ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8059/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1581 din 22 februarie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.C., restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație pentru o perioada de cel mult 3 ani. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 282 din 27 februarie 2006, a respins cererea reținând că suspendarea temporară a dreptului de folosință al pașaportului a fost dispusă ca urmare a faptului că acesta a depășit în mod nejustificat termenul de ședere în Belgia. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii. Recursul este nefondat. Criticile exprimate de reclamantă prin motivele de recurs, ca, de altfel și în motivele de apel, sunt nefondate. Instanța de fond a analizat în mod corect actele din dosar și dispozițiile legale incidente în cauză, iar soluția a fost confirmată de curtea de apel. Se reține că pârâtul a dovedit cu acte medicale motivul întârzierii sale în Belgia și anume faptul că a fost imobilizat la pat pe perioada martie-octombrie 2005, astfel în cât nu este îndeplinită condiția din art. 14 lit. e) a O.G. nr. 65/1997 „depășirea în mod nejustificat a termenului de ședere”. Se mai reține că, potrivit art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, ce a intrat în vigoare la 20 ianuarie 2006, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pe o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere la libera circulație în străinătate, în condițiile art. 39 alin. (1) și (3)-(8), precum și, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sau, după caz, a Direcției Generale de Pașapoarte. Din analiza textului rezultă că transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul în restrângerea dreptului la libera circulație este facultativă și nu obligatorie.

Pe de altă parte, nu s-a dat curs acestei posibilități, întrucât, așa după cum s-a arătat, pârâtul a fost în imposibilitate fizică de a da curs formalităților necesare pentru obținerea formelor legale de prelungire a dreptului de ședere în străinătate, iar pe de altă parte, s-a făcut dovada certă a unui contract de muncă conform legilor belgiene, cât și a unei locuințe stabile cu contract de închiriere, toate actele fiind depuse la dosar. Pentru considerentele de mai sus, criticile fiind nefondate, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 97 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.