ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 420/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de

muncă, reclamantul C.O. a solicitat obligarea Ministerului Justiției - Direcția

Instanțelor Militare, să întocmească și să trimită secției pensii militare din

Ministerul Apărării Naționale, o nouă bază de calcul a venitului net care, cu

începere de la 1 noiembrie 1999, să includă solda gradului de colonel și

vechimea în muncă, de 35%, pe care reclamantul o avea la data trecerii în

rezervă, respectiv la data de 15 aprilie 1981.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a fost pensionat la data de 15 aprilie 1981, în conformitate cu

prevederile Decretului nr. 214/1977 care, la art. 11, prevede că stabilirea

pensiei se face pe baza venitului realizat din cumulul soldelor de funcție și

grad, plus sporul de vechime în muncă, aceeași reglementare fiind preluată de

art. 21 din Legea nr. 164/2001.

Ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 92/1992 și Legii nr. 50/1996, reclamantul susține că a optat, începând cu

data de 1 noiembrie 1999, pentru pensia de magistrat, întrucât îndeplinise

funcția de magistrat militar. Reclamantul a invocat prevederile pct. 11 alin.

(1) și (2) din Anexa nr. 7 la Legea nr. 138/1999 și ale art. 36 alin. (1) și

(2) din O.U.G. nr. 177/2002, susținând că în venitul luat în calcul la

stabilirea pensiei nu se regăsește solda corespunzătoare gradului de colonel și

sporul de vechime de 35%, de care beneficia la data pensionării, astfel că,

începând cu data de 1 noiembrie 1999, este prejudiciat cu diferența dintre

pensia real cuvenită și cea efectiv acordată.

Prin sentința nr. 3347 din 13

septembrie 2004, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de

muncă și litigii de muncă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de Ministerul Justiției și a respins acțiunea reclamantului C.O., ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul, arătând că tribunalul a dat o interpretare

greșită obiectului acțiunii sale. În acest sens, recurentul-reclamant susține

că nu a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, întrucât acest

minister folosește pentru calculul pensiei, baza de calcul comunicată de

Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare. Pe fondul cauzei,

reclamantul a reiterat, în principal, argumentele cuprinse în acțiunea

introductivă.

Prin întâmpinare, Ministerul

Justiției a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că instanța

de fond a reținut, întemeiat, că salarizarea și celelalte drepturi cuvenite

personalului militar și civil se asigură, în conformitate cu art. 30 alin. (2)

din Legea nr. 54/1993, de Ministerul Apărării Naționale și că Direcția

Instanțelor Militare este doar o structură aflată în coordonarea profesională a

Ministerului Justiției, precum și că deciziile privind stabilirea pensiei

reclamantului, au fost emise de secția pensii militare din cadrul Ministerului

Apărării Naționale.

Prin decizia nr. 1051 din 10

decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de C.O., a casat sentința

atacată și a reținut cauza, spre soluționare, în primă instanță, reținând că,

în raport cu calitatea intimatului Ministerul Justiției, potrivit art. 3 pct. 1

C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel.

Prin precizarea înregistrată la

Curtea de Apel București, la data de 24 februarie 2005, reclamantul C.O. a

solicitat introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naționale, cerere

admisă de instanță.

Prin întâmpinare, intimatul

Ministerul Apărării Naționale a invocat:

- excepția necompetenței materiale a

curții de apel, susținând că litigiul este unul de asigurări sociale, astfel că

tribunalul este instanța competentă;

- excepția inadmisibilității cererii

de chemare în judecată a Ministerului Apărării Naționale, susținând că această

cerere a fost formulată ulterior primei zile de înfățișare, deci cu

nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ.;

- excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, susținând că reclamantul

nu a formulat o pretenție concretă față de minister și motivat de faptul că

ministerul procedează la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, pe baza

datelor comunicate de unitatea militară la care a fost încadrat petentul,

respectiv Direcția Instanțelor Militare.

Prin sentința civilă nr. 1261 din 28

iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Apărării Naționale, a admis acțiunea reclamantului C.O. și a obligat-o pe

pârâta Direcția Instanțelor Militare să întocmească și să trimită secției de

pensii militare, o nouă bază de calcul a pensiei de magistrat, cu includerea în

venitul net lunar, a soldei corespunzătoare gradului de colonel și a sporului

de vechime în muncă, de 35%, începând cu data de 1 ianuarie 2000.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

- competența materială a Curții de

Apel București a fost stabilită irevocabil prin decizia nr. 1051 din 10

decembrie 2004, astfel că este neîntemeiată excepția invocată de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale;

- dispozițiile imperative ale art.

