24, în anul 1990, vechea împrejmuire aflată pe amplasamentul nr. 1, potrivit schiței de plan (f.52), a fost mutată către sud, pe amplasamentul nr. 2, deci către proprietatea ce se pretinde că ar fi fost restituită de către Municipiul Pitești, unei terțe persoane. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Primarul Municipiului Pitești, fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzut de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., susținând în esență, că suprafața de 35,78 mp nu a fost preluată în proprietatea statului prin expropriere, ci s-a micșorat ca urmare a modificării demersurilor proprietății pe celelalte laturi ale terenului în litigiu.
Recursul nu este întemeiat. Instanța de apel a reținut în mod corect, că terenul în litigiu, în suprafață de 35,78 mp se află în posesia recurentei, așa cum rezultă din expertiza întocmită în cauză. Împrejurarea că, recurenta a amenajat drumul public, existent pe latura de est a proprietății, preluând suprafața de teren în litigiu, fără a exista un act de expropriere justifică soluția pronunțată de instanța de apel, aceasta fiind fundamentată, pe actele existente la dosar, respectiv: actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 523 din 18 martie 1957 de către fostul Notariat de Stat Argeș, raportul de expertiză tehnică, planul de situație al terenului, completarea la raportul de expertiză.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 32/A din 3 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.