ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 765/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2004 la

Tribunalul Constanța și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta

I.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța și Municipiul

Constanța prin Primar solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei sau

dispoziției motivate în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, obligarea la daune

cominatorii în cuantum de 50.000 lei pe zi de întârziere și la cheltuieli de

judecată.

În motivare a arătat că pârâții nu au

respectat termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării privind

cererea de restituire în natură a imobilului situat în Mamaia, lotul 10, careul

61, județul Constanța constând în teren în suprafață de 341,92 mp ce a

aparținut autorilor săi în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 2910/1939 la Tribunalul Constanța și nu au emis decizia sau dispoziția

motivată.

Prin sentința civilă nr. 1179 din 7

octombrie 2004 Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității

capătului de cerere având ca obiect plata de daune cominatorii invocată din

oficiu de instanță și a admis în parte acțiunea obligând pârâții să se pronunțe

prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. A respins

cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că daunele cominatorii nu sunt prevăzute în Codul de

procedură civilă în cazul neexecutării obligațiilor de a face.

Instanța a mai reținut că pârâții nu

au respectat obligația prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

nu s-au pronunțat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin

decizie sau dispoziție motivată.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat apel susținând că acțiunea fiind admisă în parte

respingerea capătului de cerere privind daunele cominatorii este nelegală. De

asemenea, în mod greșit instanța a respins cererea privind cheltuielile de

judecată, deoarece la dosar sunt dovezi cu privire la efectuarea acestora.

Prin decizia nr. 618 C din 23 mai

2005 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins apelul, confirmând

soluția instanței de fond în baza acelorași considerente.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate cu ocazia

apelului sunt reluate, reclamanta considerându-se îndreptățită la acordarea

daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată în condițiile în care

acțiunea a fost admisă în parte, pârâții fiind obligați să emită decizie sau

dispoziție motivată.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce vor urma.

Reclamanta, în temeiul Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 a notificat pârâții Municipiul Constanța și

Municipiul Constanța prin primar solicitând restituirea

imobilului ce a aparținut autorilor săi (art. 20, art. 21 din lege).

Pârâții nu s-au conformat

dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu s-au pronunțat în

termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării prin decizie sau

dispoziție motivată asupra cererii.

Sub acest aspect instanțele au

procedat legal obligând pârâții să se pronunțe asupra cererii.

De asemenea, instanțele au procedat

în mod corect respingând cererea de acordare a daunelor cominatorii dar nu

poate fi reținută aplicabilitatea dispozițiilor art. 580 C. proc. civ. sau art.

1073-1075 C. civ..

Legea nr. 10/2001 este o lege

specială și vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce privește

imobilele preluate abuziv, stabilind și procedura de urmat pentru realizarea

scopului legii.

Pentru neîndeplinirea în anumite

termene a obligațiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în

procedura de restituire sau de acordarea reparațiilor, legea a prevăzut

sancțiuni (de exemplu art. 30 alin. (2) care penalizează unitatea vinovată cu

0,1% pe zi din valoarea sumei datorate) iar pentru alte termene nu a prevăzut

sancțiuni cum este și cazul termenului de 60 de zile la care se referă art. 23

alin. (1).

În consecință, în lipsa unor

sancțiuni prevăzute de legea specială, instanțele au apelat la prevederi din

Codul civil și Codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe

care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.

Cu referire la respingerea cererii

de acordare a cheltuielilor de judecată în mod corect aceasta a fost respinsă,

o condiție esențială de acordare fiind ca ele să fie dovedite.

Conform dispozițiilor art. 1169 C.

civ. „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

În speță, reclamanta a cărei acțiune

a fost admisă în parte nu a depus dovezi privind efectuarea de cheltuieli de

judecată.

Așa fiind pentru considerentele ce

preced recursul va fi respins ca nefondat și văzând dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. recurenta va fi obligată la plata a 200 lei (RON) cheltuieli de

judecată către intimații pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei civile nr. 618/C din 23 mai 2005

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Obligă pe recurentă la 200 RON cheltuieli de judecată

către intimații pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.