132 alin. (1) C. proc. civ., nu au fost nesocotite de către reclamant, cererea

de introducere în cauză a Ministerului Apărării Naționale fiind depusă înaintea

primei zile de înfățișare la instanța competentă, respectiv curtea de apel,

astfel că este neîntemeiată, excepția invocată de pârâtul Ministerul Apărării

Naționale;

- este neîntemeiată și excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, întrucât

pensia de serviciu a reclamantului este stabilită de secția pensii militare din

cadrul ministerului.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că acțiunea este

întemeiată, întrucât, potrivit art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 214/1977,

preluat în cuprinsul art. 21 din Legea nr. 164/2001, la stabilirea bazei de calcul

a pensiei de serviciu se ia în considerare și solda gradului pe care îl avea

militarul la data pensionării, iar, în raport cu pct. 11 din Anexa nr. 7 la

Legea nr. 138/1999 și cu faptul că sporul de vechime în muncă nu are

corespondent în legislația aplicabilă puterii judecătorești, la calculul

pensiei se ia în considerare și sporul de vechime, de 35%, de care beneficia

reclamantul, la data ieșirii la pensie.

Împotriva sentinței civile nr. 1261

din 28 iunie 2005 a declarat recurs, Ministerul Apărării Naționale, pentru

secția pensii militare și Direcția Instanțelor Militare, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 1, 3 și 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța competentă, apreciată ca fiind

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de

contencios administrativ și fiscal.

Printr-un prin motiv de recurs s-a

susținut de către recurentul-pârât că instanța care a pronunțat hotărârea

atacată, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind încălcate

prevederile imperative ale art. 24 C. proc. civ., întrucât unul dintre

magistrații care au soluționat recursul împotriva sentinței inițiale a

Tribunalului București, a făcut parte și din completul care a soluționat fondul

cauzei, după casarea cu reținere. Deși s-au invocat prevederile art. 24 C.

proc. civ., instanța a apreciat că nu subzistă nici un motiv de abținere,

deoarece instanța de recurs nu a antamat chestiuni legate de fondul cauzei.

Printr-un al doilea motiv de recurs

se susține că în raport cu cererea introductivă a intimatului-reclamant,

litigiul este supus jurisdicției asigurărilor sociale, având în vedere

prevederile Legii nr. 19/2001 și ale Legii nr. 164/2004, privind pensiile

militare de stat, astfel că în mod greșit, instanța ce a pronunțat hotărârea

recurată, a respins excepția de necompetență invocată, cu atât mai mult, cu cât

autoritatea de lucru judecat reținută nu subzistă, deoarece recurentul nu a

avut calitate procesuală pasivă în dosarul de recurs.

În fine, s-a mai arătat că nici pe

fondul cauzei, soluția pronunțată nu este corectă, întrucât reclamantul a avut

posibilitatea legală de a opta între cele două tipuri de pensie, cea militară

de stat și cea de serviciu, ca magistrat, nefiind, însă, posibilă cumularea

elementelor avantajoase din cadrul celor două categorii, așa cum practic a

stabilit instanța, pronunțând o hotărâre, cu greșita aplicare a legii.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu prevederile

legale incidente, Înalta Curte reține că recursul de față este fondat și

urmează a fi admis, în limitele și pentru considerațiunile în continuare

expuse.

Înalta Curte apreciază întemeiată,

critica recurentului, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 24 C.

proc. civ., potrivit cu care judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o

pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiași cauze în apel sau în recurs

și nici în caz de rejudecare după casare.

Rezultă din actele dosarului, că judecătorul

care a prezidat completul de judecată ce a soluționat, pe excepție, recursul

formulat de C.O. împotriva sentinței nr. 3347/2004 a Tribunalului București, a

pronunțat ulterior hotărârea ce face obiectul recursului de față, soluționând

cererea reclamantului-intimat, pe fond, după casarea cu reținere.

Independent de împrejurarea,

necontestată de altfel, că recursul a fost soluționat numai în urma analizării

unei excepții vizând competența materială, Înalta Curte apreciază că, întrucât

dispozițiile imperative ale art. 24 C. proc. civ., nu fac o asemenea

distincție, se impunea abținerea respectivului judecător de la soluționarea în

fond după casare, a cauzei.

Înalta Curte apreciază că este

întemeiat și cel de al doilea motiv de recurs invocat, întrucât, în raport cu

obiectul cererii reclamantului-intimat, litigiul de față are natura celor

supuse jurisdicției asigurărilor sociale, conform Legii nr. 19/2001, privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale Legii

nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat.

Potrivit Legii nr. 19/2001,

competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului,

secția conflicte de muncă, asigurări sociale.

În fine, în cauza de față fiind

evidentă natura cererilor reclamantului-intimat, în sensul recalculării

pensiei, pe baza elementelor susținute, nu este incident refuzul nejustificat

al autorităților competente, în sensul Legii nr. 554/2004, fiind, astfel,

irelevantă și calitatea părților pârâte, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru cele sus arătate, conform

art. 312, cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul de față va fi

admis, se va casa hotărârea atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare,

instanței competente, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

și litigii de muncă. Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate de către instanța

competentă, și celelalte apărări ale părților, vizând cadrul procesual, precum

și fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul

Apărării Naționale, pentru secția pensii militare și Direcția Instanțelor

Militare, împotriva sentinței civile nr. 1261 din 28 iunie 2005, a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare în fond, la Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.