ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3827/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 11 aprilie 2006, reclamanții M.T. și SC S. SA Slătioara au chemat în

judecată pe pârâtele Garda Financiară Centrală și Garda Financiară, secția Olt,

solicitând anularea notei de constatare nr. 320 din 5 februarie 2003 și

obligarea pârâtelor la plata unei juste despăgubiri pentru prejudiciile morale

și materiale cauzate.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că organele fiscale au efectuat un control la societatea reclamantă și

au apreciat că operațiunile cu ordine de compensare sunt nelegale, cerând

extinderea controlului și cercetarea activității pretins infracționale a

organelor de conducere ale societății. Deoarece M.T. a suferit prejudicii

morale ca urmare a cercetării penale desfășurate, iar ca urmare a sechestrării

bunurilor, societatea și-a încetat activitatea și a fost nevoită să vândă

bunurile sale, reclamanții au solicitat daune materiale și morale.

Prin sentința civilă nr.

286/2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, acțiunea a fost respinsă ca tardivă.

Instanța a reținut că de la

data de 24 februarie 2003, la care reclamantul a primit răspunsul cu nr. 470,

la plângerea sa prealabilă, a expirat termenul legal prevăzut de art. 11 din

Legea nr. 554/2004, până la care se putea adresa instanței de contencios

administrativ.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență că: judecata în contencios administrativ se suspendă cât

durează urmărirea penală; nota de constatare nr. 320/2003 este nulă de drept și

această nulitate poate fi invocată oricând; s-a încălcat scopul urmărit de

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind realizarea dreptului

subiectiv; nu s-a garantat accesul la justiție, pentru că s-a respins acțiunea

ca tardivă; s-au încălcat dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

deoarece a existat o urmărire penală.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Împotriva notei de

constatare nr. 320 din 5 februarie 2003, încheiată de Garda Financiară, secția

Olt, reclamanții au formulat contestație la data de 18 februarie 2003. Cu

adresa nr. 470 din 24 februarie 2003, Garda Financiară, secția Olt, a respins

reclamația.

Potrivit dispozițiilor art.

5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, reclamanții,

nemulțumiți de soluția dată, puteau sesiza instanța de contencios administrativ

în termen de 30 de zile de la comunicare. Acest termen fiind unul de

prescripție, putea fi depășit pentru cauză de suspendare sau întrerupere, însă

termenul limită de formulare a acțiunii, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.

ultim din Legea nr. 29/1990 era de un an de la data comunicării răspunsului.

Cum acțiunea a fost

formulată la data de 11 aprilie 2006, în mod corect acțiunea a fost respinsă de

instanța de fond, ca tardivă. Motivarea sentinței curții de apel se suplinește,

însă, prin motivarea prezentei decizii, întrucât legea aplicabilă este Legea

nr. 29/1990, și nu Legea nr. 554/2004, care se aplică numai actelor

administrative individuale emise după data intrării sale în vigoare - 6

ianuarie 2005.

Dispozițiile art. 27 din

noua lege a contenciosului administrativ nu au aplicabilitate în cauză, astfel

cum greșit a reținut instanța de fond, întrucât dispozițiile textului legal au

în vedere cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

legii. Or, în situația dată, se are în vedere sfera de aplicare a legii, care

se aplică actelor administrative emise după data intrării în vigoare, legea

civilă neputând retroactiva, conform dispozițiilor art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

Susținerile recurenților nu

sunt fondate.

Pentru a opera dispozițiile

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acțiunea trebuia să fie regulat

formulată. Or, așa cum s-a analizat mai sus, cererea reclamanților este tardivă

și trebuia respinsă ca atare.

Nulitatea absolută invocată

de recurenți nu are relevanță în domeniul contenciosului administrativ,

întrucât legea specială (Legea nr. 29/1990 și în prezent și Legea nr. 554/2004)

nu prevede norme distincte referitoare la prescripția dreptului la acțiune în

funcție de nulitatea relativă sau nulitatea absolută a actului administrativ

atacat. Legea contenciosului administrativ, ca lege specială, derogă de la

dreptul comun și este obligatorie aplicarea dispozițiilor sale. De aceea, nici

invocarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., nu are aplicabilitate,

întrucât dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 prevede un

termen limită (de un an) care nu poate fi depășit.

Realizarea drepturilor

subiective ale părților nu a fost încălcată prin respingerea acțiunii ca tardiv

formulată, întrucât exercitarea drepturilor este necesar să fie făcută în

termenele prevăzute de normele legale și cu respectarea regulilor procedurale.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi respins ca nefondat, motivarea prezentei decizii

substituind motivarea sentinței.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de Garda Financiară Centrală, Curtea nu se

poate pronunța, având în vedere că această parte nu a formulat recurs împotriva

sentinței nr. 286/2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.T. și SC S. SA Slătioara împotriva sentinței nr. 286 din 5 mai 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.