ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8059/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8059/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub
nr. 1581 din 22 februarie 2006, reclamanta Direcția Generală de
Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.C., restrângerea
exercițiului dreptului la libera circulație pentru o perioada de cel
mult 3 ani.
Tribunalul Dâmbovița, prin
sentința civilă nr. 282 din 27 februarie 2006, a respins cererea
reținând că suspendarea temporară a dreptului de
folosință al pașaportului a fost dispusă ca urmare a
faptului că acesta a depășit în mod nejustificat termenul de
ședere în Belgia.
Împotriva acestei sentințe
reclamanta a declarat apel.
Reclamanta a declarat recurs
împotriva acestei decizii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și susținând că hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea esențială a legii.
Recursul este nefondat.
Criticile exprimate de
reclamantă prin motivele de recurs, ca, de altfel și în motivele de
apel, sunt nefondate.
Instanța de fond a analizat în
mod corect actele din dosar și dispozițiile legale incidente în
cauză, iar soluția a fost confirmată de curtea de apel.
Se reține că pârâtul a
dovedit cu acte medicale motivul întârzierii sale în Belgia și anume
faptul că a fost imobilizat la pat pe perioada martie-octombrie 2005,
astfel în cât nu este îndeplinită condiția din art. 14 lit. e) a O.G.
nr. 65/1997 „depășirea în mod nejustificat a termenului de
ședere”.
Se mai reține că, potrivit
art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații
a cetățenilor români în străinătate, ce a intrat în vigoare
la 20 ianuarie 2006, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi
pașaportul dispuse în temeiul art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu
modificările și completările ulterioare, încetează de
drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români
returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte
state, care rămân în vigoare pe o perioadă de 6 luni, putând fi
transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de
restrângere la libera circulație în străinătate, în
condițiile art. 39 alin. (1) și (3)-(8), precum și, după
caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al
Poliției de Frontieră, sau, după caz, a Direcției Generale
de Pașapoarte.
Din analiza textului rezultă
că transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi
pașaportul în restrângerea dreptului la libera circulație este
facultativă și nu obligatorie.
Pe de altă parte, nu s-a dat
curs acestei posibilități, întrucât, așa după cum s-a
arătat, pârâtul a fost în imposibilitate fizică de a da curs formalităților
necesare pentru obținerea formelor legale de prelungire a dreptului de
ședere în străinătate, iar pe de altă parte, s-a făcut
dovada certă a unui contract de muncă conform legilor belgiene, cât
și a unei locuințe stabile cu contract de închiriere, toate actele
fiind depuse la dosar.
Pentru considerentele de mai sus,
criticile fiind nefondate, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul
Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 97 din 24 mai
2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.