ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 765/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2004 la Tribunalul Constanța și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța și Municipiul Constanța prin Primar solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei sau dispoziției motivate în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, obligarea la daune cominatorii în cuantum de 50.000 lei pe zi de întârziere și la cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că pârâții nu au respectat termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării privind cererea de restituire în natură a imobilului situat în Mamaia, lotul 10, careul 61, județul Constanța constând în teren în suprafață de 341,92 mp ce a aparținut autorilor săi în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2910/1939 la Tribunalul Constanța și nu au emis decizia sau dispoziția motivată.

Prin sentința civilă nr. 1179 din 7 octombrie 2004 Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect plata de daune cominatorii invocată din oficiu de instanță și a admis în parte acțiunea obligând pârâții să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. A respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că daunele cominatorii nu sunt prevăzute în Codul de procedură civilă în cazul neexecutării obligațiilor de a face. Instanța a mai reținut că pârâții nu au respectat obligația prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu s-au pronunțat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin decizie sau dispoziție motivată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel susținând că acțiunea fiind admisă în parte respingerea capătului de cerere privind daunele cominatorii este nelegală. De asemenea, în mod greșit instanța a respins cererea privind cheltuielile de judecată, deoarece la dosar sunt dovezi cu privire la efectuarea acestora. Prin decizia nr. 618 C din 23 mai 2005 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins apelul, confirmând soluția instanței de fond în baza acelorași considerente. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Criticile formulate cu ocazia apelului sunt reluate, reclamanta considerându-se îndreptățită la acordarea daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, pârâții fiind obligați să emită decizie sau dispoziție motivată.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce vor urma. Reclamanta, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a notificat pârâții Municipiul Constanța și Municipiul Constanța prin primar solicitând restituirea imobilului ce a aparținut autorilor săi (art. 20, art. 21 din lege). Pârâții nu s-au conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu s-au pronunțat în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii. Sub acest aspect instanțele au procedat legal obligând pârâții să se pronunțe asupra cererii. De asemenea, instanțele au procedat în mod corect respingând cererea de acordare a daunelor cominatorii dar nu poate fi reținută aplicabilitatea dispozițiilor art. 580 C. proc.

civ. sau art. 1073-1075 C. civ.. Legea nr. 10/2001 este o lege specială și vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce privește imobilele preluate abuziv, stabilind și procedura de urmat pentru realizarea scopului legii. Pentru neîndeplinirea în anumite termene a obligațiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordarea reparațiilor, legea a prevăzut sancțiuni (de exemplu art. 30 alin. (2) care penalizează unitatea vinovată cu 0,1% pe zi din valoarea sumei datorate) iar pentru alte termene nu a prevăzut sancțiuni cum este și cazul termenului de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1). În consecință, în lipsa unor sancțiuni prevăzute de legea specială, instanțele au apelat la prevederi din Codul civil și Codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.

Cu referire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în mod corect aceasta a fost respinsă, o condiție esențială de acordare fiind ca ele să fie dovedite. Conform dispozițiilor art. 1169 C. civ. „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. În speță, reclamanta a cărei acțiune a fost admisă în parte nu a depus dovezi privind efectuarea de cheltuieli de judecată. Așa fiind pentru considerentele ce preced recursul va fi respins ca nefondat și văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata a 200 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimații pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei civile nr. 618/C din 23 mai 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Obligă pe recurentă la 200 RON cheltuieli de judecată către intimații pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.